Sfințiri de preoți la Luncani
Mănăstirea Carmelită din Luncani a trăit o altă zi extraordinară după prima profesiune solemnă a fratelui Augustin Bărbuț. Pentru prima dată în România, duminică, 6 iulie, au fost sfințiți preoți doi călugări carmeliți: Adrian Ghiurcă (29 ani) și Augustin Farcaș (27 ani). Astfel, urcă la trei numărul preoților români din Dieceza de Iași care sunt membri ai Ordinului Carmelit. La 9 februarie a fost hirotonit la Roma preotul Iosif Farcaș (30 de ani), fratele lui Augustin.
Încă de dimineață au început să se adune credincioșii din localitățile învecinate: pe jos, cu mașinile, cu căruțele trase de cai. În jurul orei 10.00 au sosit două autobuze de la Faraoani, satul unde s-au născut candidații.
Circa 200 de persoane, cu devotament, cântând imnuri mariane, au străbătut în procesiune lungul drum și au intrat în biserică pentru a aduce omagiu la icoana Maicii de pe Muntele Carmel. Între timp cei care soseau ocupau toate băncile și scaunele puse la dispoziție pentru celebrarea externă. Erau mai mult de o mie de oameni.
Altarul era poziționat pe podiumum supraînălțat lângă biserică, prevăzut cu un acoperiș parasolar, în fața unei pajiști verzi ca o mare piață. Frații, împreună cu priorul provincial, pr. Claudio Bellotti, și surorile, alături de oaspeții ajunși din Italia, făceau ultimele verificări pentru o primire adecvată.
Cu puține minute înainte de ora 11.00 a ajuns episcopul auxiliar, Mons. Aurel Percă, fiind primit la intrarea în mănăstire de către persoane consacrate îmbrăcate în alb, alături de primarul comunei. În procesiune, episcopul stropind cu apă sfințită, a trecut prin mijlocul credincioșilor care se rugau; a fost primit de priorul mănăstirii; în sacristie așteptau numeroși preoți concelebranți.
Liturghia a început cu cântecele conduse de corul Parohiei din Trebeș, comunitatea catolică cea mai apropiată. După proclamarea cuvântului lui Dumnezeu și după predica făcută de episcop, care a reliefat valoarea preoției în Biserică și delicata misiune încredințată celor hirotoniți, a urmat prosternarea candidaților, impunerea mâinilor, ungerea, îmbrăcarea cu hainele sfinte.
Momentele sugestive prin semnificația profundă, dar și prin credința participanților și ambientul natural, încântător, în care s-au desfășurat aceste momente, iluminate de soare, acoperit din când în când de câte un nor.
Diaconii, emoționați, au devenit preoți ai lui Cristos, în mijlocul poporului. După ceremonie, credincioșii i-au înconjurat pe noii preoți exprimând iubirea, bucuria, oferind buchete de flori, așa cum se obișnuiește în România. Au urmat fotografiile. Nu pentru mult timp, deoarece zgomotele tunetelor și picăturile de ploaie au început să se facă simțite, apoi a izbucnit o furtună de vară, care i-a obligat pe toți să se refugieze în casă.
Peste 500 de persoane, dublu față de cât s-a prevăzut, s-au adăpostit, în timp ce afară se dezlănțuia ploaia puternică. A început o obositoare căutare a câte unui scaun liber sau a câte unui loc pe o bancă, pentru a se putea sta la masă. Toată casa era plină: în săli, pe scări, pe coridoare.
Sora Ana și sr. Claudia, împreună cu confrații noilor preoți, împreună cu 6 surori aspirante și cei 8 mici aspiranți carmeliți s-au îngrijit ca toți să aibă de toate. La ora 16.00, oaspeții plecau și soarele începea din nou să strălucească.
Pr. Adrian și pr. Augustin vor rămâne câteva săptămâni în Mănăstirea din Luncani, apoi vor pleca la Roma, unde îi așteaptă, pe lângă desfășurarea ministerului sacerdotal, și terminarea studiilor: de drept canonic și, respectiv, de exegeză biblică.
Mănăstirea News
lecturi: 123.