© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Sfânta Liturghie în duminica a III-a din Postul Mare (Parohia "Sfânta Maria a Prezentării la templu" [Roma], 8 martie 2026)

Preaiubiţi fraţi şi surori,

Mă bucur să fiu printre voi în această a treia duminică din Postul Mare. Este o etapă importantă în urmarea noastră a lui Isus, care duce la Paştele său de pătimire, moarte şi înviere.

În acest itinerar se împletesc profund apropierea lui Dumnezeu şi viaţa noastră de credinţă: reînnoind în fiecare harul Botezului, Domnul ne cheamă să ne convertim, chiar în timp ce purifică inima noastră cu iubirea sa şi cu faptele de caritate pe care ne propune să le îndeplinim. În acest sens, întâlnirea dintre Isus şi femeia samariteană ne angajează cu mare intensitate. Evanghelia de astăzi, de fapt, în afară de faptul că ne vorbeşte nouă, vorbeşte despre noi şi ne ajută să revizuim raportul nostru cu Dumnezeu.

Setea de viaţă şi de iubire a samaritenei este setea noastră: cea a Bisericii şi a întregii omeniri, rănită de păcat, dar şi mai intim locuită de dorinţa de Dumnezeu. Îl căutăm ca apa, chiar şi atunci când nu ne dăm seama, de fiecare dată când ne întrebăm despre sensul evenimentelor, de fiecare dată când simţim cât de mult ne lipseşte binele pe care îl vrem pentru noi şi pentru cei din jur.

În această căutare, îl întâlnim pe Isus. El este deja acolo, la fântână, unde samariteana îl găseşte singur, sub soarele amiezii, obosit de călătorie. Femeia merge la fântână la acea oră neobişnuită, poate pentru a evita privirile părtinitoare ale celorlalte femei. Isus citeşte în inima ei motivul acestei marginalizări: căsătoriile sale eşuate şi actuala ei convieţuire o fac nedemnă să fie alături de fiicele, de soţiile şi de mamele din sat. Totuşi, Isus stă la fântână ca şi cum ar aştepta-o. Această întâlnire surprinzătoare este unul dintre modurile în care, aşa cum îi plăcea Papei Francisc să repete, Cristos îl revelează pe Dumnezeul surprizelor: cele mai frumoase, cele care schimbă viaţa, oriunde o întâlnesc şi oricum se prezintă în faţa Domnului.

Acest om o iubeşte pe samariteană aşa cum nimeni altcineva nu o făcuse înainte. În timp ce ea căuta apa zilnică, el vrea să-i dăruiască apa nouă, vie, capabilă să potolească orice sete şi să calmeze orice nelinişte, pentru că această apă izvorăşte din inima lui Dumnezeu, plinătate inepuizabilă a oricărei aşteptări.

Iniţiativa lui Isus inaugurează astfel căutarea unui bine mai mare decât apa însăşi: "Dacă ai cunoaşte darul lui Dumnezeu", îi spune Domnul femeii. Nu este un reproş, ci o promisiune: "Sunt aici să te prezint lui Dumnezeu, care se face dar pentru tine". Da, chiar pentru tine, care nu-l cunoşteai, care te credeai distantă şi condamnată. Acest dar te va transforma: tu însăţi vei deveni un izvor care ţâşneşte spre viaţa veşnică. În schimbul setei de altădată, plină de amărăciune şi ariditate spirituală, Fiul lui Dumnezeu oferă darul vieţii reînnoite de apa care izvorăşte din milostivirea Tatălui. Totul se transformă în întâlnirea cu Domnul: femeia însetată devine izvor, cea marginalizată devine încrezătoare. Femeia plină de ruşine este acum umplută de bucurie; cea care a rămas tăcută în sat devine misionară pentru toţi locuitorii săi.

Nu şi-ar fi imaginat niciodată că ea, atât de dezorientată şi învinsă de viaţă, va putea gusta într-o zi apa proaspătă, un dar pur al lui Dumnezeu, devenind la rândul său un dar pentru alţii. Cum se întâmplă asta? Întâlnindu-l pe Isus, dialogând cu el, Cuvântul viu al lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea noastră.

Relatarea evanghelică arată cu atenţie drumul de creştere al femeii, care recunoaşte treptat caracteristicile fundamentale ale identităţii lui Isus: om, profet, Mesia şi Mântuitor. Stând lângă el şi bucurându-se de compania sa, samariteana devine la rândul său un izvor de adevăr. Apa nouă a darului lui Dumnezeu a început să ţâşnească în inimă, iar ea se simte imediat îndemnată să alerge înapoi în satul său, în sfârşit eliberată de ruşine şi dornică să-l facă cunoscut tuturor pe Eliberatorul său, pe Isus, pe Cel care a făcut posibilă toată acea minunăţie. Aleargă chiar la cei care anterior o condamnau, în timp ce Dumnezeu a iertat-o, şi relatează, vesteşte, mărturiseşte. Nevoia de apă, care o împinsese să meargă la fântână, dă acum loc dorinţei de a comunica noutatea copleşitoare care a transformat-o.

Preaiubiţilor, prin Botez am primit cu toţii harul unei ape noi, care spală orice păcat şi potoleşte orice sete. Asemenea femeii samaritene, tot aşa astăzi, în Postul Mare, ni se dă un timp pentru a redescoperi darul acestui sacrament care, ca o uşă, ne-a introdus în credinţă şi în viaţa creştină. Ca un păstor bun şi grijuliu, Domnul ne aşteaptă şi ne însoţeşte mereu, acolo unde trăim şi aşa cum suntem. El vindecă rănile noastre cu milostivire şi devine un dar pentru noi, făcându-ne capabili să devenim la rândul nostru un dar pentru fraţi.

Ştiu bine că a voastră comunitate parohială locuieşte într-un teritoriu cu diferite provocări. Nu lipsesc situaţii de marginalizare care îngrijorează, sărăcii materiale şi morale. Şi adolescenţii şi tinerii riscă să crească înşelaţi de vânzători de moarte sau dezamăgiţi de viitor. Mulţi aşteaptă o casă, un loc de muncă care să le asigure o viaţă demnă, medii sigure unde să se poată întâlni, să se joace, să proiecteze ceva frumos împreună.

Ca la fântâna din Evanghelie, bărbaţi şi femei vin în această parohie răniţi în suflet, ofensaţi în demnitatea lor şi însetaţi de speranţă. Vă revine sarcina, urgentă şi eliberatoare, de a demonstra apropierea lui Isus, dorinţa sa de a ne răscumpăra existenţa de relele care o ameninţă, cu o propunere pentru o viaţă dreaptă, adevărată, deplină. Pornind de la Euharistia, inimă pulsantă a fiecărei comunităţi creştine, vă încurajez să faceţi în aşa fel încât activităţile parohiale să fie semnul unei Biserici care - asemenea unei mame - are grijă de copiii săi, fără a-i condamna, ci dimpotrivă primindu-i, ascultându-i şi susţinându-i în faţa pericolului. Cuvântul evangheliei, care ţâşneşte în noi ca izvor de adevăr, să ne ajute pe fiecare să ne deschidem ochii, pentru a şti să evaluăm cu înţelepciune ceea ce este bine şi ceea ce este rău, formând astfel conştiinţe libere şi adulte.

Iubiţi fraţi şi surori, mergeţi înainte cu încredere! În fiecare situaţie, Domnul merge cu noi şi ne susţine de-a lungul drumului. Preasfânta Fecioară să vă însoţească mereu paşii în credinţă şi să vă dăruiască bucuria de a fi vestitori umili şi curajoşi ai evangheliei sale.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu