Anul pastoral
2025‑2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Kolping Moldova: Invitație la acțiunea spirituală "Pași de credință pe calea crucii"

În Postul Mare, în acest timp binecuvântat, suntem invitați să ne oprim, să reflectăm și să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Prin rugăciune și prin fapte bune, ne pregătim sufletele pentru a trăi cu adevărat bucuria Învierii lui Cristos.

Urmând acest îndemn, membrii și voluntarii din Asociația Kolping Moldova invită creștinii din Decanatul de Trotuș, județul Bacău, și pe toți cei doritori la acțiunea spirituală "Pași de credință pe calea crucii".

Tema din acest an: "Înflăcărați de iubirea lui Cristos"

Ajunsă la ediția a III-a, această inițiativă a pus împreună anul trecut aproximativ 1.000 de credincioși care au răspuns invitației noastre. Cu încredere, răbdare și rugăciune vom parcurge din nou cei 15 kilometri la pas, în urma crucii lui Isus, în sărbătoarea Floriilor, duminică, 29 martie 2026, cu plecare la ora 13.00 din curtea bisericii romano-catolice "Preasfânta Treime" din comuna Oituz, județul Bacău.

Pelerinii vor parcurge pe jos traseul: Oituz - Bahna - Nicorești - Satu Nou - Pârgărești - Parohia romano-catolică din Târgu Ocna.

Textul stațiunilor va fi citit de către voluntari locali, câte două stațiuni la fiecare biserică, iar în fața pelerinilor va fi purtată crucea, care va fi preluată de voluntari la intrarea în fiecare dintre cele șase localități.

Noutate 2026 - Acțiune caritabilă în Postul Mare

În acest an, dorim să dăm un sens și mai profund drumului nostru, transformând pașii rugăciunii în gesturi concrete de solidaritate.

Pe tot parcursul Postului Mare, invităm credincioșii din parohiile de pe traseul Căii Sfintei Cruci să doneze alimente neperisabile pentru cantina socială din Cernăuți (Ucraina). Prin această inițiativă, dorim să fim aproape de frații noștri greu încercați și să oferim un sprijin real celor aflați în nevoie.

În Duminica Floriilor, la finalul Căii Sfintei Cruci, transportul cu alimente va fi binecuvântat de către preoți împreună cu participanții la pelerinaj, semn al comuniunii și al solidarității noastre.

În Săptămâna Mare, o delegație va merge în Ucraina pentru a înmâna personal ajutoarele, semn al fraternității creștine și al gestului comun realizat pe parcursul Postului Mare.

Ne dorim ca această inițiativă să găsească un ecou pozitiv în sufletul creștinilor, care sunt invitați să renunțe la câteva ore din timpul lor și să accepte efortul fizic al parcurgerii traseului, dar și la un mic sacrificiu material, pentru a aduce speranță acolo unde este mai mare nevoie de ea.

Mulțumim părinților parohi din fiecare localitate pentru că sunt alături de această inițiativă, mulțumim primăriilor din Oituz, Pârgărești și Târgu Ocna, precum și Poliției și Jandarmeriei județului Bacău pentru parteneriatul lor.

Împreună putem aduce in continuare speranță printr-un gest din suflet:

  • donații de alimente și produse la biroul regional Kolping Moldova din Oituz

  • donații în conturile campaniei deschise la ING Bank:

    • RO49INGB0000999907497353 (Lei)

    • RO95INGB0000999905976632 (Euro)

      Beneficiar: Organizația Centrală a Familiilor Kolping din România
      Cod fiscal: RO7445880

Fondurile vor fi folosite exclusiv pentru sprijinirea persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina.

Orice formă de sprijin este binevenită!

Vă așteptăm cu drag să parcurgem împreună, la pas, 15 km în spatele crucii lui Cristos și să transformăm Postul Mare într-un drum al speranței și al solidarității!

Mulțumim!

Asociația Kolping Moldova




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat