Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială
(13-23 aprilie 2026)

Sfânta Liturghie

Aeroportul internaţional din Bamenda, joi, 16 aprilie 2026

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

© Vatican Media

Ca pelerin al păcii şi al unităţii, vin printre voi şi vă exprim bucuria de a fi aici pentru a vizita regiunea voastră şi, mai presus de toate, pentru a împărtăşi drumul vostru, trudele voastre, speranţele voastre.

Manifestările festive care însoţesc liturgiile voastre şi bucuria care izvorăşte din rugăciunea pe care o înălţaţi către Dumnezeu sunt un semn al abandonării voastre pline de încredere în el, al speranţei voastre neclintite, al agăţării voastre, cu toată puterea voastră, de iubirea Tatălui care se apropie şi priveşte cu milă suferinţele fiilor săi. În Psalmul în care ne-am rugat împreună, se cântă această încredere în el, pe care suntem chemaţi să o reînnoim astăzi: "Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită şi îi mântuieşte pe cei cu sufletul zdrobit" (Ps 34,19).

Fraţilor şi surorilor, există multe motive şi situaţii care ne frâng inima şi ne cufundă în durere. Într-adevăr, speranţele pentru un viitor de pace şi de reconciliere, în care demnitatea fiecărei persoane este respectată şi fiecăruia i se garantează drepturile necesare, sunt încontinuu secate de numeroasele probleme care afectează acest ţinut frumos: numeroasele forme de sărăcie, care chiar şi recent afectează nenumărate persoane, cu o criză alimentară continuă; corupţia morală, socială şi politică, legată în special de gestionarea bogăţiei, care împiedică dezvoltarea instituţiilor şi structurilor; problemele grave şi rezultate care afectează sistemul educaţional şi cel sanitar, precum şi migraţia masivă în străinătate, în special a tinerilor. Iar la problemele interne, adesea alimentate de ură şi de violenţă, se adaugă şi răul provocat din exterior, de cei care, în numele profitului, continuă să pună mâna pe continentul african pentru a-l exploata şi a-l jefui.

Toate acestea riscă să ne facă să ne simţim neputincioşi şi să ne erodeze încrederea. Totuşi, acesta este momentul schimbării, al transformării istoriei acestei ţări. Astăzi, nu mâine, acum, nu în viitor, a venit momentul să reconstruim, să reasamblăm mozaicul unităţii prin reunirea diversităţii şi bogăţiilor ţării şi ale continentului, să construim o societate în care să domnească pacea şi reconcilierea.

Este adevărat că atunci când o situaţie s-a consolidat de ceva timp, riscul este resemnarea şi neputinţa, pentru că nu aşteptăm nicio noutate. Totuşi, Cuvântul Domnului deschide noi orizonturi şi generează transformare şi vindecare, pentru că ne poate pune în mişcare inima, poate pune în criză fluxul normal al lucrurilor cu care riscăm uşor să ne obişnuim, ne poate face protagonişti activi ai schimbării. Să ne amintim aceasta: Dumnezeu este noutate, Dumnezeu creează lucruri noi, Dumnezeu ne face persoane curajoase care, sfidând răul, construiesc binele.

Vedem acest lucru în mărturia apostolilor, aşa cum am auzit în prima lectură: în timp ce autorităţile sinedriului îi interoghează pe apostoli, îi mustră şi îi ameninţă pentru că îl vestesc public pe Cristos, ei răspund: "Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni. Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-aţi ucis atârnându-l pe lemn" (Fap 5,29-30).

Curajul apostolilor devine conştientizare critică, devine profeţie, devine denunţare a răului, iar acesta este primul pas spre schimbarea lucrurilor. Ascultarea de Dumnezeu, de fapt, nu este un act de supunere care ne oprimă sau anulează libertatea noastră; dimpotrivă, ascultarea de Dumnezeu ne eliberează, pentru că înseamnă să-i încredinţăm viaţa noastră şi să permitem Cuvântului său să inspire modul nostru de gândire şi de acţiune. Astfel, aşa cum am auzit din Evanghelie, care relatează partea finală a dialogului dintre Isus şi Nicodim, "Cine este de pe pământ aparţine pământului şi vorbeşte despre cele pământeşti. Cel care vine din ceruri este deasupra tuturor" (In 3,31). Cei care ascultă de Dumnezeu înainte de a asculta de oameni şi de modurile lor umane, pământeşti de a gândi, redescoperă propria libertate interioară, reuşeşte să descopere valoarea binelui şi să nu se resemneze cu răul, să redescopere calea vieţii, devin constructori de pace şi de fraternitate.

Fraţilor şi surorilor, mângâierea inimilor frânte şi speranţa de schimbare socială sunt posibile dacă avem încredere în Dumnezeu şi în Cuvântul său. Totuşi, trebuie să păstrăm mereu în inimă şi să ne reamintim chemarea apostolului Petru: să ascultăm de Dumnezeu, nu de oameni. Să ascultăm de el, pentru că numai el este Dumnezeu. Şi aceasta ne invită să promovăm înculturarea evangheliei şi să veghem cu atenţie, chiar şi asupra religiozităţii noastre, pentru a nu cădea în capcana de a urma acele parcursuri care amestecă credinţa catolică cu alte credinţe şi tradiţii de tip ezoteric sau gnostic, care în realitate au adesea scopuri politice şi economice. Numai Dumnezeu eliberează, numai Cuvântul său deschide cărări de libertate, numai Duhul său ne face persoane noi care pot schimba această ţară.

Vă însoţesc cu rugăciunea mea constantă şi binecuvântez în special Biserica prezentă aici: atâţia preoţi, misionari, persoane consacrate şi laici care lucrează pentru a fi izvor de mângâiere şi de speranţă. Vă încurajez să continuaţi pe acest drum şi vă încredinţez mijlocirii Preasfintei Maria, Regina apostolilor şi Maica Bisericii.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu