Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Spania
(6-12 iunie 20265)

Întâlnire cu comunitatea diecezană

Stadionul "Santiago Bernabéu" (Madrid), luni, 8 iunie 2026

Iubiţi fraţi şi surori, bună seara!

Presupun că, pentru un fotbalist, a marca un gol pe acest stadion este ceva ce îi marchează viaţa. Dar, don José: astăzi Biserica din Madrid a marcat un gol memorabil!

Mulţumesc!

© Vatican Media

Această seară este un mare imn al credinţei şi sunt bucuros să-mi unesc vocea cu a voastră pentru a-l lăuda pe Dumnezeu şi a întări legăturile unei familii ecleziale atât de frumoase, care învaţă arta polifoniei - adică a unităţii în diversitate. Îi mulţumesc arhiepiscopului vostru, don José, pentru că a introdus parabola cântecului, care arată cum numerele, datele şi faptele nu sunt suficiente pentru a crea comunitate: inimile noastre au nevoie să cânte, adică să interpreteze evenimentele şi situaţiile, celebrând împreună cu ceilalţi sensul pe care îl radiază. Pentru Biserică, acest lucru se întâmplă într-un mod unic în liturgie, marele memorial al istoriei care ne-a mântuit.

Cântatul este o necesitate care pătrunde viaţa cotidiană şi provoacă cultura, îndemnând-o să rămână deschisă şi în continuă evoluţie. Voi sunteţi Biserica diecezană în mijlocul unui popor care iubeşte muzica, dansul şi comuniunea, dar care cunoaşte şi conflictul, resemnarea şi uneori disperarea - situaţii în care Evanghelia poate deschide o cale spre speranţă. Voi daţi mărturie Evangheliei în capitala unei mari ţări europene, găzduind instituţii şi organizaţii unde se iau decizii importante pentru prezent şi viitor, dar şi o destinaţie pentru milioane de vizitatori şi fraţi şi surori care caută noi oportunităţi. Bucuria voastră va fi contagioasă dacă, dintr-o emoţie trecătoare, va deveni un mod stabil de a fi, un sentiment profund care reînnoieşte persoanele, grupurile şi comunitatea diecezană. Nu este o coincidenţă faptul că apostolii, în scrierile lor, invită adesea Bisericile la bucurie, recomandând-o aproape ca pe o poruncă. Este Evangelii gaudium, un răspuns coral la lucrarea lui Dumnezeu în Isus Cristos: viaţa, moartea şi învierea sa au schimbat pentru totdeauna percepţia istoriei pentru cei care l-au întâlnit şi l-au urmat, chiar dacă în moduri diferite şi pe căi diferite. Şi astăzi, iubirea lui Cristos ne constrânge (cf. 2Cor 5,14) - verbul folosit de Sfântul Paul înseamnă şi "ne captivează", "ne ţine laolaltă", "ne posedă" - şi astfel ne cheamă la responsabilitatea acţiunii.

Da, iubiţi fraţi şi surori, aşa cum unii dintre voi au mărturisit în această după-amiază, Botezul schimbă cu adevărat viaţa. Sensibilităţile, mediul şi priorităţile noastre se găsesc în Cristos, iar din viaţa sa primim sângele nostru vital, precum mlădiţele viţei. Mai exact, aceasta înseamnă că mult din ceea ce era deja în noi este transformat, pentru că este orientat spre slujire, încetează să mai fie un dar privat şi slujeşte binelui comun. Nu trebuie să ne temem că nu va produce niciodată uniformitate. În acest sens, Noul Testament, în varietatea vocilor sale, mărturiseşte comuniunea în diversitate, adică înţelegerea care a dispărut la Babel, unde fiecare, conform relatării biblice, forţat într-un proiect totalitar şi numai uman, a ajuns să nu-şi înţeleagă aproapele.

În enciclica Magnifica humanitas am propus, ca alternativă la omogenizare şi confuzie, figura lui Nehemia, care a implicat întreaga comunitate în reconstrucţia zidurilor Ierusalimului. "A reconstrui astăzi înseamnă a recunoaşte că, în pluralitatea vocilor şi viziunilor care uneori aminteşte de dispersarea limbilor, există totuşi o posibilitate luminoasă: aceea de a construi împreună, transformând diversitatea într-o resursă şi făcând din ascultare şi dialog terenul comun în care să se cultive dreptatea şi fraternitatea. Şi, în această lucrare comună, creştinii îşi găsesc propriul mod de a construi: îndreptând acţiunea spre Dumnezeu, astfel încât, în lumina sa, pluralismul să nu se disperseze în dezordine, ci, în practica sinodalităţii, să devină spaţiul în care umanitatea îşi recuperează temeliile solide şi scopul său ultim" (Magnifica humanitas, 10).

Există, aşadar, o relaţie specială între Biserică şi oraş, care capătă o importanţă şi mai mare în schimbarea epocală pe care o trăim: o relaţie care, în mod firesc, se manifestă între oameni reali, în relaţiile profesionale şi personale, dar şi în diferitele comunităţi de cartier, asociaţii şi organizaţii. Specificitatea misiunii creştine în marile centre urbane, unde "se dezvoltă şi prinde contur o nouă cultură" (Evangelii gaudium, 73), devine din ce în ce mai evidentă. Claritatea asupra acestui punct s-a maturizat considerabil de-a lungul drumului sinodal, permiţându-ne să ne cunoaştem şi să ne ascultăm mai profund în contextele în care trăieşte şi prinde contur comunitatea diecezană. Întrebarea care devine cea mai importantă este: ceea ce suntem şi facem ca şi creştini ajunge "acolo unde se formează noi naraţiuni şi paradigme", adică "în miezul cel mai profund al sufletului oraşelor" (ibid., 74)? Este adevărat că a da un răspuns poate fi dificil, dar este posibil dacă noi căutăm împreună adevărul.

De aceea este atât de important să nu ne împrăştiem sau să nu ne închidem, fiecare în cadrul grupului sau al mediului în care ne simţim deja în siguranţă, printre oameni care cântă mereu aceeaşi melodie. Pentru a ajunge în inima oraşului, trebuie să cultivăm conştiinţa că adevărul este simfonic şi ne depăşeşte mereu, să cultivăm dorinţa de a-l găsi pe Cel Înviat, care merge mereu înaintea noastră, ne precedă şi poate este deja prezent acolo unde nu l-am căutat încă. De aceea, a-l căuta şi a-l urma este condiţia pentru a-l arăta: altfel, nu există evanghelizare, iar astăzi putem înţelege acest lucru mai bine decât în trecut. În oraşele mari, mai mult decât în alte locuri, uneori pare că nu mai avem hărţile pentru a naviga în siguranţă. Atunci trebuie să reînvăţăm arta spirituală de a fi cordiali, fără de care chiar şi proclamarea evangheliei riscă să devină o repetare impersonală şi, pierzându-şi eficacitatea, lasă loc frustrării şi neîncrederii.

Iubiţi fraţi şi surori, Madrid este un oraş mare în care coexistă diferite tradiţii şi "suflete". Dumnezeu cunoaşte inimile fiecăruia dintre locuitorii săi. Le cunoaşte aşa cum numai el ştie şi poate, adică în iubire şi, prin urmare, în libertate. El este milostivire infinită şi doreşte ca toţi să fie mântuiţi. O doreşte până la punctul de a se întrupa şi de a lua asupra sa tot păcatul, răul şi negativitatea lumii. Iată-l pe Isus Cristos! Iată vestea bună, harul pe care l-am primit şi pe care suntem chemaţi să-l împărtăşim cu toţi! Căci toţi, fără excepţie, suntem făcuţi pentru viaţă şi pentru viaţa în plinătate. Prezenţa Bisericii într-un oraş mare este o parabolă a acestui mister al mântuirii. Îmi vine în minte Cartea lui Iona, o bijuterie a Bibliei pe care vă invit să o citiţi sau să o recitiţi, personal şi ca o comunitate. Nu este o coincidenţă că tocmai în oraşele în care apostolii au întemeiat Biserica ce se naşte, întâlnind nu numai respingere, ci şi primire, oamenii se confruntă, într-un mod mai natural, cu diversitatea şi schimbarea.

Nimic să nu vă tulbure, nimic să nu vă sperie! Împreună, ca Biserică diecezană, puteţi oferi mărturia evangheliei care dezlănţuie cele mai bune forţe ale unei omeniri bombardate de imagini şi cuvinte, dar însetată de dreptate şi însetată de adevăr. Aveţi încredere în faptul din ce în ce mai evident că este posibil să te întorci la credinţă sau să o cunoşti pentru prima dată la vârsta adultă. Fiţi pregătiţi să primiţi noile începuturi nu ca pe o excepţie, ci ca pe o regulă a misiunii. Investiţiile în consiliile parohiale şi diecezane au nimic mai puţin decât aceasta: să transforme sensibilitatea fiecărei persoane printr-o ascultare mai profundă a ceea ce Duhul spune Bisericii. Ar fi păcat să le reducem la simple formalităţi birocratice. Sunt spaţii de ascultare reciprocă pentru exercitarea discernământului, fără de care nu numai că fiecare merge pe drumul său, dar riscăm şi să nu înţelegem unde vrea Domnul să fim, ce aşteaptă de la noi şi la ce convertiri ne cheamă. Când suntem atenţi la aceste spaţii, atunci cultul devine viaţă şi între oameni se nasc legături de fraternitate şi proiecte de solidaritate.

