Asociația "Familia și Viața": Invitația la ceas aniversar - 20 ani
La împlinirea a 20 de ani de la înființare, Asociația "Familia și Viața" organizează o întâlnire de aniversare sâmbătă, 30 mai 2026, la Centrul "Gaudeum et Spes" din Traian.
În sărbătoarea Sfântului Iosif din 19 martie 2006, prin decret episcopal și strădania doamnei Maria Gherghel împreună cu o tânără echipă de oameni inimoși, se năștea Asociația "Familia și Viața" ca instrument timid de ocrotire a vieții și a familiei în cadrul Oficiului pentru Pastorația Familiei al Episcopiei Romano-Catolice de Iași.
Anul acesta aniversăm 20 de ani, ocazie cu care dorim să îi mulțumim împreună lui Dumnezeu pentru activitatea desfășurată și să sărbătorim acest eveniment.
Întâlnirea de aniversare se va desfășura sâmbătă, 30 mai 2026, începând cu ora 9.00, la Centrul "Gaudeum et Spes" din Traian.
Dorim să îi avem alături de noi pe preoții care de-a lungul acestor ani ne-au însoțit activitatea noastră cu rugăciunea, sfaturile și recomandările lor și am colaborat în cadrul unor proiecte. De asemenea, dorim să îi avem alături de noi pe membrii asociației, învățătoarele pentru Metoda Ovulației Billings, colaboratorii și beneficiarii noștri, știuți și neștiuți de către noi.
De aceea, invităm pe această cale și sunt binevenite acele persoane și familii care au beneficiat de serviciile noastre și care doresc să-i mulțumească lui Dumnezeu împreună cu noi.
Pentru o bună organizare vă rugăm să vă anunțați prezența dumneavoastră la acest eveniment la numărul de telefon 0757/402377 sau adresa de email familiasiviata22@gmail.com până sâmbătă, 9 mai 2026.
Vă semnalăm din program:
Istoric și retrospectivă - prezentarea celor 20 de ani de activitate a asociației;
Împărtășirile membrilor asociației și a familiilor beneficiare;
Lansarea cărții: Metoda Ovulației Billings. Un ghid simplu. O cale naturală de planificare a familiei;
Propuneri de activități și proiecte de viitor;
Sfânta Liturghie;
Masa de prânz.
Vă așteptăm cu drag!
Asociația "Familia și Viața"