Barați: Pelerinaj de Rusalii
În Dieceza de Iași, la Barați, există un sanctuar dedicat Duhului Sfânt. Celebrările de anul acesta au început în ziua de sâmbătă, 29 mai, și s-au încheiat duminică, 30 mai. În mijlocul celor câteva mii de pelerini veniți din satele dimprejur, s-a aflat în ziua de sâmbătă și PS Petru Gherghel, episcopul diecezei.
Ceremoniile pelerinajului de la Barați din acest an au avut un caracter deosebit, datorită prezenței în rândul pelerinilor a episcopului diecezei, PS Petru Gherghel. Acesta a fost prezent sâmbătă, 29 mai, la deschiderea pelerinajului. Excelența sa a condus în seara aceleiași zile sfântul Rozariu și a celebrat, înconjurat de 21 de preoți, sfânta Liturghie.
În cadrul sfintei Liturghii, Excelența sa i-a invitat pe pelerini să-și îndrepte "gândul spre Ierusalim, spre cenacol, în locul unde odinioară apostolii erau adunați în rugăciune având în mijlocul lor pe preacurata Fecioară Maria. Vă invit să ne îndreptăm de aici de la Barați cu gândul din nou spre Ierusalim și spre toate locurile de pelerinaj: spre cei care se roagă și-l așteaptă pe Duhul Sfânt. Și așa, într-o comuniune de credință, cu o disponibilitate a iubirii noastre, cu sacrificiile pe care le-am făcut venind aici ca pelerini, să ne învrednicim a-l primi și noi pe Duhul Sfânt".
Ca îndemn final, Preasfințitul i-a îndemnat pe toți să meargă cu mult curaj luminați de Duhul Sfânt pe drumul credinței, mai cu seamă în acest an al încheierii Sinodului diecezan.
Preasfințitul a însoțit apoi poporul pelerin în procesiunea mariană care a urmat sfintei Liturghii.
Pr. Gabriel Bucur
lecturi: 123.