|
|
Anul pastoral 2024‑2025
|
|
|
Sinod 2021-2024
|
|
|
În Dieceza de Iași
|
|
|
Librărie on-line |
comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală |
|
|
|
|
|
Gânduri despre papa Ioan Paul al II-lea (I)
Moartea Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea constituie un moment de profundă tristețe pentru Biserica Romano-Catolică și pentru lumea întreagă. Oameni din toate părțile lumii și-au exprimat compasiunea și regretul pentru plecarea dintre noi a păstorului Bisericii universale. Pe acest sit a fost lansată invitația ca toți cei care doresc să lase un gând legat de Sfântul Părinte să se folosească de "Cartea de oaspeți". În așteptarea și a altor mesaje le redăm pe acelea care au fost puse până acum fie pe sit (http://www.ercis.ro/servicii/guestbook.asp), fie trimise prin e-mail (editor@ercis.ro).
"Sunt ortodox, dar simt că Sfântul Părinte a fost și va fi pentru vecie un model de trăire creștinească pentru orice om din această lume. Bunul Dumnezeu să îl călăuzească pe Sfântul Părinte spre lumina cea veșnică și să ne ajute pe noi să îi urmăm exemplul". (Tudor Schipor, Iași)
"Papa a fost un simbol al creștinătății, al lumii întregi. A făcut lucruri extraordinare pentru statele din lagărul comunist, pentru cele din lumea a treia. Dar mai mult decât atât, el e cel care ne-a amintit ce important este să ne iubim. Dumnezeu să îl ierte, Dumnezeu să ne ajute..." (Vlad Hogaș, Iași)
"Sfântul Ioan-Paul al II-lea! Sfinte Părinte, continuă să te rogi pentru noi, pentru ca această lume în care am rămas să fie una a păcii, a dreptății, a iubirii, a toleranței între oameni, religii și popoare! Amin". (Gheorghe, Iași)
"Suntem convinși că nu doar Biserica Catolică, ci întreaga umanitate a pierdut un om. Noi l-am susținut în trecerea la cele veșnice cu rugăciunea și, depășind tristețea de a nu-l mai avea alături, suntem fericiți, convinși fiind că acum își primește răsplata pentru curajul de a-și fi oferit întreaga viață lui Cristos, alături de Biserica luptătoare". (Emanuel S., Genova - Italia)
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest dar, care se numește papa Ioan Paul al II-lea. Cred că acum suntem mult mai bogați, având un nou prieten acolo sus, în paradis". (Fr. Lucian Dumea, Bălușești)
"«Să nu vă fie frică; deschideți porțile lui Cristos!» Sunt cuvintele Sfântului Părinte, pe care le-a lăsat ca un testament pentru noi toți. El este viu și va rămâne viu mereu în inimile noastre și în inima întregii Biserici, pe care a iubit-o și a slujit-o în acești ani. Sunt sigură că împreună cu principalul lui succesor va continua să ne conducă pe drumul care conduce la Isus. La revedere, Sfinte Părinte Ioan Paul al II-lea!" (Loredana Dogaru, Santa Marinella - Italia)
"Vei rămâne veșnic în inimile noastre! Știm că acum ai ajuns la locul destinației... Te iubim! Adio!" (Loredana)
"Sfântul Părinte Ioan Paul al-II-lea a fost un om care a ajutat la unirea celor două confesiuni (romano-catolică și ortodoxă). Alături de milioanele de creștini, mă alătur și eu lor, rugându-mă pentru el. Să se odihnească în pace!" (Irina Pal, Bacău)
"Nu contează religia de care aparțin. Sunt un simplu om care crede în Dumnezeu. Mă rog pentru Sfântul Părinte și îmi exprim toată considerația pentru tot ce a făcut pe pământ. Am fost și sunt trist, gândindu-mă că umanitatea a pierdut unul dintre cei mai valoroși luptători. Să se odihnească în pace și să vegheze în continuare asupra noastră". (Marius Halciug, Iași)
"Mă alătur milioanelor de credincioși de diferite confesiuni și din diferite zone ale lumii care se roagă pentru Sfântul Părinte. Fie ca, prin rugăciunile sale și ale noastre, să ajungă în comuniunea sfinților și să se roage pentru noi, pentru că «mult poate rugăciunea dreptului»". (Silviu Dascălu, Iași)
"Am urmărit cu tot sufletul orice anunț sau relatare în direct privind starea de sănătate a papei Ioan Paul al II-lea, începând de joi, 31 martie. Nu-mi vine să cred că nu mai este, că s-a stins, lăsând în urmă numai durere, lacrimi și regrete. Cred că de acum orice cetățean trebuie să încerce măcar câte puțin să creadă că există Dumnezeu, că numai el ne poate ajuta și el este răspunzător de viețile noastre. Dumnezeu să-l primească și să-l odihnească în pace". (Adela Aringhe, Petroșani)
"Deși trăiesc într-un ambient foarte religios, amintirile ce mă leagă de acest papă sunt puține. Ceea ce doresc să subliniez este un singur lucru: va rămâne mereu în inimile noastre un delegat al păcii, al împăcării, un suflet nobil, mereu tânăr. Mărturia pe care o putem oferi este aceea de a trăi în viața noastră exemplul pe care l-a dat fiecăruia dintre noi, credincios sau nu. Să nu uităm că pacea pornește din inimile noastre, totul depinde de voința noastră, luând fiecare angajamentul de a trăi iubirea și pacea în spațiul nostru restrâns, familie, prieteni, grupuri parohiale, școala... Vom fi, într-adevăr, martori și exemple vii ale unei vieți ce nu-și găsește sfârșitul în condiția noastră de muritori, ci o viață care continuă dincolo de ochii corpului, o viață ce o putem vedea doar cu ochii credinței". (Paula)
"De mici am învățat în familie sau de la preoți, că după 40 de zile de post, vine cea mai mare sărbătoare a creștinismului, Învierea Domnului.
Sărbătoarea Învierii din anul 2005 este una specială, care se repetă întocmai a doua oară în persoana Sfântului Părinte. Totul începe în Joia Sfântă (Cina cea de taină), seara, când se face pentru prima dată cunoscut că Sfântul Părinte se simte foarte rău. Urmează ziua de vineri (patima și răstignirea lui Cristos), când Sfântul Părinte se simte... când mai bine, când mai rău, dar starea lui este îngrijorătoare. În sfârșit, începe ziua de sâmbătă, găsind pe foarte mulți în priveghere atât în Piața «Sfântul Petru», cât și în alte orașe mari sau mai mici din lumea întreagă. Isus înviat îi spune Mariei din Magdala: «Nu mă atinge!... Mergi la frații mei...». Sâmbătă se fac publice ultimele mesaje ale Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. Primul a fost: «Mă bucur să merg în cer; bucurați-vă cu mine». Ca răspuns la această dorință, o femeie din Polonia spune: «Da, ne bucurăm, dar cu lacrimi...». Nu numai Polonia se bucură cu lacrimi, ci și întreaga lume, creștini, musulmani, iudei și de alte confesiuni. Al doilea mesaj a fost la primirea veștii că în Piața «Sfântul Petru» sunt mulți tineri care vor să-i fie alături în aceste momente de cumpănă. Sfântul Părinte, cu ultimele puteri, adaugă: «Până acum am mers eu la voi și v-am căutat, acum veniți voi la mine!»... Papa Ioan Paul al II-lea a fost un papă pentru tineri, un papă care nu va muri în inimile miilor de tineri care-l iubesc și-i vor păstra vie amintirea în inimile lor. Cu privire la Ziua Tineretului de la Köln, Sfântul Părinte scria în august 2004: «Este foarte important, dragi prieteni, să descoperim semnele prin care Dumnezeu ne cheamă și ne conduce. Cine este conștient de bucuria sa, acea inimă descoperă și trăiește o adevărată bucurie, care va fi însoțită de dorința vie de a-l găsi, de a-l căuta cu trudă, pentru a-l urma». Doresc Bisericii îndoliate sincere condoleanțe, iar succesorului său multă putere și înțelepciune de a îndeplini ceea ce Dumnezeu nu a reușit să realizeze prin Ioan Paul al II-lea". (Sr. Bernhardina Trișcă)
"N-am crezut că voi fi așa de impresionată de trecerea spre nemurire a Sfântului Părinte! Mă bucur că am fost contemporană cu Sanctitatea sa". (Daniela Botezatu, Petroșani)
"Un suflet tânăr și plin de viață... flacără a credinței, lumină care va rămâne aprinsă în sufletele tuturor celor care cred în el..." (Sabina, Londra)
"Sufletul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea să se odihnească în pace. Amin!" (pr. Mihai Diac, Leida - Spania)
"Răsplătește, te rugăm, Doamne, cu viață veșnic fericită pe Sfântul nostru Părinte papa Ioan Paul al II-lea pentru tot binele pe care l-a făcut în viață și pentru toată moștenirea pe care ne-a lăsat-o ca un dar ceresc și părintesc. Așază-l, Doamne, în rândul sfinților din ceruri. Amin". (PS Petru Gherghel, episcop de Iași)
lecturi: 123.
|
|
|
|
Caută pe site |
|
|
Biblia on-line |
|
|
Centrul Misionar Diecezan |
|
|
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta" |
|
|
|
|
|