Iași: Întrunirea membrilor organismelor sinodale
Miercuri, 27 octombrie, la sediul Episcopiei Romano-Catolice din Iași a avut loc întrunirea membrilor organismelor sinodale, condusă de PS Aurel Percă. Ședința s-a desfășurat începând cu ora 11.00 și au participat 20 de membri.
După convocarea de către PS Petru Gherghel a adunării sinodale a Diecezei de Iași și după numirea membrilor organismelor sinodale (moderatorii, relatorii, secretariatul general, comisia juridică și celelalte comisii de specialitate), la sediul Episcopiei din Iași a avut loc o întâlnire a membrilor acestor organisme în vederea tratării unor aspecte referitoare la modul cum se vor desfășura lucrările adunării sinodale.
După cuvântul introductiv rostit de PS Aurel Percă, ordinea de zi a cuprins unele clarificări cu privire la Regulamentul adunării sinodale și la documentul Instrumentum laboris, precum și prezentarea într-un mod mai detaliat a atribuțiilor ce revin fiecărui membru al organismelor sinodale.
Așa cum a fost stabilit, sesiunile plenare ale Sinodului diecezan se vor desfășura în zilele de marți, 9 noiembrie; miercuri, 17 noiembrie; joi, 25 noiembrie și joi, 2 decembrie, urmând ca încheierea solemnă a Sinodului să aibă loc în ziua de miercuri, 8 decembrie, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri.
În perioada rămasă până la începerea efectivă a lucrărilor adunării sinodale, moderatorii, relatorii, secretariatul general, comisia juridică și celelalte comisii de specialitate care alcătuiesc împreună organismele sinodale vor pune la punct ultimele detalii privind buna desfășurare a sesiunilor plenare.
Emanuel Imbrea
lecturi: 123.