Femeie, cum ar arăta omenirea fără tine?

Te-am văzut pentru prima dată în mama mea! Clar, erai cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai inteligentă, uşor aspră, dar doar spre binele meu. La mama mea am înţeles pentru prima dată de ce ai două braţe, atât cât să fiu cuprins eu; pricepere, atât cât să mă faci să înţeleg că nu-mi lipseşte nimic şi răbdare, atât cât să depăşeşti toate stângăciile mele.

În mama mea am văzut pentru prima dată femeia, un munte de gingăşie, cu o atenţie pe care ar invidia-o chiar şi cel mai performant radar, iscusită în arta împletitului de ciorapi sau de pulovere, matematician, chimist, fizician, romancier, deopotrivă medic, psiholog, uneori chiar teolog, maestră în arta convingerii. Te-am descoperit, femeie, ca mamă, iar mai apoi ca soră sau ca surori de sânge, colegă de bancă sau colege de clasă, ori de şcoală. Te-am văzut în diriginta mea, în profesoarele mele, dar te-am văzut şi în credincioasele de la biserică, în cele care se împărtăşeau din Euharistie, ca şi în cele care rămâneau tăcute în bancă.

Mai apoi aveam să te întâlnesc la birou, la depou, vatman pentru tramvai, la manşa avionului, şofer de autobuz, poliţist, soldat, contabilă, figura posomorâtă de la birou, doamna plictisită de la impozite sau de la bancă, funcţionară la primărie, la consiliul judeţean, la parlament sau la guvern.

Te-am întâlnit femeie în conferinţe, în teambuilding-uri, în prezentare de produse, la casa de marcat de la supermarket, în benzinărie, la volanul tirului sau al tafului de lemne, precum şi la volanul tractorului, pregătind terenul pentru o nouă cultură.

Te-am văzut, femeie, peste tot! Peste tot în această lume eşti tu: eşti în lumina soarelui, eşti în seninătatea norilor, în limpedele apei, în albul avalanşelor, în culmea semeaţă a munţilor, în verdele ierbii de primăvară, în fânul plin de arome al toamnei. Eşti în glasul mierlei şi al privighetorii, în foşnetul pădurii, în adierea vântului, ca şi în căldura toridă a verii.

Eşti remediu în singurătate, pântece pentru viaţa care se perpetuează, glas care alină, voce care încurajează. Eşti fata care "strânge" băiatul de pe stradă, femeia care linişteşte neliniştea bărbatului aflat la vârsta căutării. Eşti prietenă, iubită, logodnică, mireasă, soţie, mamă, bunică şi poate chiar străbunică.

Femeie, cum ar arăta omenirea fără tine? Încă te văd la graniţa de la Siret cum ţi-ai împachetat viaţa într-un geamantan şi ai plecat spre necunoscut. Te văd zilele acestea cu burca sau vălul islamic. Te văd în ambulanţă încercând să salvezi viaţa unui accidentat; în sala de operaţie; în saloanele spitalelor; la maternitate, născându-ţi pruncii; la bucătărie, pregătind bucate frumos rumenite. Te văd seara târziu pregătind hainele copiilor pentru a doua zi la şcoală, aşa cum te văd dis-de-dimineaţă pregătind sandviciul soţului pentru muncă.

Femeie, mai poţi?

Cum aş putea s-o uit pe Sfânta Fecioară?! Femeia aleasă să fie Mama Fiului lui Dumnezeu! Marie, fecioară, logodnică, soţie, mamă, văduvă, Mama Bisericii şi Mama noastră a celor care suntem fiii tăi!

Femeie, cum aş putea să te răsplătesc pentru că ai acceptat să mă concepi, pentru cele nouă luni cât m-am format în sânul tău matern, pentru că m-ai făcut să văd lumina zilei, m-ai învăţat să vorbesc, să merg, să mănânc, să salut, să fiu recunoscător, să mă rog, să scriu acest articol, să citesc acest articol, într-un cuvânt, să fiu om?

Femeie, mamă, soră, eu sunt cel care încearcă să dea sens feminităţii tale, maternităţii, priceperii, dar şi iubirii tale. Mulţumesc, femeie, că exişti! Pentru că, existând tu, exist şi eu! Ce minunat, că exist! Femeie, cum ar arăta omenirea fără tine?

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei