© Vatican Media

Elemosinerul papei: Săracii, busola pentru a merge în Biserică

Monseniorul Luis Marín de San Martín relatează la mass-media vaticane despre primele sale două luni ca prefect al Dicasterului pentru Slujirea Carităţii. Este o provocare importantă care cuprinde diferite domenii: de la binecuvântările apostolice la clinica pentru săraci; de la Palazzo Migliori la intervenţiile în ţările devastate de război prin intermediul nunţiaturilor. "Uneori - afirmă el - vorbim despre săraci ca despre o categorie, dar trebuie să mergem mai departe. Sunt săracii, cu un chip, cu o istorie; în ei îl găsim pe Cristos".

La Elemosineria Apostolică, oficiul carităţii papei, situată nu departe de intrarea vaticană "Sant'Anna", este coadă. Curtea este împodobită cu flori şi cu sculptura "Isus fără adăpost" a artistului canadian Timothy Schmalz, care înfăţişează un om sărac dormind pe o bancă şi rănile Răstignirii de pe picioare dezvăluindu-i identitatea, în timp agitaţia poate fi văzută în jurul Casei lui Zaheu, cunoscută informal ca atare, situată vizavi de intrarea în Dicasterul pentru Slujirea Carităţii. Aici, câţiva diaconi întâmpină persoanele şi le ascultă cererile de luni până sâmbătă. Coada de la ghişeelor Elemosineriei este mai lungă în aceste zile din mai, luna adesea dedicată Primelor Împărtăşanii. Persoanele aşteaptă să completeze un formular pentru a programa o binecuvântare apostolică pentru un moment important din viaţa lor, fie că este vorba de o aniversare, un botez sau o căsătorie. Arhiepiscopul augustinian, Monseniorul Luis Marín de San Martín, pe care Papa Leon l-a numit prefect pe 12 martie, se deplasează prin aceste încăperi de două luni.

Acum două luni, Papa Leon v-a ales să conduceţi Dicasterul pentru Slujirea Carităţii. Ce vă amintiţi din acel moment?

Emoţia, cu siguranţă, dar aş spune mai presus de toate bucuria. Bucurie pentru că această însărcinare mă pune în legătură cu evanghelia şi cu caritatea concretă, mă face să devin păstor, eu sunt un episcop, deci un slujitor, un servitor. Apoi, aş vrea să-mi exprim o mare recunoştinţă pentru încrederea pe care papa mi-a acordat-o numindu-mă în acest dicaster, atât de mare, atât de important, atât de deschis tuturor nevoilor. Şi în aceste două luni, a crescut şi în mine un simţ al responsabilităţii de a vrea să dau tot ce am mai bun, să fac tot posibilul să-i slujesc direct pe săraci. Centrul, punctul de referinţă, sunt întotdeauna ei, cei mai vulnerabili. Sunt mereu disponibil, îmi ofer întreaga disponibilitate Sfântului Părinte, Bisericii, pentru că aceasta este viaţa mea şi aceasta este slujirea mea: să slujesc. Aici pot sluji cu adevărat Biserica, în cei mai săraci, în cei mai nevoiaşi.

Există multe definiţii ale Elemosineriei Apostolice; de exemplu, a fost numit "camera de urgenţă a carităţii". Dicasterul este alcătuit din multe suflete...

Da, Elemosineria de la Praedicate Evangelium a devenit un dicaster, Dicasterul pentru Slujirea Carităţii. Este un dicaster vast, foarte larg; cea mai cunoscută zonă a sa este cea a binecuvântărilor, un mic dar care merge direct la cei mai săraci. Cei care fac o cerere contribuie la slujirea carităţii. Apoi, există zona medico-sanitară, cu două clinici în Piaţa "Sfântul Petru" dedicate celor mai nevoiaşi, adesea fără acte, 120 de medici voluntari şi posibilitatea de a efectua teste diagnostice specifice pentru cei mai săraci. Există, de asemenea, zona sanitară, duşuri în Piaţa "Sfântul Petru" şi apoi recepţia din Domus Mariae administrată de Misionarele Carităţii; Palazzo Migliori de către Comunitatea "Sfântul Egidiu"; şi dormitorul de pe Via dei Penitenzieri. Toate acestea se învârt în jurul îngrijirii celor mai vulnerabili, oferindu-le asistenţă medicală, o cantină socială, toalete şi adăpost. Doisprezece diaconi din Dieceza de Roma vin aici, ajutându-ne mult şi satisfăcând cererile parohiilor, care sunt susţinute de preotul paroh. De asemenea, ajutăm parohiile din periferie cu alimente, medicamente şi multe alte lucruri. Şi apoi există aspectul caritabil internaţional, cu contribuţii către Ucraina, Gaza, Liban şi Africa. Toate acestea sunt gestionate prin intermediul nunţiilor, nunţiaturilor apostolice. Deci, este un dicaster imens, foarte bogat în oportunităţi, foarte frumos, cu atât de mulţi oameni care colaborează, atâţia voluntari. Este cu adevărat minunat. Am găsit oameni buni, oameni foarte talentaţi, foarte dedicaţi, serviabili şi generoşi.

Care sunt provocările pentru viitorul dicasterului?

Provocările sunt întotdeauna reprezentate de cei mai săraci. Punctul nostru de referinţă este reprezentat de ei, de cei excluşi, de cei marginalizaţi. Trebuie să înţelegem cum trebuie să înfruntăm această provocare, ce cer în mod specific cei mai săraci, ce trebuie organizat, ce structură, apoi trebuie să ne unim, să mergem împreună cu toţi colaboratorii noştri, să ne ascultăm unii pe alţii şi să-i ascultăm pe cei mai nevoiaşi. Acestea sunt provocări practice, bazate pe slujire, care reprezintă sensul şi misiunea acestui dicaster.

În Dilexi te, exortaţia apostolică a Papei Leon, pontiful aminteşte că credinţa nu poate fi separată de caritate, de iubirea faţă de săraci. Cum vă interoghează asta ca elemosiner? Şi cum intenţionaţi să promovaţi cuvintele papei?

Le promovez cu toată puterea mea. Centrul vieţii creştine este caritatea. Dumnezeu este iubire. Am ales această deviză ca episcop, Deus caritas est, pentru că mi se pare a fi punctul de referinţă. Dumnezeu este caritate, Dumnezeu este iubire. Centrul vieţii creştine este iubirea, care este mai mare, mai puternică, mai importantă decât credinţa. Aceste trei rămân: credinţa, speranţa, iubirea. Cea mai mare dintre virtuţi este iubirea; să începem cu aceasta. Dar ce înseamnă asta? Pe de o parte, trebuie să-l ducem pe Cristos săracilor, să oferim caritatea care este Cristos, Dumnezeu cu noi. Acest Cristos îi cheamă pe cei mai săraci, pe cei excluşi, care sunt opţiunea preferenţială. Este opţiunea evangheliei care ni se aplică nouă tuturor, tuturor creştinilor. Dar este necesar şi să-l găsim pe Cristos în cel sărac. Este chipul lui Cristos, este Cristos care ne vorbeşte. Săracii ne evanghelizează, iar aceasta este calea: noi dăruim, îl oferim pe Cristos şi îl primim pe Cristos. Este frumos. Şi aceasta este viaţa creştină. A pune în centru caritatea, nu o caritate teoretică, ci o caritate practică. Este viaţa. Viaţa trebuie să devină caritate. Numai aşa vom găsi sensul, sensul vieţii şi sensul credinţei.

În această perioadă, când i-aţi întâlnit pe cei săraci, pe marginalizaţi, pe cei mai vulnerabili, v-aţi simţit interogat în credinţă?

Cu siguranţă. Absolut. Mă ajută pentru că este o dezvoltare a vocaţiei mele creştine, a vocaţiei călugăreşti, a vocaţiei sacerdotale. Uneori vorbim despre săraci ca despre o categorie, dar trebuie să mergem mai departe. Sunt săracii, cu un chip, cu o istorie. Este persoana săracului. Trebuie să ne apropiem, să-i privim în ochi, să fim cu ei. Trecem de la categoria săracilor la săraci în sens real şi astfel îl găsim pe Cristos. Cristos este o persoană reală. Cristos este o persoană vie. Nu este numai o teorie, o idee, o pagină dintr-o carte. La fel este şi cu săracii. Aş dori să cer tuturor ajutor, rugăciuni, pentru a duce mai departe acest minunat, extraordinar serviciu de caritate în acest Dicaster.

Benedetta Capelli

(După Vatican News, 13 mai 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu