Hramul catedralei din Iași
Vineri, 15 august, Dieceza de Iași la avut ca oaspete de seamă pe Eminența sa card. Giovanni Battista Re, prefectul Congregației pentru Episcopi care a dorit să fie alături de pelerinii de la Cacica. După încheierea pelerinajului de la Cacica oaspetele a vizitat Seminarul Romano-Catolic din Iași și sediul episcopiei.
La ora 18.30 în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași a avut loc sfânta Liturghie a hramului prezidată de ES card. Giovanni Battista Re însoțit de PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă și un mare număr de preoți.
Printre altele, cardinalul a spus la predică: "Sărbătoarea de astăzi ne amintește că noi suntem creați pentru cer. Acolo este destinul nostru. Acolo, în cer, este patria noastră. Aici, pe pământ, cetatea omului, suntem pelerini, călători, către cer, către cetatea lui Dumnezeu. Pagina din evanghelie de la această Liturghie a făcut să răsune în această catedrală cântarea de laudă care a țâșnit din inima plină de credință a sfintei Fecioare Maria: Magnificat anima mea Dominum (Sufletul meu preamărește pe Domnul). Și noi, fiecare cu propriul său simțământ intens, îi mulțumim Domnului în această zi de har pentru ridicarea sfintei Fecioare Maria la cer: Sufletul meu preamărește pe Domnul și duhul meu tresaltă în Dumnezeu Mântuitorul meu (Lc 1,46)".
Anaforaua veliților boieri ai Divanului Domnesc al Cnejiei Moldovei, aprobată de domnitorul Matei Ghica de la 18 septembrie 1753, zice că la Iași catolicii "... au avut biserică... încă din descălicătoare țării...". Construcția bisericii actuale "Adormirea Maicii Domnului" din Iași a început anul 1782, încheindu-se la 15 august 1789, când a fost sfințită și dată în folosința cultului. Biserica aceasta a suferit avarii la cutremurul din anul 1802, iar focul cel mare din Iași, la 31 iulie 1827 a ars acoperișul și părțile lemnoase ale clădirii. Refacerea s-a făcut în anii următori. În anul 1869 această biserică a fost mărită, renovată, i s-au construit 3 altare de marmură și a fost pictată.
Sr. Lenuța Băcăoanu
lecturi: 123.