Îi invit pe preoţi să recunoască practica discernământului comunitar ca fiind una dintre cele mai mari oportunităţi pe care sinodalitatea le oferă slujirii lor. Dragi fraţi, fără a pierde din vedere ceea ce este esenţial, opririle regulate cu poporul vostru pentru a interpreta viaţa din cartier, schimbările culturale, tensiunile sociale şi practicile ecleziale în lumina evangheliei vă vor îmbogăţi şi vă vor consola slujirea. De asemenea, va ajuta fiecare persoană şi fiecare comunitate să se elibereze din izolare şi să experimenteze bucuria Duhului Sfânt. Într-adevăr, atunci când reducem viaţa eclezială la o rutină în care fiecare rămâne închis în obiceiurile şi rolurile sale, ceea ce ne lipseşte este Duhul. Duhul trezeşte vocaţii şi le uneşte, provocând uneori agitaţie, discuţii şi căutarea unor noi echilibre. Nu vă alarmaţi de toate acestea; bucuraţi-vă de ele.

Anecdotele pe care le-am auzit în această seară ne spun, sau mai degrabă "ne cântă", câtă viaţă există în această Biserică. O persoană a dat următoarea mărturie: "Pot spune fără ezitare că iubesc profund Biserica, familia lui Dumnezeu, unde cu toţii avem un loc". O alta a spus: "Am simţit o mare bucurie şi responsabilitate în a deveni un membru mai activ al comunităţii şi a împărtăşi darurile mele cu restul Bisericii". Iar alţii au relatat: "Pentru noi, a sluji în aceste programe nu este numai o modalitate de a ajuta, ci şi o modalitate de a oferi înapoi toată iubirea şi sprijinul pe care le-am primit". Iată Biserica, iubiţi fraţi şi surori! Iată muzica evangheliei, cu ritmul ei contagios. Când atinge inima, te face să te simţi primit cu braţele deschise, ca sora care a venit din Peru la Madrid. Mulţi, ca ea şi familia ei, iniţial se tem să se apropie, auzind de prejudecăţi şi dezamăgiri. Bunătatea chiar şi a câtorva poate învinge frica multora. Fiţi, pentru toţi, ca o Biblie deschisă: cuvântul lui Dumnezeu să se găsească pe feţele voastre şi în vieţile voastre. Într-adevăr, iubirea este limbajul care îi face pe toţi să se simtă ca acasă. Mulţumesc foarte mult.

Să ne rugăm împreună cu cuvintele pe care ni le-a învăţat Isus.

Tatăl nostru

Binecuvântarea

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Din arhiva ercis.ro:

1. Papa în Spania: Rugăciunea Orei Medii (Catedrala "Sfânta Cruce şi Sfânta Eulalia", Barcelona, marţi, 9 iunie 2026)

2. Cardinalul Cobo: La Madrid călătorie dincolo de aşteptări, papa autoritate morală pentru toţi

3. Papa în Spania: Întâlnire cu voluntarii (Pavilionul 3 de la IFEMA, Madrid, marţi, 9 iunie 2026)

4. Papa în Spania: Întâlnire cu comunitatea diecezană (Stadionul "Santiago Bernabéu", Madrid, luni, 8 iunie 2026)

5. Papa în Spania: Rugăciune şi omagiu către Fecioara de la Almudena (Catedrala "Sfânta Maria dell'Almudena", Madrid, luni, 8 iunie 2026)

6. Devoţiunea populară şi atenţia faţă de cei din urmă

7. Întrebarea decisivă

8. Papa în Spania: Întâlnire cu episcopii din Spania (Sediul Conferinţei Episcopale, Madrid, luni, 8 iunie 2026)

9. Papa în Spania: Întâlnire cu membrii Parlamentului spaniol (Congresul Deputaţilor, Madrid, luni, 8 iunie 2026)

10. Augustinienii îl întâlnesc pe "fratele" Leon: este bucuros să fie în Spania

11. Papa în Spania: Întâlnirea "A ţese reţele cu lumea culturii, a artei, a economiei şi a sportului" ("Movistar Arena", Madrid, duminică, 7 iunie 2026)

12. Papa în Spania: Sfânta Liturghie ("Plaza de Cibeles", Madrid, duminică, 7 iunie 2026)

13. Papa în Spania: Veghe de rugăciune cu tinerii ("Plaza de Lima", Madrid, sâmbătă, 6 iunie 2026)

14. Papa în Spania: Vizită la lucrătorii şi asistaţii de Proiectul Social "Cedia 24 horas" (Madrid, sâmbătă, 6 iunie 2026)

15. Cardinalul Parolin: Papa în Spania pentru a relansa comuniunea şi întâlnirea

16. Papa în Spania: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Palatul Regal, Madrid, sâmbătă, 6 iunie)

17. Cuvintele Sfântului Părinte adresate jurnaliştilor în zborul Roma-Madrid (6 iunie 2026)

18. Evanghelizare şi apropiere de migranţi: o călătorie în inima provocărilor Europei

19. Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea în Spania (6-12 iunie 2026) - Statistici

20. "¡Te esperamos!". Madrid, oraşul sărbătorii veşnice îl aşteaptă pe Papa Leon

21. Au fost publicate logoul şi motoul călătoriei papei în Spania

22. Africa, Spania şi Principatul Monaco: după Jubileu, papa reia călătoriile