Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Vizită pastorală în Parohia Faraoani

În zilele de 31 iulie și 1 august, PS Petru Gherghel a făcut vizita pastorală în Parohia Faraoani. Această parohie face parte din Decanatul de Bacău, are circa 810 familii cu 3.120 de credincioși.

Vizita canonică a început sâmbătă când episcopul a fost întâmpinat de parohul comunității, pr. Anton Câtea, de reprezentantul autorității civile, de un grup de circa 90 de fecioare consacrate, de un mare număr de copii și tineri și de credincioșii adunați în fața frumoasei biserici parohiale. După salutul inițial, Preasfințitul s-a rugat împreună cu toți cei prezenți sfântul Rozariu, după care a urmat sfânta Liturghie care a avut un caracter special: împlinirea a 10 ani de la consacrarea fecioarelor consacrate din zona Bacăului. Pentru acest moment aniversar, fecioarele consacrate au făcut o zi de reculegere, sub conducerea parohului și decanului de Iași, pr. Iosif Dorcu. La predică, episcopul le-a îndemnat pe surori să rămână mereu fidele consacrării lor și să contribuie cu rugăciunile și jertfele lor la "înaintarea în larg" a Bisericii locale de Iași, aflată la încheierea Sinodului diecezan.

Duminică programul a decurs astfel:
- ora 8.30: sfânta Liturghie a copiilor, prezidată de episcop. În cadrul acestei Liturghii a fost prezentat și noul vicar parohial, pr. Emanuel Lucaci.
- ora 11.00: sfânta Liturghie pontificală, cu prezența familiilor și a credincioșilor din Faraoani. La predică, episcopul i-a îndemnat pe toți să fie mărturisitori fideli ai lui Cristos și să prețuiască demnitatea cu care au fost înzestrați.
- ora 12.30: întâlnirea episcopului cu feciorii de biserică, membrii consiliului parohial și membrii consiliului sinodal parohial. Episcopul le-a mulțumit pentru disponibilitatea lor și i-a îndemnat să continue să contribuie la "înaintarea în larg" a comunității parohiale și a tuturor credincioșilor.
- ora 15.00: întâlnire cu parohul și vicarul și informarea episcopului cu privire la viața creștină din Parohia Faraoani.
- ora 15.45: vizită la casa și grădinița surorilor din Congregația "Maria Bambina".
- ora 16.15: vizitarea cimitirului și rugăciune pentru cei răposați în capela din cimitir (una din cele mai vechi biserici din dieceză).
- ora 17.30: sfântul Rozariu în biserica parohială, condus de episcop.
- ora 18.00: sfânta Liturghie. În timpul Liturghiei, episcopul a stat la dispoziția celor care au dorit să se spovedească. După Liturghie a urmat adorația și binecuvântarea euharistică, prezidate de episcop.

După binecuvântarea cu preasfântul Sacrament, episcopul a stat câteva minute de vorbă cu tinerii din Parohia Faraoani și i-a încurajat să fie, așa cum îi numește papa, "sare a pământului și lumină a lumii... străjerii dreptății și ai păcii".

La toate momentele vizitei canonice s-a putut vedea entuziasmul și bucuria tuturor: copii, tineri, credincioși. Episcopul i-a chemat pe toți să rămână mereu cu privirea îndreptată spre Isus și să înainteze cu mult curaj în larg, pentru a aduce roade vrednice de viața veșnică.

Pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat