© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Joia Sfântă "Cina Domnului" (2 aprilie 2026)

Iubiţi fraţi şi surori,

Liturgia solemnă din această seară ne introduce în Sfântul Triduum al pătimirii, morţii şi învierii Domnului. Trecem acest prag nu ca spectatori, nici prin inerţie, ci implicaţi în mod special de Isus însuşi: ca invitaţi la Cină, în care pâinea şi vinul devin pentru noi sacrament de mântuire. De fapt, participăm la un ospăţ în timpul căruia Cristos, "după ce i-a iubit pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit" (In 13,1): iubirea sa devine gest şi hrană pentru toţi, revelând dreptatea lui Dumnezeu. În lume, tocmai acolo unde răul se dezlănţuie, Isus iubeşte definitiv, pentru totdeauna, cu întreaga sa fiinţă.

În timpul acestei ultime Cine, el spală picioarele apostolilor săi, spunând: "V-am dat un exemplu, ca să faceţi şi voi aşa cum v-am făcut eu" (In 13,15). Gestul Domnului este una cu masa la care ne-a invitat. Este un exemplu al sacramentului: confirmându-i sensul, ne încredinţează o misiune pe care dorim să o asumăm ca hrană pentru viaţa noastră. Evanghelistul Ioan alege cuvântul grecesc upádeigma pentru a relata evenimentul la care a fost prezent: înseamnă "ceea ce se arată chiar sub ochi". Ceea ce ne arată Domnul, luând apa, ligheanul şi şorţul, este mult mai mult decât un model moral. De fapt, el ne dă propria sa formă de viaţă: spălarea picioarelor este un gest care rezumă revelaţia lui Dumnezeu, un semn exemplar al Cuvântului întrupat, memoria sa inconfundabilă. Însuşind condiţia de slujitor, Fiul revelează gloria Tatălui, răsturnând criteriile lumeşti care pângăresc conştiinţa noastră.

Împreună cu surpriza tăcută a discipolilor săi, chiar şi orgoliul uman ne face să deschidem ochii la ceea ce se întâmplă: asemenea lui Petru, care iniţial se opune iniţiativei lui Isus, şi noi trebuie "să învăţăm mereu din nou că măreţia lui Dumnezeu este diferită de ideea noastră de măreţie, […] pentru că dorim sistematic un Dumnezeu al succesului şi nu al Pătimirii" (Omilia de la Liturghia in coena Domini, 20 martie 2008). Aceste cuvinte ale Papei Benedict al XVI-lea recunosc clar că suntem mereu tentaţi să căutăm un Dumnezeu care "ne slujeşte", care ne face să învingem, care este la fel de util ca banii şi puterea. Nu reuşim însă să înţelegem că Dumnezeu ne slujeşte cu adevărat, da, dar prin gestul gratuit şi umil de a spăla picioarele: aceasta este atotputernicia lui Dumnezeu. Aşa se împlineşte voinţa de a dedica viaţa celor care, fără acest dar, nu pot exista. Domnul îngenunchează pentru a-l spăla pe om, din iubire pentru el. Şi darul divin ne transformă.

De fapt, prin gestul său, Isus nu numai că purifică imaginea noastră despre Dumnezeu de idolatriile şi blasfemiile care au pângărit-o, ci şi imaginea noastră despre om, care se consideră puternic atunci când domină, care caută victoria ucigându-şi egalii, care se consideră mare atunci când este temut. Dumnezeu adevărat şi om adevărat, Cristos ne dă în schimb un exemplu de dăruire, de slujire şi de iubire. Avem nevoie de exemplul său pentru a învăţa să iubim, nu pentru că suntem incapabili, ci tocmai pentru a ne educa pe noi înşine, unii pe alţii, în iubirea adevărată. A învăţa să acţionăm ca Isus, semnul pe care Dumnezeu îl imprimă în istoria lumii, este sarcina întregii vieţi.

El este criteriul autentic, "Învăţătorul şi Domnul" (In 13,13) care îndepărtează toate măştile divinului şi umanului. Nu oferă exemplul său atunci când toţi sunt fericiţi şi îl iubesc, ci în noaptea în care a fost trădat, în întunericul neînţelegerii şi al violenţei, pentru ca să fie foarte clar că Domnul nu ne iubeşte pentru că suntem buni şi curaţi: ne iubeşte şi de aceea ne iartă şi ne purifică. Domnul nu ne iubeşte dacă ne lăsăm spălaţi de milostivirea sa: ne iubeşte şi de aceea ne spală, pentru ca noi să putem corespunde iubirii sale.

Să învăţăm de la Isus această slujire reciprocă. De fapt, el nu ne cere să o facem înapoi faţă de el, ci să o împărtăşim între noi: "Să vă spălaţi picioarele unii altora" (In 13,14). Papa Francisc a comentat: aceasta "este o datorie care vine din inima mea. O iubesc. Îmi place asta şi îmi place să o fac pentru că Domnul m-a învăţat aşa" (Omilia de la Liturghia in coena Domini, 28 martie 2013). El nu vorbea despre un imperativ abstract, o poruncă formală şi goală, ci exprima fervoarea sa ascultătoare pentru caritatea lui Cristos, izvorul şi exemplul carităţii noastre. Exemplul dat de Isus, de fapt, nu poate fi imitat din comoditate, cu reticenţă sau cu ipocrizie, ci numai din iubire.

A ne lăsa slujiţi de Domnul este, aşadar, o condiţie pentru a sluji aşa cum a făcut el. "Dacă nu te laşi spălat", i-a spus Isus lui Petru, "nu vei avea parte cu mine" (In 13,8): dacă nu mă primeşti ca slujitor, nu poţi să mă crezi şi să mă urmezi ca Domn. Spălându-ne trupul, Isus purifică sufletul nostru. În el, Dumnezeu a dat un exemplu nu despre cum se domină, ci despre cum se eliberează; despre cum se dăruieşte viaţa, nu despre cum se distruge ea.

Aşadar, în faţa unei omeniri îngenuncheate de multe exemple de brutalitate, să îngenunchem şi noi ca fraţi şi surori ai celor asupriţi. Aşa vrem să urmăm exemplul Domnului, împlinind ceea ce am auzit din Cartea Exodului: "Această zi vă va fi o aducere aminte" (Ex 12,14). Da, toată istoria biblică converge în Isus, adevăratul miel pascal. Prin el, figurile antice îşi găsesc semnificaţia deplină, deoarece Cristos Mântuitorul celebrează Paştele omenirii, deschizând pentru toţi trecerea de la păcat la iertare, de la moarte la viaţa veşnică: "Acesta este trupul meu, care este pentru voi; faceţi aceasta în amintirea mea" (1Cor 11,24).

Reînnoind gesturile şi cuvintele Domnului, chiar în această seară comemorăm instituirea Euharistiei şi a Preoţiei. Legătura intrinsecă dintre cele două sacramente reprezintă darul perfect al lui Isus, Mare Preot şi Euharistie veşnic vie: în pâinea şi vinul consacrate se află "sacramentul iubirii, semn de unitate, legătură de caritate, ospăţ pascal, în care Cristos este consumat, sufletul este umplut de har şi ni se dă garanţia gloriei viitoare" (Constituţia dogmatică Sacrosanctum Concilium, 47). În episcopi şi preoţi, constituiţi "preoţi ai Noului Legământ" conform poruncii Domnului (Conciliul din Trento, De Missae Sacrificio, 1), se află semnul carităţii sale faţă de întregul popor al lui Dumnezeu, pe care suntem chemaţi să-l slujim, iubiţi confraţi, cu toată fiinţa noastră.

De aceea Joia Sfântă este zi de recunoştinţă arzătoare şi de fraternitate autentică. Adoraţia euharistică din această seară, în fiecare parohie şi comunitate, să fie timp pentru a contempla gestul lui Isus, îngenunchind aşa cum a făcut el şi cerând forţa de a-l imita în slujire cu aceeaşi iubire.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu