Duminica Floriilor: Omilia episcopului de Iaşi

Duminica Floriilor - Ziua Tineretului

"Iată lemnul crucii de care a atârnat mântuirea noastră! Veniţi să ne închinăm!"

Sfinţiile voastre,
Dragi tineri şi tinere,
Iubiţi credincioşi

"Vrem să-l vedem pe Isus" (In 12,21) a fost dorinţa acelor pelerini greci sosiţi la Ierusalim de Paşti, cu care s-au îndreptat spre Filip şi spre ceilalţi apostoli. "Doreau să ştie cine era Isus. Nu era vorba doar de o simplă apropiere pentru a şti cum arată omul Isus. Ei doreau un răspuns la preocupările lor fundamentale, doreau să ştie cine era el cu adevărat şi de unde venea" (Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, 2004).

O dorinţă care s-a repetat mereu în decursul istoriei.

O dorinţă legitimă şi pentru noi, şi pentru voi, dragi tineri: Vrem să-l vedem pe Isus. Vreţi să-l vedeţi pe Isus.

Cei care cu inimă sinceră s-au apropiat de el, l-au ascultat, i-au văzut faţa sa plină de iubire şi i-au urmărit faptele cu care se apropia de toţi, nu s-au mai îndepărtat de el. Gândiţi-vă la cei din casa din Nazaret - Maria şi Iosif -, la cei din Betania - Lazăr, Maria şi Marta; închipuiţi-vi-l pe apostolul Ioan, vedeţi-o pe Maria Magdalena; urmăriţi-o pe Veronica miloasă; aduceţi-vă aminte de Simon din Cirene, dar şi de Nicodim şi veţi înţelege ce s-a petrecut în inima lor şi în viaţa lor. S-au îndrăgostit de el.

Câţi nu i-au ieşit în cale atunci când a intrat în Ierusalim şi cu semne de iubire l-au primit cântându-i "Osana, Fiul lui David! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana!", presărând în faţa lui flori, ramuri şi haine.

Numai cei cu inima împietrită nu s-au apropiat de el ca să-l înţeleagă, ci ca să-l condamne.

"Dorinţa de a-l vedea pe Dumnezeu sălăşluieşte în inima fiecărui bărbat şi a fiecărei femei. Pentru a-l vedea pe Isus este necesar, înainte de toate să ne lăsăm priviţi de el", ne spune Sfântul Părinte în mesajul său.

Doriţi şi voi, iubiţi tineri, să contemplaţi frumuseţea feţei sale?

Nu vă grăbiţi să răspundeţi. Înainte de toate faceţi linişte înăuntrul vostru. Lăsaţi să se nască din adâncul inimii această dorinţă fierbinte de a-l vedea pe Dumnezeu, o dorinţă uneori sufocată de zgomotele lumii şi de seducţiile plăcerilor.

Lăsaţi să se nască această dorinţă şi veţi trăi experienţa minunată a întâlnirii cu Isus.

Căutaţi-l cu ochii trupului în evenimentele vieţii şi în chipul celorlalţi; dar, mai ales, căutaţi-l cu ochii sufletului prin rugăciune şi prin meditarea cuvântului lui dumnezeu, deoarece "contemplarea chipului lui Cristos nu poate decât să ne sugereze, referitor la cel ce ne spune Sfânta Scriptură" (NMI 17).

Folosindu-mă de aceste minunate cuvinte ale Sfântului Părinte, vă invit să priviţi astăzi crucea. Crucea care a străbătut şi străbate cărările lumii de două mii de ani, crucea care i-a întâmpinat şi însoţit pe tineri în ultimi ani la marile lor întâlniri, crucea care a străbătut localităţile diecezei noastre şi străzile oraşului nostru; crucea sub care ne-am strâns cu toţii, aici în biserica "Sf. Anton", după ce ne-am îmbucurat rând pe rând în parohia şi biserica "Sf. Tereza", şi se va întoarce la catedrală pentru a sta în mijlocul tinerilor diecezei noastre.

Crucea s-a ridicat o dată pe Calvar şi ea a devenit tronul său de iubire primindu-l şi transformându-l prin voinţa Părintelui ceresc în victima de ispăşire a lumii, a oamenilor. Crucea şi-a înscris destinul ei veşnic printre oameni, prin învierea glorioasă a celui răstignit. Crucea îl însoţeşte mereu pe om, ne însoţeşte şi pe noi şi ne vorbeşte acum la începutul Săptămânii Sfinte, dar nu numai, ne vorbeşte mereu şi ce ne spune:

Iată lemnul crucii, de care a atârnat mântuirea noastră! Veniţi să ne închinăm!

Să închidem ochii şi să ascultăm:
O copac prea nobil, o tu, cruce sfântă,
Purpură de sânge falnic te-nveşmântă.
Lemn menit s-atingă membrele divine
Nu există altul mai de preţ ca tine!
Crucea e altarul jertfei sângeroase
Victima de jertfă eşti chiar tu, Cristoase;
Dacă tu chiar moartea o găseşti prin cruce,
Nouă, dimpotrivă, viaţa ne aduce.
Cruce glorioasă, slava-n veci să-ţi fie
Tu, izvor de viaţă şi speranţă vie.
Lemn sfinţit prin sânge, lacrimi şi durere,
Dă-ne harul unei convertiri sincere.
Slavă ţie, Tată, care din iubire,
Ni l-ai dat pe Fiul preţ de ispăşire.
Fiule, mărire! Tu din ascultare,
Ai băut paharul patimii amare.
Preamărire ţie, Duhule Preasfinte,
Îţi jurăm, Treime, dragoste fierbinte.

Dragi tineri - Priviţi crucea!

Nu este nici un semn mai grăitor şi mai convingător despre iubire. Nimeni nu are o iubire mai mare decât acela care-şi dă viaţa pentru prietenii săi, o spune chiar el. El care simbolizează acest lemn pentru totdeauna. Acest semn vorbeşte aşa de mult omenirii de astăzi. Sfântul Părinte l-a recomandat tinerilor în pelerinajul lor spre cel de al III-lea mileniu şi vă cheamă să priviţi spre el, vă cheamă s-o faceţi cu apostolul Ioan, dar mai ales cu Maria fecioara mamă, curată şi nevinovată care a ţinut să îmbrăţişeze şi ea crucea şi să-l primească pe Fiul ei pe braţele sale.

Priviţi crucea. Semnul permanenţei sale şi stindardul victoriei dobândite prin sânge şi iubire, simbolul curajului şi al speranţei de înviere.

Trebuie să recunoaştem că 2000 de ani acest semn chiar dacă uneori a fost măcinat de vreme sau chiar părăsit, el a menţinut flacăra iubirii care s-a consumat pe ea, a făcut să răsară noi semne de speranţă şi înviere.

Am întâlnit în ultimul timp atâtea exemple, din istoria recentă, petrecute în ţările bântuite de comunismul ateu.

Zilele trecute pe situl "Profamilia.ro", pr. Iosif Dorcu într-o reflecţie minunată ne relatează o întâmplare din Maramureş cu o femeie curajoasă şi credincioasă. "Părinte, noi după 1948 nu am mai avut biserică. Dar în fiecare zi de sărbătoare şi mai ales în Vinerea Mare şi de Paşti mergeam seara după ce se întunecă la crucea de la capătul uliţei de lângă pod şi mă opream în tăcere punând câteva flori. Crucea bunicului a fost pentru mine, în anii grei, bisericuţa mea. Bănuiesc că acea cruce a putrezit prea devreme din cauza lacrimilor mele şi ale copiilor mei. Dar a produs rod şi cred că va mai produce. Este Cristos viu cu crucea sa!"

Dragi tineri, crucea lui Isus a generat atâta curaj, atâtea jertfe şi atâta bine.

Priviţi la el în această zi. Ne oferă o cruce unde lipseşte trupul său. Ştiţi de ce? Ca să-l înlocuim noi, cu credinţa noastră, cu iubirea şi curajul nostru.

Trebuie să-i facem noi chipul văzut, chipul iubirii, al sacrificiului, al împăcării, chipul său prezent în lume prin noi, prin voi.

Curaj! Înaintaţi în larg, apropiaţi-vă de el ca să-l vedeţi, ca să vă vadă, ca să-şi întipărească pentru totdeauna faţa sa pe sufletul şi pe chipul vostru şi astfel să puteţi spune "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine", aşa cum a avut curajul să spună sfântul Paul.

Cristos prezent prin mine, prin tine, prin voi.

Vă felicit că aţi ales să mergeţi pe urmele lui. Amin.

Iaşi, 4 aprilie 2004

Petru Gherghel, episcop de Iaşi

lecturi: 123.