© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs la sfârşitul Rozariului în Grădinile Vaticane (30 mai 2026)

"Voi asculta ce va spune Domnul Dumnezeu: el vorbeşte de pace poporului său şi credincioşilor săi şi celor care se întorc la el cu toată încrederea" (Ps 85,9). Cuvintele psalmului însoţesc rugăciunea noastră a Rozariului din această seară, căci exprimă speranţa de care avem atât de multă nevoie, mai ales în faţa dificultăţilor şi violenţei timpului prezent.

Să ne pregătim, aşadar, inimile pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca în rugăciune să putem înţelege sensul a ceea ce se întâmplă în istorie, recunoscând providenţa lui Dumnezeu, care ne călăuzeşte şi ne ajută întotdeauna. Fecioara Maria este modelul credinciosului care îşi pleacă urechea inimii pentru a asculta "ceea ce spune Dumnezeu". Ea ne dă un exemplu prin ascultarea sa, care a primit întruparea Fiului lui Dumnezeu în sânul ei.

Contemplarea misterelor Rozariului împreună cu Maria ne conduce la recunoaşterea în Isus Cristos a Cuvântului definitiv rostit de Tatăl, un Cuvânt de pace pentru toţi cei care se întorc la el cu inimă căită. Domnul nu ne abandonează niciodată, nici atunci când îl uităm, nici atunci când ne rătăcim; el vine să ne caute şi se apropie cu iubirea sa veşnică. După cum aminteşte profetul Isaia: "Eu creez rodul buzelor. Pace, pace pentru cei de departe şi pentru cei de aproape" (Is 57,19). Cei care se încred în Dumnezeu înţeleg acest mesaj de pace şi devin arhitecţii lui, construindu-l cu propriile mâini (cf. Mt 5,9).

Pacea, de fapt, nu este o teorie de testat în laborator, nici o iluzie naivă, nici o afacere de gestionat pentru câştig personal. Atunci când este căutată cu inimă sinceră, este mai degrabă o angajare zilnică în viaţa noastră: izvorăşte din dreptate şi iubire, ca o armonie care uneşte persoanele, familiile, comunităţile şi popoarele. Chiar şi în acest timp de tensiune şi conflict, pacea devine posibilă atunci când suntem dispuşi să ascultăm strigătul celor lipsiţi de ea: copii nevinovaţi, mame şi taţi neliniştiţi, prizonieri maltrataţi, refugiaţi, persoane suferinde de toate vârstele. Toţi au un singur cuvânt pe buze: pace!

© Vatican Media

Ştim asta: pacea este întotdeauna posibilă pentru că este un dar de la Dumnezeu. Această pace, pacea sa, are chipul lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care în viaţa sa dăruită pentru noi a împăcat cerul şi pământul. După cum scrie apostolul Paul: "El este pacea noastră" (Ef 2,14): Cel care dărâmă zidurile vrăjmăşiei, care învinge aroganţa cu umilinţă şi răscumpără toată creaţia din păcat.

Când Domnul Isus este cu noi şi acţionăm ca adevăraţi discipoli ai iubirii sale, atunci Duhul Sfânt poate realiza ceea ce pare omeneşte imposibil. Totuşi, atunci când ne îndepărtăm de Dumnezeu, ne îndepărtăm şi de omenire, de aproapele nostru, rămânând indiferenţi la durerea lor. De fiecare dată când ne întoarcem la Domnul, pacea sa devine angajarea noastră, conform îndatoririlor şi responsabilităţilor fiecăruia.

Rugăciunea noastră devine astfel misiune şi profeţie: nu trebuie să mai fie lacrimi pentru nevinovaţi în oraşele noastre; nimeni nu va trebui să-şi părăsească locuinţa din cauza ameninţării bombelor; setea de putere şi violenţa cuvintelor vor face loc setei de dreptate şi adevăr. Dar fiecare poate şi trebuie să-şi facă partea, începând cu lucruri mici, dar importante, abţinându-se de la orice violenţă verbală sau fizică, în viaţa de zi cu zi şi chiar pe reţelele de socializare.

Iubiţi fraţi şi surori, adevărata pace începe într-o inimă iubitoare; este mărturisită de buzele care rostesc cuvinte de reconciliere; se reflectă în ochii care privesc lumea cu blândeţe şi înţelepciune. Aceasta este adevărata putere, puterea adevărului şi a iubirii.

Dumnezeu caută constructori de pace! Fie ca Preasfânta noastră Mamă să ne ajute să-i răspundem în fiecare zi cu "iată-mă", nu în cuvinte, ci cu fapte.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu