Iaşi: Omilia PS Petru Gherghel la deschiderea Sinodului

In verbo tuo laxabo rete!
La cuvântul tău voi arunca mreaja (Lc 5,5)

Preasfinţite,
Sfinţiile voastre,
dragi fraţi şi surori,
stimaţi şi preţuiţi membri sinodali,
dragi credincioşi,

A sosit timpul să răspundem cu mai multă convingere şi cu profund respect faţă de Isus, care îndreaptă spre fiecare dintre noi invitaţia făcută lui Petru şi celorlalţi ucenici: "Înaintează în larg". Răspunsul nostru nu vrem să fie altul decât cel al apostolului din evanghelia pe care am proclamat-o: "Învăţătorule, după cuvântul tău vom arunca mreaja". "Şi făcând ei aceasta au prins mulţime mare de peşte" (Lc 5,6).

Ne-am străduit pe parcursul anilor de pregătire să facem paşi în climatul sinodal, să ne rugăm împreună, să analizăm rând pe rând şi în diferite forme bogăţia trecutului, realităţile prezentului, ca să descoperim perspectivele pentru viitor. Nu a fost uşor să intrăm în ritmul acelei invitaţiei, să vâslim uneori printre valuri mari şi vânturi potrivnice ca să putem arunca mrejele.

Iată-ne acum în faţa inaugurări adunărilor sinodale, strânşi în jurul aceluiaşi Isus ca odinioară Petru cu ucenicii săi şi să repetăm şi noi în cor: "La cuvântul tău vom arunca mrejele".

Ştim că Isus a ales să urce în barca lui Petru şi de acolo să predice mulţimilor, dornice să asculte cuvântul său. Şi tot de acolo să-i îndemne pe apostoli şi ucenici să aibă curaj, însoţindu-i cu spiritul şi lumina sa.

Proclamând astăzi acest episod din evanghelie şi făcând memoria acestui moment, ne simţim încărcaţi de adevărate emoţii pentru că încă o dată are loc acelaşi dialog între Isus şi Petru, între el, maestrul şi învăţătorul, şi apostolii săi, adică între Isus şi noi toţi cei ce ne aflăm aici, între noi cei de azi, adunaţi în Sinod la Iaşi, şi Isus cel viu, cel veşnic, acelaşi ieri, azi şi întotdeauna (cf. Evr 13,8).

Urmând fazele pregătitoare pentru Sinod, Biserica din Moldova, parte a noului popor al lui Dumnezeu, răscumpărat prin sângele preasfânt al Mântuitorului Cristos şi însufleţit de Duhul Sfânt, intră, prin această celebrare, în faza decisivă a Sinodului, care se va încheia la 8 decembrie 2004.

Cu mare bucurie şi încredere, în acest moment solemn, Biserica noastră locală priveşte cu recunoştinţă la trecutul ei istoric şi aduce un pios omagiu celor ce ne-au precedat în credinţă şi ne-au transmis generaţie după generaţie evanghelia mântuirii, ne-au făcut să fim membre vii ale "omului nou" şi invocă cu încredere darurile Duhului Sfânt, care să o lumineze în ceasul de faţă să poată să discearnă "semnele timpurilor pentru a rămâne fidelă cuvântului lui Cristos şi voinţei Tatălui care a dorit-o şi a instituit-o drept sacrament, adică semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc (cf. LG 1)" (Instrumentum laboris, pag. 9).

Celebrând, aşadar, această ultimă fază a Sinodului, o facem sub privirile întemeietorului Cristos şi cerem lumina Duhului Sfânt ca să fim asistaţi şi încurajaţi în munca noastră de a duce mai departe mandatul încredinţat nouă de a predica evanghelia mântuirii şi de a-i boteza pe cei care caută cu bucurie iubirea Tatălui ceresc (cf. Mt 28,18).

Cu sentimentul că el, întemeietorul, este prezent în mijlocul nostru, începem fiecare sesiune plenară celebrând jertfa sfântă a Liturghiei şi invocând lumina sa dumnezeiască şi asistenţa Duhului său Sfânt.

Aşezându-ne sub această lumină şi simţind alături de noi pe aceea care a fost prezentă în Cenacol, la coborârea Duhului Sfânt, şi i-a însoţit pe apostoli în primele zile ale Bisericii, participând la rugăciune şi la frângerea pâinii (cf. Fap 1,14), vom înţelege mai bine şi ne vom însufleţi şi mai mult în lucrarea pe care noi vrem şi trebuie s-o realizăm acum în adunările generale ale Sinodului diecezan, ştiind că Maria, ocrotitoarea şi patroana diecezei, ne va spune şi nouă: "Faceţi ceea ce vă va spune el" (In 2,11).

Trăim, prin urmare, un eveniment unic, istoric, un eveniment sacru, un timp special, un adevărat "kairos" în care este angajată întreaga Biserică locală, în care credem şi sperăm să fie neîncetat Cristos însuşi cu Duhul său ca odinioară în Cenacol, sau pe malul lacului Genezaret care ne încurajează şi pe noi arătându-ne calea de urmat: "Nu vă temeţi! Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Iată eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii" (Mt 28,19).

Simţim, pe drept cuvânt, încurajarea lui Isus care ne asigură că acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în numele său este şi el prezent în mijlocul lor (cf. Mt 18,20).

În această adunare sinodală suntem împreună peste 300 de membri sinodali adunaţi în numele său, împreună cu Maria, mama şi ocrotitoarea Bisericii noastre de Iaşi, cu apostolii şi femeile sfinte, în rugăciune şi la frângerea pâinii. Ce putem să dorim şi să avem mai mult?

Dacă în timpul Sinodului am insistat asupra unui lucru, mai mult decât asupra altora, a fost asupra rugăciunii. Sinodul a fost şi este timp de rugăciune comună şi continuă, este timp de descoperire a lui Dumnezeu şi a prezenţei sale.

Sesiunile noastre vor fi precedate de rugăciune, de celebrarea sfintei Liturghii şi de invocarea Duhului Sfânt pentru a simţi cu adevărat că în mijlocul nostru este el, Isus, care ne repetă: "Nu vă temeţi! Încredeţi-vă! Cine mă urmează nu umblă în întuneric ci va avea lumina vieţii" (cf. In 8,12; In 16,33).

Suntem chemaţi să aprofundăm chemarea noastră, să redescoperim marea moştenire pe care am primit-o şi s-o transmitem cu un nou zel celor ce vor veni după noi. Suntem chemaţi să construim Biserica cu pietre vii, aşezate în ordine pe temelia apostolilor, piatra unghiulară fiind Cristos.

Biserica noastră cu întregul său popor trebuie să fie ca acel templu prezentat de viziunea din prima lectură de la Liturghia de astăzi, de sub altarul căruia se revarsă peste lume apa dătătoare de viaţă, care reîmprospătează şi alimentează totul.

Sărbătoarea pe care am ales-o pentru inaugurarea celebrărilor sinodale - Sfinţirea Bazilicii din Lateran - ne aminteşte că aici au avut loc cinci Concilii ecumenice, iar în baptisteriul alăturat au fost botezaţi şi au primit credinţa în secolele al IV-lea şi al V-lea, locuitorii Romei.

Totodată, fiind numită "mama şi capul tuturor bisericilor", bazilica din Lateran ne aminteşte, ca oricare altă catedrală, că templu în sens fizic are o semnificaţie adevărată numai dacă în el se reunesc persoane care îl adoră pe Dumnezeu în "duh şi adevăr". Este un adevăr îmbucurător să ştim şi să mărturisim că o dată cu întruparea Fiului său, Dumnezeu şi-a stabilit cortul printre noi, iar că Isus însuşi este prezenţa lui Dumnezeu, adevăratul templu şi că el a făcut din fiecare om şi fiecare femeie templul său, căci ştim că el se identifică cu noi, cei mici şi simpli, cei săraci şi încercaţi (cf. Mt 25,40).

Şi noi adunaţi în templul nostru din Iaşi vrem să declarăm şi să arătăm că dorim să fim şi să rămânem mereu templu său în care locuieşte şi lucrează însuşi Cristos care ne încurajează să fim Biserică şi să mergem pe drumul pe care el ni-l arată. Vom analiza împreună, rând pe rând, cum trebuie să fim membre vii ale poporului său şi cum trebuie să dăm mărturie despre prezenţa sa şi a spiritului său în mijlocul oamenilor.

Primele gânduri şi prima analiză o vom îndrepta spre cei care reprezintă viitorul Bisericii, spre copii şi tinerii, cum să fie pregătiţi în familie, biserică, şcoală şi societate, cum să poarte mai departe darul vieţii şi al credinţei.

Aşadar, Biserica locală este invitată să ştie şi să nu uite niciodată că în mijlocul ei se află Cristos care se adresează fiecăruia aşa cum s-a adresat lui Petru: "Duc in altum!" ("înaintează în larg!") şi vom avea şi noi o pescuire minunată, vom fi şi noi cu adevărat pescari de oameni. Tuturor curaj şi binecuvântare pentru a spune cu vie credinţă: "La cuvântul tău voi arunca mreaja" (Lc 5,5). Aşa să fie.

Iaşi, 9 noiembrie 2004

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

lecturi: 123.