Coman: Adorație cu tinerii din Decanatul de Bacău-Centru
Tinerii din Decanatul de Bacău-Centru s-au adunat în Biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Coman pentru o oră de adorație în seara zilei de marți, 14 aprilie 2026.
După bucuria sărbătorii Învierii, tinerii din Decanatul de Bacău-Centru s-au reîntâlnit, așa cum o fac în fiecare lună, pentru a regăsi liniștea și bucuria în prezența lui Isus cel înviat.
De această dată, ne-am întâlnit la Coman, la Biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regină", unde am fost primiți cu multă căldură de comunitate, alături de părintele paroh Eugen Ciuraru. Și cum lumina învierii încă este aprinsă în noi, textele citite ne-au amintit de fața caldă a lui Isus. Prin Milostivirea sa Divină, ne caută mereu privirea, așteptând doar ca și noi să ne-o întoarcem la rândul nostru pe a noastră spre el.
Împreună, am înțeles din nou cum mila lui Dumnezeu nu are pauză și nu este limitată. El nu obosește să ne aștepte și să ne cheme pe nume. Ne cunoaște pe toți, cu tot cu problemele și nevoile noastre, și totuși ne caută, deși uneori poate noi nu ne credem destul de buni sau în stare să stăm în fața lui. Isus nu a vrut să ne arate cât este de mare sau de sus, ci s-a pus la picioarele noastre ca să ne demonstreze, încă o dată, că puterea stă în slujire, nu în dominare.
Dacă el este gata să ne asculte pe toți și să ne iubească la fel, asta ne-a făcut să ne gândim și la cum îi iubim și ne comportăm cu cei din jur, la tot ce gândim și facem. Dragostea înseamnă să fii alături de cel de lângă tine, amintindu-ne că suntem capabili să oferim iubire doar pentru că, mai întâi, noi am fost iubiți de el fără nicio condiție.
A fost o seară plină de har care ne-a reamintit că, oricum ar fi starea noastră, în inima lui Isus suntem mereu acasă. Printre cântece, am simțit că legătura dintre noi, tinerii din dieceză, crește cel mai frumos atunci când învățăm să ne ajutăm și să ne slujim unii pe alții, exact așa cum a făcut el.
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat