Anul pastoral
2025‑2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Femeie, cum ar arăta omenirea fără tine?

Te-am văzut pentru prima dată în mama mea! Clar, erai cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai inteligentă, ușor aspră, dar doar spre binele meu. La mama mea am înțeles pentru prima dată de ce ai două brațe, atât cât să fiu cuprins eu; pricepere, atât cât să mă faci să înțeleg că nu-mi lipsește nimic și răbdare, atât cât să depășești toate stângăciile mele.

În mama mea am văzut pentru prima dată femeia, un munte de gingășie, cu o atenție pe care ar invidia-o chiar și cel mai performant radar, iscusită în arta împletitului de ciorapi sau de pulovere, matematician, chimist, fizician, romancier, deopotrivă medic, psiholog, uneori chiar teolog, maestră în arta convingerii. Te-am descoperit, femeie, ca mamă, iar mai apoi ca soră sau ca surori de sânge, colegă de bancă sau colege de clasă, ori de școală. Te-am văzut în diriginta mea, în profesoarele mele, dar te-am văzut și în credincioasele de la biserică, în cele care se împărtășeau din Euharistie, ca și în cele care rămâneau tăcute în bancă.

Mai apoi aveam să te întâlnesc la birou, la depou, vatman pentru tramvai, la manșa avionului, șofer de autobuz, polițist, soldat, contabilă, figura posomorâtă de la birou, doamna plictisită de la impozite sau de la bancă, funcționară la primărie, la consiliul județean, la parlament sau la guvern.

Te-am întâlnit femeie în conferințe, în teambuilding-uri, în prezentare de produse, la casa de marcat de la supermarket, în benzinărie, la volanul tirului sau al tafului de lemne, precum și la volanul tractorului, pregătind terenul pentru o nouă cultură.

Te-am văzut, femeie, peste tot! Peste tot în această lume ești tu: ești în lumina soarelui, ești în seninătatea norilor, în limpedele apei, în albul avalanșelor, în culmea semeață a munților, în verdele ierbii de primăvară, în fânul plin de arome al toamnei. Ești în glasul mierlei și al privighetorii, în foșnetul pădurii, în adierea vântului, ca și în căldura toridă a verii.

Ești remediu în singurătate, pântece pentru viața care se perpetuează, glas care alină, voce care încurajează. Ești fata care "strânge" băiatul de pe stradă, femeia care liniștește neliniștea bărbatului aflat la vârsta căutării. Ești prietenă, iubită, logodnică, mireasă, soție, mamă, bunică și poate chiar străbunică.

Femeie, cum ar arăta omenirea fără tine? Încă te văd la granița de la Siret cum ți-ai împachetat viața într-un geamantan și ai plecat spre necunoscut. Te văd zilele acestea cu burca sau vălul islamic. Te văd în ambulanță încercând să salvezi viața unui accidentat; în sala de operație; în saloanele spitalelor; la maternitate, născându-ți pruncii; la bucătărie, pregătind bucate frumos rumenite. Te văd seara târziu pregătind hainele copiilor pentru a doua zi la școală, așa cum te văd dis-de-dimineață pregătind sandviciul soțului pentru muncă.

Femeie, mai poți?

Cum aș putea s-o uit pe Sfânta Fecioară?! Femeia aleasă să fie Mama Fiului lui Dumnezeu! Marie, fecioară, logodnică, soție, mamă, văduvă, Mama Bisericii și Mama noastră a celor care suntem fiii tăi!

Femeie, cum aș putea să te răsplătesc pentru că ai acceptat să mă concepi, pentru cele nouă luni cât m-am format în sânul tău matern, pentru că m-ai făcut să văd lumina zilei, m-ai învățat să vorbesc, să merg, să mănânc, să salut, să fiu recunoscător, să mă rog, să scriu acest articol, să citesc acest articol, într-un cuvânt, să fiu om?

Femeie, mamă, soră, eu sunt cel care încearcă să dea sens feminității tale, maternității, priceperii, dar și iubirii tale. Mulțumesc, femeie, că exiști! Pentru că, existând tu, exist și eu! Ce minunat, că exist! Femeie, cum ar arăta omenirea fără tine?

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastorația Familiei




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat