Întâlnirea decanilor la Roman
Joi, 25 septembrie, la Roman s-au întrunit în ședință toți decanii din Dieceza de Iași. Întâlnirea a fost prezidată de PS Aurel Percă.
După ce a deschis ședința printr-o rugăciune, episcopul auxiliar a înmânat numirea celor doi decani care vor intra în funcție începând cu 1 octombrie: pr. Isidor Chinez, decan de Valea Siretului, pr. Valentin Cochior, decan de Moinești.
Pr. Cornel Cadar a propus câteva gânduri preluate din card. Carlo Maria Martini de la o întâlnire pe care a avut-o cu decanii în 1994. Sensul Bisericii locale, Reînnoirea structurilor, Comunicarea în dieceză - au fost punctele principale.
Pr. Mihai Pătrașcu a vorbit despre normele canonice cu privire la decani (can. 553-555), structurându-și materialul în patru puncte: Figura decanului, Numirea decanului, Misiunea, îndatoriri și drepturi, Încetarea din funcție.
PS Aurel Percă a vorbit despre noua împărțire a parohiilor pe decanate și a împărțit decretele.
Au urmat lămurirea unor probleme de organizare, administrative, întrebări din partea decanilor.
Întrunirea care se dorește a fi repetată cât mai des a fost încadrată în "experiența Sinodului, care este sinteza drumului nostru și punct de referință pentru ceea ce am vrea să facem, ocazie de a reînnoi atenția față de unele teme de fond ale pastorației și față de modul de a fi împreună al Bisericii locale".
lecturi: 123.