Omilia PS Petru Gherghel
la aniversarul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea

Nu vă fie teamă!

"Iubirea e mai tare decât moartea"

La împlinirea a 25 de ani de pontificat a Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea

La inaugurarea pontificatului său de acum 25 de ani, Ioan Paul a II-lea a pronunţat în Piaţa "Sf. Petru", dând o impresionantă mărturisire de credinţă, aceste cutremurătoare şi misterioase cuvinte: Non abbiate paura! - Nu vă fie teamă! Puţini au înţeles atunci rostul lor, mai puţini s-au gândit că ele pot să caracterizeze viaţa plină de curaj a noului păstor al Bisericii venit dintr-o ţară străină pe scaunul lui Petru.

Prin alegerea sa neaşteptată de către Colegiul Cardinalilor, el a cucerit o lume întreagă şi a devenit surpriza lui Dumnezeu pentru poporul său, ca o minune a lucrării Duhului Sfânt care conduce şi dirijează lumea. Nu a fost o lucrare datorată oamenilor, deoarece înainte de intrarea în Conclav nu au fost previziuni din partea analiştilor şi jurnaliştilor de nici o orientare şi culoare. Se pare că atunci când a fost ales papă Ioan Paul I, predecesorul său care a stat în fruntea Bisericii doar 33 de zile, cardinalul Wojtyla ar fi avut doar patru voturi, dar nimeni nu remarcase acest lucru. Despre aceasta ştia el şi maestrul său întru credinţă şi curaj, cardinalul Wyszynsky, primatul Poloniei.

Cineva totuşi, inspirat doar de Dumnezeu, anunţase acest fapt cu mulţi ani înainte. Este vorba de Padre Pio din Pietrelcina: "Văd în viitorul tău, pe haina ta albă, pete de sânge", un lucru despre care se vorbea şi în cel de-al treilea secret de la Fatima. Nimeni nu a confirmat oficial această previziune, dar în acelaşi timp nimeni nu a dezminţit-o (Tu vei fi papă şi martir, 1948, p. 59; Oggi - I cinque papi della nostra vita).

Oricum ar fi, la acest moment jubiliar pe care-l trăieşte Sfântul Părinte şi împreună cu el întreaga Biserică, suntem în măsură să înţelegem mai multe şi suntem capabili să facem un bilanţ, să răspundem la o serie de întrebări, suntem fericiţi să ne îndreptăm privirea spre el, gârbovit de ani, afectat puternic de atentatul din 13 mai 1981, să-l descoperim plin de râvnă în misiunea de a-l vesti pe Cristos, gata în orice împrejurare de a chema lumea la pace, de a interveni pentru apărarea drepturilor persoanei, a tuturor oamenilor şi tuturor popoarelor, dispus până la sacrificiu, de a promova apropierea dintre oameni, unitatea Bisericii şi fericirea tuturor fără deosebire de rasă, culoare, convingeri politice sau religioase.

Toate mijloacele de informare ne prezintă pe lung şi pe larg viaţa copilului, tânărului, artistului, seminaristului, preotului, viaţa episcopului şi a cardinalului de Cracovia, dar mai ales firul vieţii sale începând din ziua Conclavului, din momentul inaugurării pontificatului său şi până astăzi. Nu pot fi trecute cu vederea marile enciclice elaborate de Sfântul Părinte în aceşti 25 de ani (13), nu se pot uita sinoadele celebrate la Roma sau în alte zone ale Bisericii (15), nu trebuie să fie trecute cu vederea catehezele ţinute în atâtea audienţe generale (peste 1000) şi particulare, vizitele pastorale desfăşurate în Italia (142) sau în dieceza proprie din Roma (301), şi mai ales nu trebuie uitat nicidecum ministerul său pastoral - petrin în întreaga Biserică, în cele cinci continente, în cele 102 vizite şi pelerinaje făcute în mijlocul poporului lui Dumnezeu, cele din Biserica Catolică şi cele din alte Biserici şi denominaţiuni religioase, creştine ori necreştine.

Cum vom putea să uităm memorabila şi inspirata vizită făcută în România în anul de graţie 1999 (a 86-a), chiar în ajunul marelui jubileu al anului 2000, la fiii Bisericii Catolice şi ai Bisericii Ortodoxe, la întregul popor român. Putem da mărturie că papa Ioan Paul al II-lea cu dor a dorit să trăiască cu noi cele trei zile memorabile, zile de mare bucurie şi la care a revenit şi revine cu nostalgie, amintind celebra simfonie de voci din Parcul Izvor: "Unitate! Unitate!".

Acum când celebrăm cei 25 de ani de pontificat ai Sfântului Părinte, în cadrul acestei zile şi a acestor clipe de aducere aminte, ne întrebăm: care au fost şi care sunt fundamentul, izvorul şi sursa unei astfel de vieţi şi a unui astfel de mandat? Cum se justifică această neobosită slujire, această nepotolită sete de a vesti şi comunica mesajul său de păstor? Cine l-a determinat şi îl determină să se uite pe sine şi să-i întâlnească pe tineri, pe pelerini, pe diplomaţi şi pe cei care vin în pelerinaj la Roma, la mormântul sfinţilor apostoli sau pe episcopii veniţi în vizită "ad limina"? În Evanghelia după sfântului Ioan găsim cheia acestui program incredibil.

Odinioară, după înviere, după ce îl investise pe Petru cu misiunea de vârhovnic al apostolilor şi piatră de temelie pentru Biserica sa, Isus i se adresează cu această întrebare:
Simon, fiul lui Iona, mă iubeşti mai mult decât aceştia?
El i-a zis: Da, Doamne, tu ştii că te iubesc! El i-a spus: Paşte mieluşeii mei!
El i-a zis iarăşi a doua oară: Simon, fiul lui Iona, mă iubeşti? El i-a spus: Da, Doamne, tu ştii că te iubesc! I-a zis: Paşte oile mele!
I-a zis a treia oară: Mă iubeşti? Şi i-a zis: Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc! Isus i-a zis: Paşte oile mele! (In 21,15).

Reflectând la acest dialog înţelegem de ce Petru nu a pregetat să meargă la Roma şi acolo să dea mărturie despre el arătând cât l-a iubit pe Isus, Învăţătorul şi Maestrul său, dându-şi viaţa pentru el.

Când a venit timpul să primească acelaşi mandat şi să dea răspuns la întrebările repetate ale lui Isus, prezent şi astăzi în mijlocul Bisericii, Petru cel de azi - papa Ioan Paul al II-lea -, nu numai că a răspuns: Da, Doamne, tu ştii că te iubesc, tu toate le ştii, pentru tine las toate şi mă duc pe urmele lui Petru la Roma, ci a şi trăit cu mare însufleţire această declaraţie de iubire.

Cronicarii notează că în acea lună de octombrie, în ziua de 16 la ora 17.20, după cel de-al 8-lea scrutin, cardinalul secretar de stat Jean Villot s-a apropiat de noul ales şi l-a întrebat: Accepţi alegerea?

Iată răspunsul: Supunându-mă credinţei în Isus Cristos, Domnul meu, cu încredere în Maica Domnului şi a Bisericii, în ciuda dificultăţilor atât de mari, accept! Aşa avea să scrie însuşi Sfântul Părinte în cea dintâi enciclică a sa Redemptor hominis din anul 1979, la nr. 2. Cu alte cuvinte a repetat ceea ce făcuse deja la alegere şi investirea sa ca preot şi mai apoi ca episcop, răspunzând la întrebarea lui Isus:
Carol, Ioan Paul al II-lea, mă iubeşti tu mai mult decât ceilalţi?
Da, Doamne, tu ştii că te iubesc!

În numele acestei declaraţii şi a crezului său a început ministerul său petrin şi misiunea de păstor al întregii Biserici, sau cum bine îl caracterizează un mare om de stat şi scriitor italian, Giulio Andreotti: "Misiunea de paroh al întregii lumi" (Il parroco del mondo, în volumul de istorie "Cei cinci papi ai zilelor noastre").

În numele acelui răspuns dat în ziua alegerii sale, a făcut prima declaraţie din balconul bazilicii "Sf. Petru", într-o italiană captivantă şi cu un spirit de totală sinceritate şi iubire: "Mi-a fost teamă să accept această alegere, dar am făcut-o în spirit de ascultare faţă de Domnul nostru Isus Cristos şi cu încredere totală faţă de Maica sa, Fecioara Preasfântă. Nu ştiu dacă mă pot explica bine în limba voastră..., adică în limba noastră italiană. Dacă voi greşi, voi mă veţi corecta" (octombrie 1978).

Entuziasmul celor prezenţi în piaţă l-a făcut să uite teama de a fi acceptat o astfel de alegere şi l-a convins să declare în primul său discurs din ziua de 22 octombrie nu numai credinţa sa în acelaşi Cristos pe care l-a mărturisit Petru, cel dintâi papă: "Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu", ci să adreseze şi un apel tuturor fraţilor şi surorilor din Piaţa "Sf. Petru" şi din lume, de a-l primi pe Cristos şi de a accepta puterea sa dumnezeiască.

"Non abbiate paura!" - "Nu vă fie teamă! Deschideţi, daţi la o parte porţile în faţa lui Cristos! Deschideţi graniţele statelor, sistemele economice şi cele politice, câmpurile largi ale culturii, ale civilizaţiei şi ale dezvoltării în faţa puterii sale mântuitoare. Nu vă fie teamă! Cristos ştie ce este în interiorul omului. Numai el are cuvintele vieţii, da, cuvintele vieţii veşnice!"

Nu citim în aceste cuvinte declaraţia sfântului Petru - Da, Doamne, tu ştii că te iubesc! La cine să mergem? Numai tu ai cuvintele vieţii veşnice!"

Ne oprim aici ca să repetăm adevărul central al curajului, încrederii şi bucuriei Sfântului Părinte la începutul misiunii sale petrine: Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, prezent în Biserică, Dumnezeu făcut om. De el nimeni nu trebuie să se teamă! Cu el nimeni nu poate fi învins!

Cu această convingere şi cu acest proiect în suflet şi în viaţă s-a îndreptat şi se îndreaptă spre toţi fără teamă, fără calcule lumeşti, numai şi numai să-l vestească pe cel care este centrul istoriei, să-i facă mereu cunoscută evanghelia, să-i slujească pe oameni până la moarte, aşa cum a făcut-o el, Maestrul său, care s-a jertfit şi a murit pentru toţi, aşa cum a făcut primul papă, Petru, venind la Roma şi dându-şi viaţa ca mărturie pentru cel ce l-a ales, aşa cum au făcut atâţia alţi mari păstori ai Bisericii, înflăcăraţi de aceeaşi credinţă. Această convingere l-a făcut să nu se sperie de ameninţările făcute de cei care tremurau în faţa acestei forţe nemaiîntâlnite şi în faţa acestui curaj de apostol.

Înainte de a întreprinde una dintre faimoasele sale călătorii pe urmele sfântului apostol Paul în Asia Mică, mai exact în Turcia, un jurnalist i-a pus Sfântului Părinte următoarea întrebare: "Sanctitate, desigur, aţi auzit de ameninţările răspândite în mass-media, că în această vizită aţi putea fi victima unui atentat. Mai sunteţi pregătit şi dispus să mergeţi în această călătorie misionară?" Papa s-a recules şi cu o seninătate surprinzătoare i-a replicat jurnalistului şi nu numai lui, ci tuturor celor cuprinşi de teamă: "Iubirea e mai tare decât moartea!" şi s-a dus.

Desigur, nu s-a întâmplat nimic în acea vizită.

Un astfel de răspuns nu-l poate da decât unul care crede, care are o credinţă şi o iubire profundă. Numai unul care a răspuns: Doamne, tu toate le ştii! Tu ştii că te iubesc!

Ameninţarea cu moartea nu l-a răpus nici în acea zi tristă din mai 1981 când o mână criminală a ajuns în Piaţa "Sf. Petru" pentru a-l elimina şi de la câţiva metri a ridicat arma să-l ucidă. În mod normal nu ar fi avut scăpare. Dar n-a fost să fie după voinţa celui care-i dorea răul şi a celor ce stăteau în spatele lui. O altă mână a dirijat gloanţele şi l-a ocrotit.

Forţa iubirii, ocrotirea Mamei cereşti, cea în mâinile căreia a încredinţat toată misiunea sa de slujire prin motoul pontificatului său - "Totus tuus" -, acel copil pe care l-a luat în braţe, solidaritatea rugăciunii Bisericii şi a oamenilor de bunăvoinţă, dar mai ales providenţa divină care dirijează paşii omului şi ai istoriei, au învins moartea.

S-a verificat încă o dată că iubirea e mai tare decât moartea.

La întrebările ce ni le-am pus şi ni le punem în legătură cu ministerul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, acum când celebrează jubileul de 25 de ani de apostolat petrin, la analizele care s-au făcut şi se fac prin toate mijloacele mass-media cu privire la activitatea pastorală, ecumenică, misionară şi socială pe care a desfăşurat-o fără încetare şi fără rezerve în aceşti ani binecuvântaţi, la extraordinara activitate zilnică în sediul din Roma şi în marea dieceză a lumii, la eforturile pe care le vedem cu ochii în momentele celebrative şi misionare pe care le împlineşte în văzul întregii lumi, în faţa ecourilor deosebite care se verifică din toate părţile lumii, din toate sectoarele ştiinţifice, culturale, spirituale, sociale şi politice, în faţa acestei mărturii de credinţă şi de curaj, a acestei iubiri cu care a cucerit lumea, mai ales pe cei nedreptăţiţi, pe bătrâni şi pe tineri, ne revine o mare datorie.

În acest cadru de respect şi de iubire, în spirit de filială şi aleasă preţuire cu întreaga lume creştină, îi mulţumim lui Dumnezeu Tatăl, Fiului şi Spiritului Sfânt pentru binecuvântarea ce am primit-o şi o primim prin Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, şi ne exprimăm bucuria şi speranţa noastră, cântând şi rugându-ne: "Te Deum laudamus propter magnam tuam gloriam, propter summum nostrum pontificem Ioannem Paulum II!"

Pe tine, Dumnezeule te lăudăm, pe tine Doamne te mărturisim, şi ţie îţi mulţumim pentru slava ta cea mare şi pentru Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea şi pentru exemplul său de curaj şi de iubire.

Ad multos benedictos annos!

Iaşi, 16 octombrie 2003

Petru Gherghel, episcop de Iaşi

lecturi: 123.