Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Spania
(6 - 12 iunie 20265)

Vizită la lucrătorii şi asistaţii de Proiectul Social "Cedia 24 horas"

Centrul de informare şi primire (Madrid), sâmbătă, 6 iunie 2026

Eminenţă,

Excelenţe,

Iubiţi fraţi şi surori,

© Vatican Media

Sunt cu adevărat încântat să încep aici vizita mea la Madrid. Aşa cum a spus Eminenţa Sa, oricine este la Madrid este din Madrid. Şi de aceea şi eu sunt printre voi ca un alt madrilen: mulţumesc, Madrid, pentru această primire. O primire care mă face să mă simt parte a unei familii mari şi minunate unde, ca în toate familiile, se întâmplă miracole de iubire. Mai ales în această casă, unde nimeni nu este lăsat singur.

Aici, bucuria şi durerea fiecărei persoane sunt bucuria şi durerea tuturor şi, ascultându-ne unii pe alţii, înfruntăm împreună provocările, fără a ignora complexitatea situaţiilor şi, în acelaşi timp, fără a neglija exigenţele carităţii şi dreptăţii, "în dialog cu toţi cei care sunt serios preocupaţi de omenire şi de lumea ei" (Deus caritas est, 27). Astfel, CEDIA merge pe calea evangheliei, urmând paşii lui Isus, Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om nu numai pentru a vindeca bolile şi mizeriile noastre, ci pentru a le face sale - cu excepţia păcatului - trăind ca unul dintre noi în slăbiciune şi identificându-se cu fiecare persoană care suferă, până la punctul de a ne spune: "Adevăr vă spun că, ori de câte ori aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai mei, cei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40).

În acest sens, putem interpreta cuvintele pe care tocmai le-am auzit în cântec: "În fiecare vis te-am căutat şi niciunul nu a fost în zadar". Ele rezumă perfect mărturiile pe care le-am auzit şi munca desfăşurată aici în fiecare zi.

Într-adevăr, datorită unui vis şi unei mici uşi deschise - mică ca dimensiuni, dar imensă în milostenie, cum a spus Eminenţa Sa -, Niurka le-a dăruit lui Ares şi Atenei viaţă, iubirea ei maternă, harul Botezului şi promisiunea unui viitor fericit.

Datorită unui vis şi aceleiaşi uşi mici, Khadri a traversat tunelul întunecat al pandemiei şi un drum plin de necunoscute. Cu ajutorul celor care i-au dat o mână de ajutor, arătându-i că îl apreciau şi că credeau în el, şi-a găsit un loc de muncă şi, mai presus de toate, şi-a recăpătat dorinţa nu numai de a merge mai departe, ci şi de a-i sprijini pe ceilalţi, aşa cum l-au susţinut şi alţii.

Tot datorită unui vis şi aceleiaşi uşi mici, în fiecare zi Alicia şi ceilalţi voluntari ai Proiectului Speranţă ajută atât de multe femei să-şi recapete demnitatea, autonomia, speranţa şi respectul pentru valoarea sacră a persoanei lor şi să înceapă o viaţă nouă.

Simbolurile pe care mi le-aţi dat sunt şi un mesaj pentru toţi: panglica cu numele copiilor exprimă bucuria pe care fiecare naştere o aduce lumii; permisul de şedere relatează o istorie de efort, dar mai ales de angajare, onestitate şi primire; sandalele, care amintesc de întâlnirea lui Moise cu Dumnezeu pe Horeb (cf. Ex 3,1-6), evocă "pământul sfânt" pe care suntem obligaţi să-l respectăm în toată existenţa umană.

De aceea vă mulţumesc tuturor din adâncul inimii pentru că aţi împărtăşit experienţe dureroase, dar mai ales experienţe pline de lumină, care reflectă, ca nişte oglinzi, caritatea lui Dumnezeu.

Mărturiile voastre deschid o fereastră către o panoramă vastă, populată de nenumărate mame precum Niurka, copii, femei şi bărbaţi, voluntari: atâţia oameni, atâţia fraţi şi surori, atâtea poveşti, atât de numeroase încât, aşa cum spune sfântul Ioan, "Dacă s-ar scrie fiecare în parte, cred că nici în lumea întreagă n-ar cuprinde cărţile care s-ar scrie" (In 21,25). Şi comparaţia cu evanghelia nu este forţată, pentru că în aceste relatări continuă "lucrurile pe care le-a făcut Isus" (ibid.) la care face referire evanghelistul.

În discursul său, arhiepiscopul a evocat drumul de la Betleem la Paradis. Madridul este faimos şi pentru scenele Naşterii Domnului care îl împodobesc în timpul sezonului Crăciunului. Frumuseţea lor, însă, este doar o palidă expresie a unei minuni şi mai mari şi mai profunde, pe care o găsim astăzi aici. Luminile, vocile şi sunetele care ne ating inimile şi ne aduc lacrimi în ochi în timpul sărbătorilor de Crăciun sunt, în realitate, în noi, cu noi şi printre noi pe tot parcursul anului, iar astăzi sunt mai vii şi vibrante ca niciodată în aceste spaţii, în jurul acestei scene a Naşterii Domnului simple şi primitoare pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, continuaţi să o pregătiţi zi de zi - ba chiar, literalmente zi şi noapte - pentru Isus, prezent în oamenii care vin la Centru în căutarea ajutorului.

Motto-ul acestei vizite a fost ales din cuvintele lui Isus adresate ucenicilor săi: "Ridicaţi-vă ochii" (In 4,35).

Sunt o invitaţie la contemplarea câmpurilor coapte pentru seceriş şi ne amintesc că caritatea nu îngăduie întârziere. Dacă grâul nu este secerat când este copt, recolta este pierdută, iar aceasta este responsabilitatea noastră faţă de cei aflaţi în nevoie: o responsabilitate care consacră fiecare întâlnire cu celălalt ca un kairos, un moment unic şi irepetabil de har pentru a iubi, care nu trebuie pierdut sau amânat. Iubirea lui Cristos ne îndeamnă spre fraţii noştri şi surorile noastre (cf. 2Cor 5,14), iar caritatea şi grija cu care răspundem la îndemnurile sale sunt dovada credinţei noastre.

Dacă ne gândim cu atenţie, în realitate, "şi creştinii, în multe ocazii, se lasă influenţaţi de atitudini marcate de ideologii lumeşti sau de poziţii politice şi economice care duc la generalizări nedrepte şi la concluzii înşelătoare. Faptul că exercitarea carităţii este dispreţuită sau ridiculizată, ca şi cum ar fi fixaţia unora şi nu nucleul incandescent al misiunii Bisericii, mă face să mă gândesc că este întotdeauna necesar să recitim evanghelia, pentru a nu risca să o înlocuim cu o mentalitate lumească. Nu este posibil să-i uităm pe săraci dacă nu vrem să ieşim în afara curentului viu al Bisericii care izvorăşte din evanghelie şi rodeşte fiecare moment istoric" (Dilexi te, 15).

Cuvintele lui Isus sunt şi o invitaţie de a cultiva o inimă sensibilă la nevoile celuilalt (cf. Ps 112,1-9), menţinând vie în noi dorinţa de bine pe care Dumnezeu a pus-o în umanitatea noastră şi pe care credinţa o eliberează şi o întăreşte. Papa Francisc a spus în acest sens: "În faţa misterului vieţii personale şi a provocărilor societăţii, credinciosul se bucură, are o pasiune, un vis de cultivat, un interes care îl împinge să se angajeze personal" (Omilie, Marsilia, 23 septembrie 2023) şi a avertizat împotriva pericolului unei "inimi plictisite, reci, confortabile cu o viaţă liniştită, care se protejează cu indiferenţă şi devine impermeabilă, care se împietreşte" (ibid.). O inimă vie este caldă şi pulsează şi dă viaţă. O inimă rece este imobilă, nu mai pompează sânge şi provoacă moartea persoanei.

Dar aş dori să subliniez un ultim aspect al invitaţiei Domnului: într-adevăr, este şi o chemare de a-i privi în ochi pe cei care suferă şi de a face din ajutor, mai presus de toate, o întâlnire de fraţi şi surori uniţi în unica îmbrăţişare a Tatălui. Papa Francisc a insistat şi el asupra acestui punct. El a întrebat: "Când dai pomană, te uiţi în ochii cerşetorului? Îi atingi mâna ca să-i simţi carnea?" (Angelus, 27 octombrie 2024) şi a concluzionat: "Pomana nu este caritate. Cel care primeşte cel mai mult har din pomană este cel care o dăruieşte, pentru că se lasă văzut de ochii Domnului" (ibid.). Cel care iubeşte cu adevărat "nu se limitează la a da ceva; ascultă, dialoghează, încearcă să înţeleagă situaţia şi cauzele ei [...]. Este atent la nevoile materiale şi totodată spirituale, la dezvoltarea integrală a persoanei" (Mesaj pentru a VII-a Zi Mondială a Săracilor, 13 iunie, 5).

Şi am putea încheia privind spre Maria, în a cărei caritate toate acestea îşi găsesc împlinirea: în iubirea ei grijulie de la Cana (cf. In 2,1-11), în dorinţa ei de a urma urmele Fiului său (cf. Lc 2,41-49; 8,19-21), în apropierea şi participarea ei până la sfârşit la picioarele crucii (cf. In 19,25-27). Ei vă încredinţez pe fiecare dintre voi şi munca voastră, în acest pământ consacrat ei, sperând ca spiritul maternităţii sale universale să inspire mereu mai mult strigătul credinţei. Ei să-i spunem: "Învaţă-ne să te vedem mereu ca Mamă, izvor de milostivire, poartă de iertare, îmbrăţişare a speranţei, poartă a Gloriei" (Rugăciunea Sfântului Ioan Paul al II-lea către Fecioara Maria de la Almudena, 15 iunie 1993 (click link: https://www.vatican.va/content/john-paul-ii/es/homilies/1993/documents/hf_jp-ii_hom_19930615_almudena-madrid.html)).

Mulţumesc.

Bine, înainte să dăm binecuvântarea, haideţi să spunem rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus Cristos.

Tatăl nostru

Binecuvântarea apostolică

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Din arhiva ercis.ro:

1. Papa în Spania: Vizită la lucrătorii şi asistaţii de Proiectul Social "Cedia 24 horas" (Madrid, sâmbătă, 6 iunie 2026)

2. Cardinalul Parolin: Papa în Spania pentru a relansa comuniunea şi întâlnirea

3. Papa în Spania: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Palatul Regal, Madrid, sâmbătă, 6 iunie)

4. Cuvintele Sfântului Părinte adresate jurnaliştilor în zborul Roma-Madrid (6 iunie 2026)

5. Evanghelizare şi apropiere de migranţi: o călătorie în inima provocărilor Europei

6. Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea în Spania (6-12 iunie 2026) - Statistici

7. "¡Te esperamos!". Madrid, oraşul sărbătorii veşnice îl aşteaptă pe Papa Leon

8. Au fost publicate logoul şi motoul călătoriei papei în Spania

9. Africa, Spania şi Principatul Monaco: după Jubileu, papa reia călătoriile