Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Cuvântul PS Petru Gherghel de la închiderea Sinodului

Excelență, Înalt Preasfințiile și Preasfințiile voastre, stimați invitați, dragi membri sinodali, dragi seminariști, dragi frați și surori în Domnul,

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos!

Magnificat anima mea Dominum!

Celebrăm un eveniment istoric din viața Bisericii noastre locale, încheierea solemnă a Sinodului diecezan, început cu trei ani în urmă în 2001, tot într-o zi de 8 decembrie, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Maicii Domnului. A fost și va rămâne un timp de har, de binecuvântări, de rugăciuni comune, de căutări și analize, de descoperiri noi și de speranțe, un adevărat "kairos".

Punctul central al acestei trăiri speciale a fost mereu întâlnirea noastră cu Isus, care ne-a chemat să ne umple cu spiritul său pentru a descoperi cine suntem și cum trebuie să ne prezentăm ca fii și membri ai Bisericii noastre înaintea Părintelui ceresc care ne-a învrednicit să fim martorii iubirii sale în lumea de azi.

În cadrul acestei celebrări conclusive ne însoțesc câteva sentimente care vor să exprime realitatea existenței și ființei familiei și Bisericii noastre, a episcopului, preoților și a credincioșilor.

Nimeni nu a putut să o facă mai bine și să o exprime în cuvinte mai alese și cuprinzătoare decât Isus cel care a venit la noi ca să devină ca și unul dintre noi și să ne poarte pe drumul înălțării sale, spre drumul îndumnezeirii noastre: "Te preamăresc Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți și învățați și le-ai descoperit celor mici. Da, Părinte căci aceasta a fost dorința ta" (Mt 11,25-26).

La fel a știut să o facă Maria cea aleasă să fie Fecioară curată și mamă iubitoare pentru a-l primi și oferi lumii pe Isus, când a răspuns îngerului: "Fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38) și, mai ales, atunci când a îndreptat spre Dumnezeu cântarea ei de laudă și preamărire față de tot ce a făcut Dumnezeu pentru ea și poporul ales, exclamând: "Sufletul meu preamărește pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în dumnezeu, Mântuitorul meu, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, al cărui nume este sfânt".

Cu o profundă convingere și cu mare bucurie au știut să o facă evangheliștii și ceilalți apostoli, așa cum am auzit astăzi, mai ales cum ne-a transmis apostolul neamurilor în Scrisoarea sa către Efeseni: "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu toată binecuvântarea spirituală, în ceruri, întru Cristos. În el Dumnezeu ne-a predestinat ca să fim poporul său, ca să fim și noi ca niște instrumente care cântă gloria sa" (Ef 1,3-6.11-12).

Biserica, dintotdeauna, nu a încetat să exprime această bucurie față de tot ce a săvârșit Dumnezeu cu noi, oamenii, prin Isus Cristos, în Duhul Sfânt, celebrând imnul cel mai mare, de laudă și mulțumire, sfânta și dumnezeiasca Liturghie, și repetând fără încetare: Gratias agamus Domino Deo nostro - Să mulțumim Domnului și Dumnezeului nostru, căci vrednic și drept este a-l preamări și binecuvânta pentru toate darurile sale.

Preasfințiile voastre, dragi confrați întru preoție, iubiți membri sinodali, dragi frați și surori,

Însușindu-ne sentimentele lui Cristos cel care s-a făcut asemenea nouă, ale sfintei Fecioare Maria, pe care o celebrăm astăzi și o știm modelul, mama și patroana noastră, curată și iubitoare, ale sfinților apostoli și evangheliști, acum la încheierea solemnă a sinodului diecezan, timp de har, de binecuvântări și de mari descoperiri, vrem să adunăm la un loc gândurile și rugăciunile noastre așezându-le pe altar, la celebrarea Euharistiei și să repetăm cu Isus, cu Maria și apostolul neamurilor, spunând:

1) Te preamărim pe tine, Doamne, Părintele nostru, care te-ai îndreptat spre noi și ne-ai descoperit nouă celor mici, celor de la Iași, misterele tale, misterele credinței noastre moștenite din străbuni, că ne-ai învrednicit să facem parte din acest popor nou, că ne-ai oferit nouă, episcop, preoți, persoane consacrate, laici și credincioși, cuvintele tale și invitația de a înainta în larg și de a purta generațiilor viitoare darul minunat al credinței și al iubirii, mesaj de iubire și pace pentru întreaga lume.

2) Să cântăm și noi cu suflet plin de mulțumire și fericire, după toată istoria noastră de credință, pentru moștenirea primită de la străbuni pentru darurile minunate și demne de atâta predilecție din partea cerului, în aceste zile ale Sinodului, când am înțeles minunățiile harului și ale iubirii divine față de noi, cum a cântat Fecioara Maria spunând: Magnificat anima mea Dominum! Sufletul nostru preamărește pe Domnul, căci lucruri mari ne-a făcut nouă Cel Atotputernic, al cărui nume este sfânt.

3) Să exprimăm și noi cu apostolul Paul, cum am auzit astăzi în Epistola către Efeseni: Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat și pe noi cu toată binecuvântarea spirituală în ceruri, întru Cristos (în Duhul Sfânt). Pentru ce?

Pentru că el ne-a ales de mai înainte să fim sfinți și fără prihană în fața lui în dragoste; el a orânduit de mai înainte să fim adoptați ca fii prin Cristos Isus ... Pentru că în el Dumnezeu ne-a predestinat ca să fim poporul său; și el care înfăptuiește tot ce a hotărât, a voit ca noi, prin speranța în Cristos, să fim ca niște instrumente (vii) care cântă gloria sa.

Iată motivul bucuriei și laudei noastre acum, în acest moment de sărbătoare la încheierea Sinodului diecezan, în ziua Mamei noastre cerești, exemplul și patroana noastră.

Dragi frați și surori în Cristos,

Trei ani de zile am încercat că descoperim darurile sale, să cunoaștem toată istoria noastră, să descoperim lipsurile noastre, incoerența răspunsului nostru, să înțelegem ce înseamnă să fim creștini la începutul noului mileniu, să vedem "ce trebuie să facem" pentru a înainta mai mult și mai bine în larg, spre portul împlinirii și desăvârșirii noastre, încărcați de daruri și copleșiți de binecuvântări.

La începutul acestei sfinte Liturghii, Preasfințitul Aurel, coordonatorul întregii acțiuni sinodale, împreună cu colaboratorii cei mai apropiați, cu membrii comisiei centrale, a comisiilor speciale și a secretariatului sinodal, ne-au prezentat documentele sinodale, un volum mare, impresionant și plin de alese constatări despre trecut și viață noastră, plin de sugestii și contribuții adunate din toată dieceza și de la membrii sinodali, spre a fi subiect de profundă analiză și de inspirație pentru mine și colaboratorii și consultorii mei speciali în vederea pregătirii și prezentării documentului postsinodal, normă și ghid pentru drumul nostru de viitor, pentru întreaga Biserică locală de Iași.

Celebrarea solemnă a Sinodului se încheie.

Munca de reînnoire și reîmprospătare de acum începe. Programul îl aveam de mai înainte, ne spune Sfântul Părinte: "Nu este vorba, așadar de a inventa un nou program. Programul deja există: este cel dintotdeauna, extras din evanghelie și din tradiția vie. Este centrat, în ultimă analiză, pe Cristos însuși pe care trebuie să-l cunoaștem, să-l iubim, să-l imităm pentru a trăi prin el viața trinitară și pentru a transforma cu el istoria până la împlinirea sa în Ierusalimul ceresc. Este un program care nu se schimbă o dată cu variația timpurilor și a culturilor, chiar dacă ține cont de timp și de cultură, pentru un dialog adevărat și o comunicare eficace. Acest program dintotdeauna este programul nostru pentru ce de-al treilea mileniu".

Sinodul nostru diecezan a avut și are menirea să trezească în noi un nou dinamism pe drumul de credință, să ne inspire noi inițiative pentru a contempla și mai îndeaproape chipul lui Cristos.

"Pasul nostru la începutul acestui nou secol trebuie să fie mai sprinten pentru a străbate din nou cărările lumii", ne spune sfântul Părinte în același document Novo millennio ineunte și ne asigură de un lucru mângâietor. "Ne însoțește în acest drum Fecioara Preasfântă, cea pe care am prezentat-o și invocat-o ca stea a noii evanghelizări. Pe ea am indicat-o și ca auroră luminoasă și călăuză sigură a drumului nostru" (NMI 58).

Având pe masa din fața altarului contribuția membrilor Sinodului diecezan prin documentul prezentat de coordonatorul general al comisiilor sinodale, avem un ghid, o chemare, o provocare a fiilor Bisericii noastre - preoți, persoane consacrate, laici și vrednici specialiști în diferite domenii doctrinare, morale, sociale și caritative, și în același timp un ajutor, o contribuție personală la munca de păstorire a turmei încredințate.

Primesc cu multă bucurie și satisfacție toată această lucrare ca o expresie a îndemnului lui Isus prezent în mijlocul Bisericii noastre, care mi se adresează în primul rând mie și, desigur, și tuturor colaboratorilor mei, dar și fiecărui creștin în parte: Duc in altum!

Știu că el este la cârma Bisericii și ne oferă neîncetat lumina Duhului Sfânt, curajul și puterea necesară, ca și asigurarea: "Fiule, iată mama ta!".

Mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru acest timp sfânt și binecuvântat al Sinodului, aducând recunoștința noastră întregii Biserici locale, membrilor sinodali parohiali și locali, membrilor numiți și aleși ai lucrărilor sinodale centrale, comisiilor pregătitoare, relatorilor și coordonatorilor lucrărilor în plen, exprimând un gând ales de prețuire Preasfințitului nostru Aurel pentru munca oferită și implicarea nemijlocită la buna desfășurare a întregii lucrări, implor și aștept lucrarea continuă a Duhului Sfânt și prezența binefăcătoare și nemijlocită a lui Cristos în barca Bisericii, sperând în ocrotirea Maicii sfinte, patroana noastră, și a sfântului Iosif, păzitorul familiei Bisericii noastre.

Mulțumindu-vă Înalt Preasfințiilor voastre, nunțiului apostolic, celorlalți ierarhi prezenți aici sau uniți cu noi sufletește, fraților noștri ortodocși, Înalt Preasfinției sale mitropolit Daniel; mulțumind seminarului și seminariștilor noștri, surorilor noastre și vouă, fraților și surorilor noastre întru Domnul, credincioși catolici din Iași și alte parohii ale diecezei, vă invit cu adevărat să răspundem efectiv îndemnului lui Isus repetat de atâtea ori în timpul Sinodului: Duc in altum, să punem mâna pe mreje și să le aruncăm în larg.

Să fim de acum încolo ca niște instrumente care cântă gloria sa.

Să spunem și noi din inimă cu Maria: Fiat și Magnificat.

Amin.

Iași, 8 decembrie 2004

Petru Gherghel,
episcop de Iași


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat