Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

22 martie: Trei noi cărți la Editura "Sapientia"

Recent la Editura "Sapientia" au apărut trei noi cărți: Joseph Holzner, Paul din Tars; Alois Tinti, Memorii despre părintele Alois Scrosoppi, Fondatorul Institutului Părăsitelor și al Providenței de sub ocrotirea sfântului Gaetan Tiene (în colecția "Viețile sfinților", nr. 1 și 4) și Ave crux, spes unica. Modele pentru meditarea suferințelor și morții Domnului Isus Cristos pe cruce.

* * *

Joseph Holzner, Paul din Tars
Iași, 2002, 278 p., 14x24, ISBN: 973-85634-7-X, 65.000 lei.

Se spune că sfinții sunt "ferestre spre Infinit" sau "ferestrele infinitului". Este adevărat. Cine privește cu atenție viața unui sfânt, indiferent dacă acesta a trăit la începuturile Bisericii, în evul mediu sau în perioada contemporană, nu poate să nu rămână surprins de transparența cu care acesta face "vizibil" harul, iubirea, milostivirea lui Dumnezeu. Sfinții sunt cei care, de-a lungul vieții lor, au dus o muncă neobosită de purificare, și astfel "fereastra" lor a devenit transparentă pentru lumina lui Dumnezeu.
Sfinții sunt mereu actuali, pentru că mesajul lor este mereu actual. Din viața sfinților învățăm că omul nu este un absolut în sine, nu este o "monadă" închisă în orizontul acestei lumi, ci este o "persoană" chemată să meargă "dincolo", spre infinit. Însă omul nu ar putea să meargă spre Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu l-ar fi "vizitat" mai întâi, dacă Fiul lui Dumnezeu nu și-ar fi stabilit "cortul" în ambianța vitală în care omul își desfășoară existența. Sfinții sunt cei care s-au hotărât să-și zidească "locuința" înlăuntrul acestui "cort" al lui Dumnezeu.
Într-un context socio-cultural postideologic, când tot mai mulți contemporani par să piardă adevăratul sens al vieții, nevoia unor modele, a unor "indicatoare" de sens, este mai mult decât necesară. Din acest motiv, Editura "Sapientia" și-a propus, prin colecția "Viețile sfinților", să aducă la cunoștința cititorilor biografiile celor mai reprezentativi sfinți ai Bisericii, biografii care să invite la reflecție și la imitare.
Cap de serie în această colecție este sfântul Paul din Tars, apostolul neamurilor", cel care a "îndrăznit" să spună: "Fiți imitatorii mei, după cum eu sunt imitatorul lui Cristos" (1Cor 11,1). Numărul studiilor dedicate sfântului Paul este impresionant, dintre acestea, puține au devenit așa de cunoscute cum este cel al lui Josef Holzner: Paulus. Secretul acestui succes constă în faptul că autorul, în cartea sa, pe lângă un studiu psihologic și o sinteză a teologiei pauline, oferă cititorului și o biografie a sfântului Paul în sensul deplin al cuvântului. Caracterul deosebit al cărții constă tocmai în grija și măiestria cu care prezintă imaginea apostolului neamurilor pe fundalul istoriei culturale, spirituale și religioase a timpului său.
Josef Holzner s-a născut la 12 decembrie 1877, în localitatea Dorfen din Bayern (Germania). După terminarea studiilor gimnaziale, a intrat în seminar și, apoi, și-a continuat formarea preoțească la Roma, în Colegiul Germanicum. Pe data de 28 octombrie 1901 a fost sfințit preot. A lucrat ca paroh de Lenggries (Bayern) și, apoi, ca profesor de religie la o școală din München. Numeroasele cunoștințe adunate în urma călătoriilor efectuate prin diferite țări, precum și însușirea mai multor limbi străine l-au ajutat să înțeleagă mai bine viața apostolului neamurilor. Josef Holzner a murit la 8 noiembrie 1947, la München.
Cartea lui Holzner, Paulus, apărută la Editura "Herder" (Freiburg im Breisgau, Germania) a cunoscut până acum 25 de ediții și a fost tradusă în 8 limbi. Traducerea în limba română a fost realizată pentru prima dată pe la mijlocul anilor '60 de către pr. Anton Bișoc, dar a circulat într-un cerc restrâns din cauza condițiilor socio-politice de atunci. Acum suntem bucuroși să punem la dispoziția cititorilor această traducere realizată după ediția din 1964, publicată de Editura "Herder" într-o formă prescurtată. Sperăm ca lectura cărții Paul din Tars să aducă cititorilor o mai bună cunoaștere a vieții, a activității și a scrierilor apostolului neamurilor, precum și a trăirii creștinilor de la începutul istoriei Bisericii.

Pr. Ștefan Lupu

* * *

Alois Tinti, Memorii despre părintele Alois Scrosoppi, Fondatorul Institutului Părăsitelor și al Providenței de sub ocrotirea sfântului Gaetan Tiene
Iași, 2003, 14x20, 340 p., ISBN: 973-8474-13-2, 70.000 lei.

La zece iunie 2001, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea îl ridica la cinstea altarelor pe sfântul Alois Scrosoppi (1804-1884), preot catolic din Udine (Italia), fondatorul Congregației Surorilor Providenței. În omilia ținută cu acea ocazie, Sfântul Părinte l-a prezentat ca pe un preot dăruit cu totul iubirii lui Dumnezeu și aproapelui, mai ales celor mai nevoiași, ca un slujitor al Providenței care a făcut din credință principiul sfințirii sale. Speranța l-a susținut pe drumul ascezei, înfruntând cu răbdare multe încercări. În sfârșit, caritatea, pe care a practicat-o în mod exemplar, a fost secretul lungului și neobositului său apostolat, alimentat de constanta unire cu Cristos, contemplat și imitat în umilința și sărăcia nașterii sale la Betleem, în simplitatea vieții trudnice de la Nazaret, în completa jertfire de sine pe Calvar și în tăcerea elocventă a Euharistiei. De aceea, Biserica îl propune preoților și credincioșilor ca model de profundă și eficientă sinteză dintre comuniunea cu Dumnezeu și slujirea fraților.
Dată fiind actualitatea sa, am tradus din limba italiană biografia părintelui Alois Scrosoppi, scrisă de canonicul pr. dr. Alois Tinti câțiva ani după moartea sfântului. Prin toată viața sa, părintele Alois Scrosoppi ne îndeamnă și pe noi ca sufletele noastre să respire printre sfinți. Sfințindu-ne, vom putea sfinți la rândul nostru pe alții.

Pr. Eduard Ferenț

* * *

Ave crux, spes unica. Modele pentru meditarea suferințelor și morții Domnului Isus Cristos pe cruce
ediție îngrijită de pr. Anton Farcaș, Iași, 2003, 274 p., 14x20, 60.000 lei.

Celebrarea și meditarea misterelor lui Cristos și ale Maicii Domnului au trezit în sânul poporului creștin diferite practici de pietate, între care cele mai cunoscute sunt: Via pacis (timpul Adventului și Crăciunului), Via crucis, Via Matris (timpul Postului Mare) și Via lucis (timpul Paștelui).
Vizitarea locurilor în care Domnul Isus Cristos a trăit misterul pătimirii, morții și învierii sale a dat naștere la un itinerar de rugăciune, ritmat de opririle la diferitele evenimente comemorate (stațiunile). Trecerea de la un loc la altul, în contextul rugăciunii comunitare, a fost asumat ca experiența unui drum interior, care îl conduce pe cel care se roagă la contemplarea misterelor vieții lui Cristos și ale Maicii Domnului.
Istoria ne-a transmis diferitele modele de Calea crucii. Forma cea mai cunoscută, atestată încă din secolele XVII-XVIII, aprobată de pontifii romani și înzestrată cu indulgență, fixează la 14 numărul stațiunilor Căii sfintei cruci. Timpurile privilegiate pentru rugăciunea Calea crucii sunt, în special, zilele penitențiale: zilele de vineri din timpul anului, timpul Postului Mare și, în Triduum-ul pascal, Vinerea Sfântă.
Cum se face Calea crucii? Parcurgerea celor 14 stațiuni ale Căii sfintei cruci este precedată de "Rugăciunea de pregătire" și de recitarea "Actului de căință". La fiecare stațiune, după enunțarea misterului comemorat, se spune: "Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm"; "Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea". Urmează meditarea stațiunii, care se încheie cu rugăciunea "Tatăl nostru", "Bucură-te, Marie" și formula: "Doamne, miluiește-ne", "Miluiește-ne pe noi". În locul acestei formule se pot folosi și altele, în funcție de tradiția locală. La sfârșitul Căii sfintei cruci, se spune "Rugăciunea de încheiere" și o rugăciune după intenția Sfântului Părinte, pentru dobândirea indulgenței. Această rugăciune poate fi un "Tatăl nostru" și un "Bucură-te, Marie", sau o altă rugăciune.
În cartea Ave crux, spes unica, pr. Anton Farcaș a adunat, deja din timpul când era în seminarul din Iași (1980-1986), 22 de modele pentru meditarea suferințelor și morții lui Cristos pe cruce. Deși diferite ca proveniență, din fiecare model transpar trăsăturile caracteristice ale spiritualității Căii sfintei cruci: solidaritatea lui Cristos cu natura omenească, până la moartea pe cruce; exemplaritatea lui Cristos suferind, curajos, blând, răbdător, umil, persecutat, trădat, binevoitor, iertător; urmarea lui Cristos care cere o participare concretă la suferința sa; purtarea propriei cruci după exemplul lui Cristos; necesitatea crucii pentru a lua parte la gloria învierii; lauda pătimirii răscumpărătoare, mărturisirea propriilor păcate și invocarea milostivirii divine pentru toți oamenii.
Motivul care ne-a determinat să publicăm aceste modele adunate de pr. Anton Farcaș a fost în special gândul că ele îi pot ajuta pe atâția credincioși creștini să aibă mai mult folos sufletesc din recitarea rugăciunii Calea crucii. De fapt, Calea sfintei cruci este icoana vieții noastre. La prima stațiune suntem condamnați la moarte, iar la ultima, așezați în mormânt. Dar între aceste două momente ale vieții noastre, câte încercări, lupte și necazuri, vai, câte căderi! În această luptă, însă, nu suntem singuri. Sfânta Fecioară Maria ne urmează pe acest drum, așa cum l-a urmat și pe Isus. Ea este mereu atentă la ceea ce ni se întâmplă, este gata să ne ridice când cădem, să ne întărească atunci când am obosit.

Pr. dr. Ștefan Lupu

* * *

Aceste cărți, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă:

  • prin poștă: Librăria Presa Bună, Bd. Ștefan cel Mare, 26; 6600 - Iași;
  • prin fax: 0232/211527;
  • prin telefon: 0232/212003, interior 67:
    luni, orele 10.00-16.00;
    marți, miercuri și joi, orele 8.00-14.00
    vineri, orele 12.00-18.00;
  • prin e-mail: cornel@mail.dntis.ro;
  • prin Internet: www.ercis.ro; www.catholica.ro.


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat