Anul pastoral
2025‑2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media

Comoara reciprocității. Despre raportul dintre filozofie și teologie (Dezbaterea 6)

Dezbaterea/6

Despre raportul dintre filozofie și teologie

Comoara reciprocității

Filozofi, teologi și canoniști au participat la dezbaterea privind rolul și semnificația filozofiei în studiile ecleziastice și în formarea prezbiterală. Acum îi lăsăm cuvântul cardinalului prefect al Dicasterului pentru Cultură și Educație. Diferitele perspective se vor confrunta pe 18 martie la conferința "Prietena genială", organizată de Facultatea de Filozofie a Universității Gregoriana.

Raportul dintre filozofie și teologie nu a fost pur și simplu o coexistență academică, ci o aventură de reciprocitate. După cum a observat pe bună dreptate Sfântul Ioan Paul al II-lea în preludiul enciclicei Fides et ratio: "Credința și rațiunea sunt ca două aripi cu care spiritul uman se înalță spre contemplarea adevărului". Totuși, în epoca contemporană, aceste aripi par să bată pe frecvențe diferite, generând foarte des o criză de inteligibilitate.

În secolul al XX-lea, în orice caz, raportul nu numai că se consolidează, ci se reînnoiește pe o bază convergentă: "Nu vă mai numesc slujitori, ci v-am numit prieteni" (In 15,12-17). Lărgind referința la Ioan, s-a pus un accent puternic pe necesitatea ca teologia să se autoexamineze critic pe ea însăși. Filozofia nu mai este ancilla, ci amica theologiae. Potrivit lui Karl Rahner (1904-1984), figură centrală a gândirii teologice din secolul trecut, filozofia nu se limitează să înfrumusețeze teologia, ci mai degrabă îi oferă un limbaj conceptual care îi conferă o rigoare științifică necesară. Deloc paradoxal, acest proces introspectiv - cu siguranță de natură epistemologică - deschide ușile către un parcurs care nu lipsit de incertitudini, dar este deschis către orizonturi neexplorate și perspective demne de a fi explorate. În acest fel, filozofia rămâne un interlocutor esențial care nu numai că structurează metoda cu logică, dar ajută și la articularea experienței credinței în fața problemelor unei lumi în schimbare constantă și rapidă. Teologia creștină, încă de la originile sale patristice, a recunoscut că proclamarea Logosului necesita universalizarea categoriilor gândirii grecești. Atunci când prezența filozofiei lipsește, teologia riscă să se refugieze în fideism sau într-un sentimentalism lipsit de rigoare intelectuală.

Benedict al XVI-lea, în magisteriul său, a încercat de mai multe ori să examineze acel loc în care întâlnirea nu este numai necesară, ci devine rodnică, așa cum atunci când - reflectând asupra contribuției religiei la dezbaterea culturală contemporană - evidențiază "profunda concordanță dintre ceea ce este grec în sensul cel mai bun și ceea ce este credință în Dumnezeu pe fundamentul Bibliei" și, extinzând raza reflecției sale la prologul Evangheliei lui Ioan, afirmă că "Logos înseamnă în același timp rațiune și cuvânt, o rațiune care este creatoare și capabilă să se comunice pe sine, dar, întocmai, ca rațiune".

Prin urmare, nu putem să nu vedem contribuția teologiei la gândirea filozofică, care a fost îmbogățită cu perspective unice. Dezbaterea despre Treime și despre Întrupare a dus la definirea persoanei ca subzistență relațională, un concept fundamental pentru antropologie, psihologie și etica modernă. Ideea unei lumi create din nimic (ex nihilo) a introdus distincția dintre esență și existență, determinând filozofia să se întrebe cu privire la contingența radicală a ființei, la fel cum analiza detaliată asupra păcatului și asupra harului a mutat atenția de la intelectualismul grec la centralitatea voinței și a libertății personale. În acest cadru, teologii au dezvoltat și au rafinat teoria analogiei, fundamentală pentru epistemologie și filozofia limbajului. În afară de asta, viziunea teologică despre om ca "imagine a lui Dumnezeu" a oferit fundamentul ontologic pentru conceptul universal de demnitate umană și, ulterior, pentru drepturile umane. Grație teologiei, concepția liniară și providențială a timpului a înlocuit viziunea ciclică antică, deschizând calea pentru ideile moderne despre progres și sens al istoriei.

La o analiză mai atentă, criza actuală apare - cel puțin parțial - ca problematizare a formatului reciprocității. Criza limbajului exacerbează dificultatea de a propune adevăruri veșnice într-o lume cu semnificații fluide și în continuă schimbare. Scientismul neagă orice cunoaștere care nu este demonstrabilă empiric. Și, dulcis in fundo [nu în ultimul rând], un subiectivism exasperat la granița cu paranoia reduce adevărul la o sumă de experiențe individuale, la rândul lor interpretate conform unor canoane la fel de elastice pe cât sunt de volubile. Tocmai în acest teritoriu de frontieră, o justă reciprocitate între teologie și filozofie servește drept filtru. Prietenia lor le constrânge pe amândouă să mențină o coerența internă și o relevanță externă. Pe acest drum - bogat nu numai cu necunoscute, ci și cu surprize plăcute - o indicație de susținere poate fi găsită în prefața la constituția apostolică Veritatis gaudium, care propune calea transdisciplinarității, exercitată cu creativitate "ca o dospire a tuturor cunoașterilor în spațiul de Lumină și de Viață oferit de Înțelepciunea care provine din Revelația lui Dumnezeu".

Prin urmare, filozofia este o însoțitoare care interoghează și aprofundează. Cu întrebările sale, chiar și cele incomode, contribuie la capacitatea de uimire și, uneori, chiar de a face un pas înapoi sau chiar de a se reconfigura, redescoperind - fără complexe - propria failibilitate și vulnerabilitate. Edith Stein (sfânta Tereza Benedicta a Crucii), filozofă și mistică, întrupează această sinteză. Pentru ea, căutarea adevărului era, în sine, o rugăciune. Prin fenomenologie, a știut să creeze o punte ideală între omenirea nerăbdătoare și acea voce profundă care răsună în suflet și a cărei chemare, așa cum spunea deja sfântul Augustin, nu poate fi redusă la tăcere. Această perspectivă dialogică permite teologiei să nu fie un sistem închis, ci mai degrabă o cunoaștere orientată spre exterior.

Fără nicio îndoială, raportul dintre teologie și filozofie nu este lipsit de tensiuni. Dar, în același timp, apar multe licăriri de viitor, precum și multe punți de dialog neașteptat între gândirea filozofică și cea teologică. Criza nu este întotdeauna un amurg: uneori este o naștere. În fața acestor orizonturi largi, "rațiunea științifică - așa cum a susținut Papa Francisc - trebuie să-și lărgească granițele în direcția înțelepciunii, pentru a nu se dezumaniza și a se sărăci. Pe această cale, teologia poate contribui la dezbaterea actuală despre "regândirea gândirii", arătând că este cu o adevărată cunoaștere critică, fiind cunoaștere sapiențială".

În orice caz, toate aceste provocări pot fi văzute pozitiv, într-o asemenea măsură încât nu va mai fi posibil să se evite dialogul cu diferitele științe, diferitele expresii culturale și celelalte religii. Prin urmare, va fi necesar să se favorizeze studiul lor, precum și cel al tradițiilor filozofice mai puțin cunoscute în contextele ecleziastice (să ne gândim la gândirea asiatică și africană sau la cea orală a popoarelor aborigene). Este evident că filozofia nu și-a epuizat nicidecum funcția, ci servește ca polaritate reciprocă, deschizând canalele de comunicare și înțelegere reciprocă. Prin urmare, ea - cu siguranță îmbogățită de contribuțiile altor discipline - rămâne indispensabilă nu numai în fazele inițiale ale formării la preoție, ci și pe tot parcursul vieții sacerdotale.

În acest parcurs de deschidere reciprocă vom avea ocazia de a respira o prospețime complet originală, vestitoare de noutate și capabilă să dezvăluie perspective care anterior erau lăsate la margine sau complet necunoscute. În timpul recentului Jubileu al Lumii Educaționale, Papa Leon al XIV-lea a trasat metoda de urmat atunci când a afirmat că "aceia care studiază se înalță, lărgesc propriile orizonturi și propriile perspectivele, pentru a recupera o privire care nu este fixată numai în jos, ci este capabilă să privească în sus: spre Dumnezeu, spre ceilalți, spre misterul vieții. Acesta este harul studentului, al cercetătorului, al savantului: să primească o privire largă, care știe să meargă departe, care nu simplifică problemele, care nu se teme de întrebări, care învinge lenea intelectuală și, astfel, înfrânge și atrofia spirituală".

În acest timp - alcătuit din angajare, preocupare și creativitate în răspunsul la semnele timpurilor - acele întrebări vor constitui un sprijin pentru a întări formarea teologică; sau mai degrabă, o pot chiar revitaliza dacă filozofia este concepută nu ca un concurent care amenință, ci ca o prietenă colaboratoare cu adevărat genială. Și, pornind de la istoria lui Lila și Lenù, protagonistele romanului lui Elena Ferrante, filozofia și teologia sunt "două jumătăți ale aceleiași persoane, legate printr-un fir invizibil".

Cardinal José Tolentino de Mendonça

(După L'Osservatore Romano, 11 martie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat