Anul pastoral
2025‑2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Joia Sfântă "Cina Domnului" (2 aprilie 2026)

Iubiți frați și surori,

Liturgia solemnă din această seară ne introduce în Sfântul Triduum al pătimirii, morții și învierii Domnului. Trecem acest prag nu ca spectatori, nici prin inerție, ci implicați în mod special de Isus însuși: ca invitați la Cină, în care pâinea și vinul devin pentru noi sacrament de mântuire. De fapt, participăm la un ospăț în timpul căruia Cristos, "după ce i-a iubit pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit" (In 13,1): iubirea sa devine gest și hrană pentru toți, revelând dreptatea lui Dumnezeu. În lume, tocmai acolo unde răul se dezlănțuie, Isus iubește definitiv, pentru totdeauna, cu întreaga sa ființă.

În timpul acestei ultime Cine, el spală picioarele apostolilor săi, spunând: "V-am dat un exemplu, ca să faceți și voi așa cum v-am făcut eu" (In 13,15). Gestul Domnului este una cu masa la care ne-a invitat. Este un exemplu al sacramentului: confirmându-i sensul, ne încredințează o misiune pe care dorim să o asumăm ca hrană pentru viața noastră. Evanghelistul Ioan alege cuvântul grecesc upádeigma pentru a relata evenimentul la care a fost prezent: înseamnă "ceea ce se arată chiar sub ochi". Ceea ce ne arată Domnul, luând apa, ligheanul și șorțul, este mult mai mult decât un model moral. De fapt, el ne dă propria sa formă de viață: spălarea picioarelor este un gest care rezumă revelația lui Dumnezeu, un semn exemplar al Cuvântului întrupat, memoria sa inconfundabilă. Însușind condiția de slujitor, Fiul revelează gloria Tatălui, răsturnând criteriile lumești care pângăresc conștiința noastră.

Împreună cu surpriza tăcută a discipolilor săi, chiar și orgoliul uman ne face să deschidem ochii la ceea ce se întâmplă: asemenea lui Petru, care inițial se opune inițiativei lui Isus, și noi trebuie "să învățăm mereu din nou că măreția lui Dumnezeu este diferită de ideea noastră de măreție, […] pentru că dorim sistematic un Dumnezeu al succesului și nu al Pătimirii" (Omilia de la Liturghia in coena Domini, 20 martie 2008). Aceste cuvinte ale Papei Benedict al XVI-lea recunosc clar că suntem mereu tentați să căutăm un Dumnezeu care "ne slujește", care ne face să învingem, care este la fel de util ca banii și puterea. Nu reușim însă să înțelegem că Dumnezeu ne slujește cu adevărat, da, dar prin gestul gratuit și umil de a spăla picioarele: aceasta este atotputernicia lui Dumnezeu. Așa se împlinește voința de a dedica viața celor care, fără acest dar, nu pot exista. Domnul îngenunchează pentru a-l spăla pe om, din iubire pentru el. Și darul divin ne transformă.

De fapt, prin gestul său, Isus nu numai că purifică imaginea noastră despre Dumnezeu de idolatriile și blasfemiile care au pângărit-o, ci și imaginea noastră despre om, care se consideră puternic atunci când domină, care caută victoria ucigându-și egalii, care se consideră mare atunci când este temut. Dumnezeu adevărat și om adevărat, Cristos ne dă în schimb un exemplu de dăruire, de slujire și de iubire. Avem nevoie de exemplul său pentru a învăța să iubim, nu pentru că suntem incapabili, ci tocmai pentru a ne educa pe noi înșine, unii pe alții, în iubirea adevărată. A învăța să acționăm ca Isus, semnul pe care Dumnezeu îl imprimă în istoria lumii, este sarcina întregii vieți.

El este criteriul autentic, "Învățătorul și Domnul" (In 13,13) care îndepărtează toate măștile divinului și umanului. Nu oferă exemplul său atunci când toți sunt fericiți și îl iubesc, ci în noaptea în care a fost trădat, în întunericul neînțelegerii și al violenței, pentru ca să fie foarte clar că Domnul nu ne iubește pentru că suntem buni și curați: ne iubește și de aceea ne iartă și ne purifică. Domnul nu ne iubește dacă ne lăsăm spălați de milostivirea sa: ne iubește și de aceea ne spală, pentru ca noi să putem corespunde iubirii sale.

Să învățăm de la Isus această slujire reciprocă. De fapt, el nu ne cere să o facem înapoi față de el, ci să o împărtășim între noi: "Să vă spălați picioarele unii altora" (In 13,14). Papa Francisc a comentat: aceasta "este o datorie care vine din inima mea. O iubesc. Îmi place asta și îmi place să o fac pentru că Domnul m-a învățat așa" (Omilia de la Liturghia in coena Domini, 28 martie 2013). El nu vorbea despre un imperativ abstract, o poruncă formală și goală, ci exprima fervoarea sa ascultătoare pentru caritatea lui Cristos, izvorul și exemplul carității noastre. Exemplul dat de Isus, de fapt, nu poate fi imitat din comoditate, cu reticență sau cu ipocrizie, ci numai din iubire.

A ne lăsa slujiți de Domnul este, așadar, o condiție pentru a sluji așa cum a făcut el. "Dacă nu te lași spălat", i-a spus Isus lui Petru, "nu vei avea parte cu mine" (In 13,8): dacă nu mă primești ca slujitor, nu poți să mă crezi și să mă urmezi ca Domn. Spălându-ne trupul, Isus purifică sufletul nostru. În el, Dumnezeu a dat un exemplu nu despre cum se domină, ci despre cum se eliberează; despre cum se dăruiește viața, nu despre cum se distruge ea.

Așadar, în fața unei omeniri îngenuncheate de multe exemple de brutalitate, să îngenunchem și noi ca frați și surori ai celor asupriți. Așa vrem să urmăm exemplul Domnului, împlinind ceea ce am auzit din Cartea Exodului: "Această zi vă va fi o aducere aminte" (Ex 12,14). Da, toată istoria biblică converge în Isus, adevăratul miel pascal. Prin el, figurile antice își găsesc semnificația deplină, deoarece Cristos Mântuitorul celebrează Paștele omenirii, deschizând pentru toți trecerea de la păcat la iertare, de la moarte la viața veșnică: "Acesta este trupul meu, care este pentru voi; faceți aceasta în amintirea mea" (1Cor 11,24).

Reînnoind gesturile și cuvintele Domnului, chiar în această seară comemorăm instituirea Euharistiei și a Preoției. Legătura intrinsecă dintre cele două sacramente reprezintă darul perfect al lui Isus, Mare Preot și Euharistie veșnic vie: în pâinea și vinul consacrate se află "sacramentul iubirii, semn de unitate, legătură de caritate, ospăț pascal, în care Cristos este consumat, sufletul este umplut de har și ni se dă garanția gloriei viitoare" (Constituția dogmatică Sacrosanctum Concilium, 47). În episcopi și preoți, constituiți "preoți ai Noului Legământ" conform poruncii Domnului (Conciliul din Trento, De Missae Sacrificio, 1), se află semnul carității sale față de întregul popor al lui Dumnezeu, pe care suntem chemați să-l slujim, iubiți confrați, cu toată ființa noastră.

De aceea Joia Sfântă este zi de recunoștință arzătoare și de fraternitate autentică. Adorația euharistică din această seară, în fiecare parohie și comunitate, să fie timp pentru a contempla gestul lui Isus, îngenunchind așa cum a făcut el și cerând forța de a-l imita în slujire cu aceeași iubire.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat