![]() |
![]() |
![]() |
|
Sâmbătă, 9 mai 2026, la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica va avea loc Pelerinajul Diecezan al Bolnavilor și a celor care îi îngrijesc. Organizatorii acestei zile sunt Oficiul pentru Pastorația Sanitară al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, Serviciul de Îngrijire la Domiciliu al Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, Oficiul pentru Pelerinaje, Centrele de îngrijire pentru persoanele vârstnice din cadrul Bisericii locale, sanctuarul de la Cacica și parohiile Diecezei de Iași. Anul pastoral 2025-2026 din cadrul diecezei noastre se intitulează Euharistia ne hrănește speranța. Principalul obiectiv este continuarea aprofundării Jubileului speranței, dar și pentru a ne ajuta să redescoperim legătura dintre Euharistie și speranța creștină. Așa cum ucenicii de la Emaus au fost înflăcărați de credință, speranță și iubire de Domnul Înviat, în același fel și noi, la fiecare "jertfă euharistică amintirea morții sale ne aprinde iubirea, vestirea învierii ne întărește credința, iar promisiunea venirii sale ne hrănește speranța". Euharistia este garanție a vieții veșnice: "Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viața veșnică și eu îl voi învia în ziua de pe urmă" (In 6,54); este izvor inepuizabil de speranță care nu dezamăgește (cf. Rom 5,5), pentru că este legată de puterea și de imensitatea iubirii lui Cristos, care ni se dăruiește prin Duhul Sfânt. Între inițiativele anului pastoral se înscrie și Pelerinajul Bolnavilor și al lucrătorilor din sănătate din ziua de sâmbătă, 9 mai 2026, la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica, anticipând sărbătoarea apariției Sfintei Fecioare Maria la Fatima din ziua de 13 mai. Fiind un sanctuar îngrijit de părinții franciscani, cei care îndeplinesc condițiile prevăzute de Biserică pot dobândi indulgența plenară acordată de Papa Leon al XIV-lea cu ocazia Anului Jubiliar al aniversării a 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc de Assisi. Pentru această zi, invitația călduroasă de a participa la pelerinaj este adresată și personalului din sănătate, voluntarilor, precum și tuturor credincioșilor. Scrie Papa Leon al XIV-lea în Mesajul pentru a XXXIV-a Zi Mondială a Bolnavului: "Iubirea nu este pasivă, merge în întâmpinarea celorlalți; a fi aproapele nu depinde de apropierea fizică sau socială, ci de decizia de a iubi. Din acest motiv, creștinul se apropie de cei care suferă, urmând exemplul lui Cristos, adevăratul samaritean divin care s-a apropiat de omenirea rănită. Nu este vorba de simple gesturi de filantropie, ci de semne în care se poate percepe că participarea personală la suferințele celorlalți implică dăruirea de sine; înseamnă a depăși satisfacerea nevoilor, pentru a face ca propria noastră persoană să fie parte a darului. Această caritate este în mod necesar hrănită de întâlnirea cu Cristos, care din iubire s-a dăruit pe sine pentru noi. Sfântul Francisc a explicat foarte bine acest lucru când, vorbind despre întâlnirea sa cu leproșii, a spus: «Domnul însuși m-a condus printre ei», pentru că prin ei descoperise dulcea bucurie de a iubi". O invocăm pe Sfânta Fecioară Maria, Tămăduitoarea bolnavilor, să-i însoțească prin iubirea sa maternă pe toți cei care suferă, care au nevoie de compasiune, de ascultare și de mângâiere, iar nouă tuturor să ne dăruiască harul unui stil de viață călăuzit de iubirea fraternă. Programul pelerinajului
* Novenă de rugăciune către Sfânta Fecioară Maria, Tămăduitoarea Bolnavilor (30 aprilie - 8 mai 2026) Rugăciune de început Doamne Isuse Cristoase, care ai venit în lume să tămăduiești neputințele oamenilor, te rugăm să primești smeritele noastre rugăciuni pentru cei încercați de boală. Mântuiește-i, Doamne, pe toți, căci tu îi iubești pe oameni și rânduiești toate spre folosul lor. Noi suntem neputincioși și nu îi putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul tău. Dăruiește-le lor răbdare și liniște, alungând de la ei toată frica și toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheați de durere și să nu își piardă speranța în iubirea ta milostivă. Dacă le este de folos ca ei să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voința ta și nu a noastră. Tu care viețuiești și domnești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în toți vecii vecilor. Amin. Ziua I (30 aprilie 2026) Dumnezeul nostru, noi care credem în tine te rugăm să ne întărești credința! Te iubim, dar fă-ne să iubim cu mai multă înflăcărare! Ne căim de păcatele noastre, dar fă să le plângem mai tare! Te dorim ca pe scopul a tot ce există! Îți mulțumim ție, binefăcătorul nostru cel veșnic! Te chemăm ca pe puternicul nostru apărător! Dumnezeul nostru, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, mângâie-ne cu milostivirea și îndurarea ta și apără-ne cu puterea ta de orice boală și neputință. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a II-a (1 mai 2026) Răsplătește, Doamne, Dumnezeul nostru, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, toată iubirea pe care o arată cei care se îngrijesc de bolnavi și suferinzi, înmulțind binecuvântările tale în casele lor! Pentru toți lucrătorii din domeniul sanitar suferința să fie un prilej de a face binele, ca să se arate astfel în inimile lor iubirea pe care ai cerut-o celor ce te urmează. Așa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a III-a (2 mai 2026) O, Maică Sfântă, a celor ce cheamă cu evlavie numele tău! O, grabnică sprijinitoare a neamului omenesc, nădejde a celor deznădăjduiți! La tine alergăm noi atunci când ne aflăm în necazuri și în dureri, așteptând cu milostivire îndurarea ta. Niciun muritor nu a cunoscut o durere mai mare ca a ta, atunci când l-ai văzut pe Fiul tău, Isus Cristos, răstignit pe cruce. Nicio mamă nu a plâns pentru fiii ei cât ai plâns tu pentru căderile și durerile noastre. Știind marea ta grijă pentru cei ce laudă numele tău, te rugăm, Preacurată Fecioară Marie, să privești la suferințele și neputințele noastre și să nu îngădui să fim biruiți de ele! Ajută-ne, Maică Preasfântă, tămăduitoarea bolnavilor, ca simțind ocrotirea ta sfântă, să te cinstim împreună cu toți îngerii și sfinții în toate zilele vieții noastre! Așa te rugăm, prin Fiul tău Isus Cristos, Domnul nostru. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a IV-a (3 mai 2026) Doamne, Dumnezeule, care dăruiești pace celor ce iubesc legea ta, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, ai grijă de slujitorii tăi bolnavi care sunt greu încercați de descurajare. Nori negri s-au abătut asupra sufletelor lor încât unii dintre ei nu mai văd razele iubirii tale. Cugetele lor s-au întunecat și nu se mai împărtășesc din lumina ta. Dăruiește-le lor și nouă roadele Duhului Sfânt: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoința, fidelitatea, blândețea și cumpătarea (Gal 5,22), ca atunci când vom părăsi această vale de lacrimi să intrăm în odihna ta cerească. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a V-a (4 mai 2026) Doamne, Dumnezeul nostru cel iubitor de oameni, prezentăm înaintea feței tale neputințele și slăbiciunile fraților noștri bolnavi și suferinzi. Frică mare i-a cuprins înaintea încercărilor, în loc să-i cuprindă încrederea în Providența ta și în grija pe care o porți oamenilor. Dăruiește-ne harul să fim cuprinși de speranță pentru ca virusul deznădejdii să nu ne doboare la pământ. Prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, Tămăduitoarea Bolnavilor, te rugăm să nu ne lași fără ajutorul tău ceresc. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a VI-a (5 mai 2026) Preasfântă Fecioară Marie, mijlocește la bunul Dumnezeu pentru cei bolnavi forța, curajul și generozitatea de a nu se pierde pe drum, de a nu abandona lupta, de a nu se clătina în fața durerii. Luminează mintea tuturor celor bolnavi să perceapă prezența lui Cristos, o prezență capabilă să dea sens suferinței acceptate și oferite. El care viețuiește și domnește împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în toți vecii vecilor. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a VII-a (6 mai 2026) Doamne, Dumnezeule al milei și al îndurărilor, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, trimite harul tău cel sfințitor peste cei care se îngrijesc de bolnavi, copleșindu-i cu harul tău plin de iubire și bunătate față de oameni. Fă ca fiecare om, în mijlocul pustiului său, să găsească un semn al prezenței tale, căci tu ești Dumnezeul care vine în întâmpinarea noastră! Fiecare dintre noi poate fi pentru altul, împreună cu tine, un tovarăș de drum, în comuniune cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a VIII-a (7 mai 2026) Doamne Isuse Cristoase, cel ce vrei ca toți oamenii să se mântuiască, prin mijlocirea Maicii tale Preasfinte, ne rugăm ca, în ceasul sfârșitului vieții noastre să ne dai minte întreagă, cunoștință adevărată și părere de rău pentru păcatele săvârșite. Plini de credință, speranță și dragoste în veci să lăudăm numele tău cel sfânt. Tu, care viețuiești și domnești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în toți vecii vecilor. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a IX-a (8 mai 2026) Sfântă Fecioară Marie, nu uita tristețea noastră, a celor aflați în călătoria pământească. Aruncă o privire plină de bunătate asupra celor care se află în suferință, care se luptă cu dificultățile și care nu încetează să guste zilnic din amărăciunile vieții. Fecioară Marie, veghează la căpătâiul tuturor bolnavilor din lume: al celor care au pierdut orice speranță de vindecare; al celor care strigă și plâng de durere; al celor care nu se pot trata fiindcă nu au bani; al celor care în acest moment și-au pierdut cunoștința și sunt în pragul morții; al celor care au intrat în agonie. Marie, Mama lui Isus și a noastră, sprijină pe cei slabi; întărește-i pe cei care se simt izolați, mângâie-i pe cei care sunt victime ale răutății oamenilor. Ai milă de toți cei care s-au îndepărtat de Cristos. Fii tu siguranța celor care se află în îndoială, lumina celor care caută, forța celor care luptă și căldura inimilor care simt frigul. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin. Bucură-te, Marie... * Pentru informații suplimentare despre pelerinaj se poate lua legătura cu: pr. Mihai Galațanu - responsabil al Oficiului pentru Pastorația Sanitară, tel. 0725/566170; pr. Daniel-Cătălin Romila, OFMConv - rectorul sanctuarului de la Cacica, tel. 0767/350350. Oficiul pentru Pastorația Sanitară
|
|
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2026 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat | ![]() |