|
| © Vatican Media |
Papa Leon al XIV-lea: Regina Caeli (10 mai 2026)
Iubiți frați și surori, duminică frumoasă!
Astăzi, în Evanghelie, am ascultat câteva cuvinte pe care Isus le-a adresat ucenicilor săi în timpul Ultimei Cine. Făcând din pâine și vin un semn viu al iubirii sale, Cristos spune: "Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile mele" (In 14,15). Această afirmație ne eliberează de o neînțelegere, adică de ideea că suntem iubiți dacă păzim poruncile: dreptatea noastră ar fi atunci o condiție pentru iubirea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, iubirea lui Dumnezeu este o condiție pentru dreptatea noastră. Păzim cu adevărat poruncile, conform voinței lui Dumnezeu, dacă recunoaștem iubirea sa față de noi, așa cum Cristos o revelează lumii. Cuvintele lui Isus sunt, așadar, o invitație la relație, nu la șantaj sau la o suspendare îndoielnică.
Iată pentru ce Domnul ne poruncește să ne iubim unii pe alții așa cum el ne-a iubit (cf. In 13,34): iubirea lui Isus este cea care face ca iubirea să crească în noi. Cristos însuși este criteriul, standardul iubirii adevărate: cea fidelă pentru totdeauna, pură și necondiționată. Cea care nu știe nici "dar", nici "poate", cea care dăruiește fără să caute să posede, cea care dăruiește viață fără să ia nimic în schimb. Pentru că Dumnezeu ne iubește mai întâi, și noi putem iubi; și atunci când îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, ne iubim cu adevărat unii pe alții. Este ca și cu viața: numai cei care au primit-o pot trăi și, prin urmare, numai cei care au fost iubiți pot iubi. Poruncile Domnului sunt, așadar, un mod de viață care ne vindecă de iubirile false; sunt un stil spiritual, care este cale spre mântuire.
Tocmai pentru că ne iubește, Domnul nu ne abandonează în încercările vieții: ni-l promite pe Mângâietor, adică pe Avocatul apărător, pe "Duhul adevărului" (In 14,17). Este un dar pe care "lumea nu-l poate primi" (ibid.) atâta timp cât persistă în răul care îi apasă pe săraci, îi exclude pe cei slabi și îi ucide pe cei nevinovați. Însă cei care răspund iubirii lui Isus pentru toți găsesc în Duhul Sfânt un aliat de neclintit: "Voi îl cunoașteți - spune Isus - căci rămâne cu voi și va fi în voi" (ibid.). Întotdeauna și pretutindeni, așadar, putem da mărturie despre Dumnezeu, care este iubire: acest cuvânt nu înseamnă o idee a minții umane, ci realitatea vieții divine, prin care toate lucrurile au fost create din nimic și răscumpărate din moarte.
Oferindu-ne iubirea adevărată și veșnică, Isus ne împărtășește identitatea sa de Fiu iubit: "Eu sunt în Tatăl meu, iar voi în mine și eu în voi" (v. 20). Această comuniune captivantă a vieții îl contrazice pe Acuzator, adică adversarul Mângâietorului, duhul opus apărătorului nostru. Într-adevăr, în timp ce Duhul Sfânt este forța adevărului, acest Acuzator este "tatăl minciunii" (In 8,44), care caută să-l pună pe om împotriva lui Dumnezeu și pe oameni unii împotriva altora: exact opusul a ceea ce face Isus, mântuindu-ne de rău și unindu-ne ca popor de frați și surori în Biserică.
Preaiubiților, plini de recunoștință pentru acest dar, să ne încredințăm mijlocirii Fecioarei Maria, Maica Iubirii Divine.
_______________
După Regina Caeli
Iubiți frați și surori!
Am aflat cu îngrijorare de vestea creșterii violenței în regiunea Sahel, în special în Ciad și Mali, lovite de recentele atacuri teroriste. Vă asigur de rugăciunile mele pentru victime și de apropierea mea de toți cei care suferă. Sper ca toate formele de violență să înceteze și încurajez orice efort pentru pace și dezvoltare în acel ținut iubit.
În fiecare an, 10 mai marchează "Ziua Prieteniei Copto-Catolice". Transmit saluturi fraterne Sanctității sale Papa Tawadros al II-lea și asigur rugăciunea mea către întreaga iubită Biserică coptă, în speranța că drumul nostru de prietenie ne va conduce la unitatea perfectă în Cristos, care ne-a numit "prieteni" (cf. In 15,15).
Și acum vă urez bun venit tuturor, romani și pelerini din diferite țări! În special, salut grupul "Gărzile de Onoare ale Preasfintei Inimi a lui Isus" din diferite orașe italiene și "Voluntarii pentru Evanghelizare" asociați familiei Radio Maria; precum și asociația de voluntari "Komen Italia", angajată în prevenirea cancerului la sân.
Aș dori să mulțumesc locuitorilor Insulelor Canare pentru ospitalitatea lor, pentru că au permis sosirea vasului de croazieră "Hondius" cu pacienții cu hantavirus. Mă bucur să mă pot întâlni cu voi luna viitoare în timpul vizitei mele pe Insule.
Și un gând special se îndreaptă astăzi către toate mamele! Prin mijlocirea Mariei, Mama lui Isus și a noastră, ne rugăm cu afect și recunoștință pentru fiecare mamă, în special pentru cele care trăiesc în condiții mai dificile. Vă mulțumesc! Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Și vă doresc tuturor o duminică frumoasă.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu