Vizite în Italia şi în Kenya

În perioada 14 februarie - 8 martie, PS Petru Gherghel, însoţit şi de pr. Claudiu Iştoc, a efectuat o vizită în Italia, apoi a mers în Africa, în zona unde activează cei doi misionari români, pr. Eugen Blaj şi pr. Isidor Mârţ. La întoarcerea în ţară, Excelenţa sa a avut bunăvoinţa să răspundă la câteva întrebări.

Recent v-aţi întors din călătoriile din Italia şi Kenya. Care au fost scopul acestor vizite?
Între 14 februarie şi 8 martie am avut bucuria să ajung din nou la Roma, să particip la întâlnirea episcopilor din întreaga lumea (Amici dei Focolarini), care s-a ţinut la Centrul Mariapolis de la Castel Gandolfo, ca apoi să îl întâlnesc pe Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea. La această întâlnire au participat şi sora Valeria Doboş, superioara generală a Institutului Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", câteva surori din ţară şi din Italia, şi câţiva preoţi, clerici şi seminarişti, care lucrează, studiază sau se află pentru moment în Roma. Audienţa la Sfântul Părinte a avut loc în ziua de miercuri, 18 februarie, şi a fost marcată de două momente: a) de binecuvântarea apostolică pe care am primit-o cu toţii şi b) de o fotografie de grup în jurul Sfântului Părinte, păstorul Bisericii Universale, bucuros să-şi readucă aminte de ţara, poporul şi Biserica noastră locală, din România şi de la Iaşi. Bucuria cea mai mare au simţit-o surorile institutului nostru care au avut astfel posibilitatea să primească o dată cu recunoaşterea oficială a Congregaţiei pentru Viaţa Consacrată şi Institutele de Viaţă Apostolică şi binecuvântarea specială a suveranului pontif.

Ce înseamnă pentru Institutul "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" recunoaşterea din partea Sfântului Scaun?
Recunoaşterea Institutului "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" înseamnă o garanţie pentru drumul de consacrare ales, înseamnă un stimul pentru împlinirea cu cât mai mare fidelitate a angajării de slujire a Bisericii locale, deci şi a Bisericii Universale, precum şi o înscriere oficială între celelalte congregaţii şi institute religioase ce lucrează în Dieceza de Iaşi.

Aţi fost pentru a doua oară în vizită în Kenya (prima dată în perioada 8-18 ianuarie 1997). Ce aţi găsit schimbat faţă de prima vizită? Povestiţi-ne, vă rugăm, etapele vizitei.
E adevărat că am mai vizitat o dată Kenya, în anul 1997, împreună cu episcopul de Padova, Antonio Mattiazzo, oprindu-mă atunci doar în centrul ţării, în jurul muntelui Kenya, în zona de misiune a părinţilor padovani. A fost o primă vizită de cunoaştere a realităţii unei misiuni cu o activitate bogată şi îndelungată, cu multe şi multiple realizări şi cu noi perspective. E drept că între timp teritoriul acestei misiuni administrate de preoţi "fidei donum" din Italia, Padova, a devenit de anul trecut dieceză de sine stătătoare, iar coordonatorul misiunii părinţilor padovani de atunci, don Luigi Paiaro, a devenit episcop pentru noua dieceză. Aici au început încă înainte de anul 2000 să lucreze doi părinţi misionari ai diecezei noastre: pr. Eugen Blaj şi pr. Pavel Chelaru şi era normal să trec şi să-i mulţumesc părintelui Luigi, actualmente episcop de Nyahururu, pentru serviciul făcut şi pentru disponibilitatea în a le arăta preoţilor noştri arta activităţii misionare.
De data aceasta scopul prezenţei mele a fost vizitarea unei alte regiuni din Kenya, mai la nord-est, adică Dieceza de Marsabit, unde între timp episcopul acestei dieceze a încredinţat părintelui nostru misionar Eugen Blaj, ajutat de pr. Isidor Mârţ o parohie mare, Maikona, cu foarte multe filiale şi cu multe, multe perspective de primă evanghelizare.
Pot spune că am descoperit cu adevărat o lume nouă pe care nu o cunoşteam, chiar dacă mulţi ne-au vorbit despre ea, cum ar fi episcopul nostru auxiliar Aurel, care a făcut o vizită în anul 2001, şi ceilalţi părinţi care au vizitat acele locuri. Chiar şi misionarii noştri mi-au vorbit despre Maikona, despre activitatea lor şi despre problemele cu care se confruntă, dar toate rămăseseră la nivel de informaţii generale şi în mare măsură departe de mine. Acum le-am văzut cu ochii mei şi m-au impresionat cu adevărat întipărindu-se în memorie pentru mult timp.
Cât priveşte etapele vizitei ele au început în dimineaţa de vineri, 20 februarie, la Nairobi, de unde am plecat imediat cu maşina cu pr. Eugen Blaj spre Maikona, înnoptând la Naniyki, centru administrativ al curiei episcopale din Marsabit, la o distanţă de aproximativ 190 km nord est de Nairobi. De aici încă 400 km mai departe spre sediul pastoral al episcopului de Marsabit, iar până la Maikona încă 95 km pe un drum plin de piatră vulcanică ce nu se prea vede pe la noi. După două zile de călătorie, în condiţii grele, am ajuns noaptea la orele 23.25 la Centrul Misionar Maikona.
Din ziua de duminică, 22 februarie, şi până duminică, 29 februarie, am celebrat în fiecare zi Liturghii pontificale cu administrarea sacramentului Mirului şi uneori şi a sacramentului Botezului, fie în bisericile diferitelor centre, precum Maikona, Forole, Badda Huri, fie sub diferiţi arbori cu altare improvizate lângă aşa-zisele manyate (localităţi de nomazi) la grupuri de credincioşi de la o sută până la două sute cincizeci de persoane adunate ca odinioară în jurul lui Isus sau al apostolilor prin Ţara Sfântă.
Duminică, 29 februarie, s-a desfăşurat momentul principal al vizitei: sfinţirea bisericii noi din Badda Huri şi inaugurarea casei pentru misionari, construite amândouă în doar câteva luni. O lucrare impresionantă şi deosebit de valoroasă pentru activitatea misionarilor noştri, o operă voită de părintele paroh Eugen şi susţinută de episcopul locului, Ambrogio Ravasi, un adevărat păstor care a oferit pentru opera misionară peste 25 de ani de lucrare misionară. Momentul a fost sărbătoresc, iar credincioşii au participat cu mare însufleţire şi vie credinţă. Celebrarea a început la ora 10.30 şi s-a terminat după obiceiul locului la ora 13.30.
O zi de neuitat cu rugăciuni, cântări, iar, după sfânta Liturghie, cu discursuri de recunoştinţă şi cadouri pentru oaspeţi. La sfârşit s-a oferit o agapă tradiţională cu mâncăruri specifice - cu ceai şi lapte, conform cu practicile de ospitalitate locală.
În următoarele zile, de la 1 la 5 martie, ziua întoarcerii în Europa, am fost conduşi de pr. Eugen Blaj prin alte diferite centre ale Diecezei de Marsabit, Maralal şi Nyahururu, întâlnind diferiţi episcopi şi misionari, care ne-au lăsat o impresie deosebită, descoperind la toţi un zel deosebit şi o bucurie mare în munca de vestire a evangheliei. Unii dintre misionari ne vorbeau despre lucrarea pe care au desfăşurat-o în acele zone peste 35 de ani, descoperind în ei un crez impresionant, vestind cu toată fiinţa lor evanghelia la acele popoare şi triburi care încă nu o cunoşteau.

Care-i situaţia catolicilor din Kenya?
Creştinii din Kenya numără 33% din populaţie, dintre care 26% sunt catolici, adică 6.639.000, cei mai mulţi rămânând încă animişti, aproximativ 60%. Musulmanii sunt în număr mai mic, 6% din totalul populaţiei Kenyei, care în anul 2000 era de 29.008.000 locuitori. Evanghelia câştigă din ce în ce mai mult teren, iar creştinismul a adus şi aduce popoarelor din Africa şi din Kenya zorii unei noi civilizaţii şi ai unei vieţi mai bune şi mai demne.

