Întâlnirea responsabililor de asociații laicale
În perioada de 25-28 martie va avea loc la Oradea Cea de-a II-a Întâlnire Națională a Responsabililor Diecezani și a Asistenților Asociațiilor de Laici, cu tema: "Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele (In 15,5). Laici apostoli în Biserică, misiune și comuniune", dorindu-se a fi continuarea întâlnirii care a avut loc la Oradea în 6-10 august 2003.
În această întâlnire se vor dezbate identitatea laicilor și misiunea lor în Biserica și societatea pe baza documentelor conciliare: Lumen gentium, Cristifideles laici și Apostolicam actuositatem.
Cazarea se va face la Mănăstirea Franciscană "Maica Domnului", str. Corneliu Coposu 2A. Desfășurarea activităților, inclusiv mesele, vor avea loc la Seminarul Teologic Greco-Catolic, str. Parcul Traian 21, Oradea.
Din fiecare dieceză sunt așteptați să participe șapte persoane laice (reprezentând șapte asociații, mișcări sau grupuri laicale diferite) și asistentul diecezan cu laicii, acolo unde există. În locurile în care nu există un asistent responsabil pe dieceză va participa asistentul uneia dintre asociațiile active în acea dieceză sau eparhie.
Pentru o mai bună organizare, înscrierile se vor derula în două etape:
anunțarea de către fiecare dieceză sau eparhie în parte dacă poate sau nu să participe și numărul în care vin, până la 1 martie 2004;
completarea și trimiterea fișelor de înscriere, până la 8 martie 2004.
* * *
Oradea 25-28 martie 2004
Sediul: Seminarul Teologic Greco-Catolic, Oradea
Cazare: Mănăstirea Franciscană "Maica Domnului"
Destinatari: Reprezentanți (responsabili laici și asistenți) ai asociațiilor și grupurilor laicale din diecezele și eparhiile Bisericii Catolice Române; Pentru fiecare dieceză și eparhie: șapte participanți + asistentul responsabil cu laicii; în total circa 100 persoane
Tema: Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele (In 15,5). Laici apostoli în Biserică, misiune și comuniune
* * *
PROGRAM
Joi, 25 martie, Buna-Vestire
Vineri, 26 martie - Identitatea laicilor: Cine suntem noi, laicii? CFL - LG
8.00 Celebrare euharistică
9.15 Micul dejun
10.00 Relatare - prezentarea enciclicelor: Lumen gentium și Cristifideles laici (Mons. Virgil Bercea, episcop de Oradea)
11.30 Pauză
12-12.30 Grupuri de discuții pe marginea celor prezentate. Scop: de a genera întrebări sau nelămuriri
12.30 Plenară - întrebări prezentatorului
13.30 Prânz
15-17 Laboratoare pe următoarele teme (grupuri de discuții mixte cu câte un reprezentant din fiecare dieceză):
misiunea laicilor în Biserica locală
misiunea laicilor în societate
misiunea preoților și a laicilor - forme noi de cooperare și responsabilități
structuri organizatorice în Biserică și societate, ca semn al angajării laicilor
tinerii, speranțe și provocări pentru Biserica de mâine
rolul activ al femeilor în Biserică și în societate
17.30 Plenară cu sinteza grupurilor
18.30 Cina
19.30-23 Priveghere
Meditație și tăcere
Rugăciunea comună
Sâmbătă, 27 martie - Formare misionară - Ce facem noi, laicii? CFL, AA)
8.00 Celebrare euharistică
9.15 Mic dejun
10.00 Provocări misionare pentru laici și Biserică - AA
11.00 Laboratoare operative (nivel diecezan) - grupuri de discuții pentru fiecare dieceză. Scop: să discute despre realizările lor, nevoile lor și planuri comune de muncă
13.00 Prânz
15.00 Laboratoare propozitive: Cum să lucrăm împreună la nivel național?. Grupuri de discuții la nivel național pe nivele de vârstă: copii, tineri, adulți
16.30 Plenară
19.30 Cina
Duminica, 28 martie
lecturi: 123.