Cum primesc africanii evanghelia?
Actualmente mesajul evangheliei, eliberat de influenţele elementului politic colonizator, este deosebit de bine primit, iar rolul misionarilor rămâne ca o adevărată operă de civilizaţie care, salvând valorile tradiţionale, le oferă, pe lângă o semnificaţie nouă, şi capacitatea de a contribui la formarea omului nou cu un suflet deschis pentru valorile spirituale.

Care este rolul laicilor în zonele vizitate?
Am putut constata că fără laici, fără cateheţi, ridicaţi şi pregătiţi din rândul localnicilor, prezentarea şi propunerea mesajului evanghelic ar avea un rezultat mai scăzut. Cateheţii reprezintă pentru misionari legătura directă şi binefăcătoare cu populaţia diferitelor triburi care, ajungând să cunoască persoana lui Cristos şi mesajul său, se deschid cu totul evangheliei şi vieţii de credinţă.

Ce fac misionarii din Moldova? Cum îşi desfăşoară activitatea?
Misionarii noştri din Moldova trebuie admiraţi. Ei au primit exemplul altor misionari, mai ales exemplul misionarilor italieni, al celor din Padova şi al celor din Congregaţia "Consolata", dar n-au hotărât să rămână în centrul Kenyei, ci au ales să meargă în partea cea mai de nord a ţării, printre triburile de nomazi, ca să vestească evanghelia direct la cei care nu au auzit de ea. Locul lor de activitate este zona Maikona, printre locuitorii nomazi sau seminomazi ai acestor ţinuturi, adică în mijlocul triburilor gabra şi turcana. Rezultatele muncii lor sunt impresionante. Ei îi caută pe cei care se mută dintr-un loc în altul şi le vestesc acestor oameni nomazi evanghelia.

În ce sens se poate spune că s-au pus bazele unei misiuni române în Kenya?
Ne bucurăm să spunem că deja s-au pus bazele unei misiuni administrate de preoţii noştri, iar episcopul Ambrogio Ravasi este deosebit de fericit şi bucuros pentru această colaborare. Se vorbeşte deja despre curajul şi iniţiativele deosebite ale părintelui Eugen şi ale părintelui Isidor. Ei coordonează deja un teritoriu foarte mare cu distanţe de peste 130 de km de la centrul Maikona şi au foarte multe iniţiative pastorale şi sociale în diferite manyate - localităţi provizorii ale acestor nomazi ce se ocupă cu creşterea vitelor şi păstoritul.

Mai este nevoie de misionari în Kenya, în Africa? Vor fi trimişi alţii din Dieceza de Iaşi?
Am convenit cu părinţii noştri misionari, dar mai ales cu episcopul de Marsabit, Ambrogio Ravasi, să trimitem un al treilea preot şi, dacă e posibil, şi doi laici, care să-i ajute în diferite proiecte educative, sanitare şi sociale. De asemenea, am analizat şi posibilitatea de a găsi câteva surori din dieceza noastră care să-i ajute pe misionarii noştri în domeniul pastoral, catehetic şi social. Pentru aceasta se cere o pregătire cu totul specială, o carismă deosebită şi un curaj mare pentru o iubire fără margini. Implorăm şi aşteptăm lucrarea Duhului Sfânt.

Dacă cineva simte chemarea de a merge în misiuni cum trebuie să procedeze?
Dacă cineva se simte chemat la o astfel de slujire, mai întâi să-şi verifice disponibilităţile, să ia legătura cu episcopul, apoi să se îndrepte spre Centrul Diecezan de Formare Misionară, coordonat de pr. Claudiu Iştoc. Munca misionară cere mai întâi o iubire mare, apoi presupune multă rugăciune şi, în cele din urmă, totul depinde de hotărârea lui Dumnezeu. Oricum îi declarăm fericiţi pe cei care înţeleg o astfel de misiune, pe cei care simt o astfel de chemare şi se dispun să o urmeze, iar noi îi îmbrăţişăm şi îi binecuvântăm.
Misionarii noştri din Kenya şi Coasta de Fildeş ne spun că se poate, că e o mare bucurie să vesteşti evanghelia la cei care nu o cunosc şi că se merită să te înscrii într-o astfel de aventură de iubire.

A consemnat pr. Cornel Cadar

lecturi: 123.