Muzeul Ateist din Shkodra (Albania): când prigoana a devenit mărturie (1973-1990)

Muzeul Ateist din Shkodra a fost creat pentru a elimina credinţa, dar a ajuns să dezvăluie frica regimului comunist faţă de ea. Chiar şi în prigoană, sacrul a supravieţuit în tăcere şi a devenit mărturie.

Există locuri care, deşi nu mai există fizic, continuă să existe ca răni ale memoriei. Un astfel de loc a fost Muzeul Ateist din Shkodra, o construcţie ideologică menită să şteargă din conştiinţa unui popor ceea ce nu putea fi controlat: credinţa.

Sensul acestui muzeu se clarifică doar în contextul politicilor duse de statul comunist după anul 1944. Încă din primele luni ale instaurării regimului, autorităţile au declanşat o campanie sistematică de combatere a religiei: confiscarea proprietăţilor comunităţilor religioase, închiderea şcolilor confesionale, arestări şi procese politice împotriva clerului. Această politică a culminat în anul 1967, când religia a fost declarată ilegală, iar Albania a fost proclamată "primul stat ateu din lume".

În acest climat a fost inaugurată, la 10 iulie 1968, expoziţia "Despre rolul reacţionar al religiei". Expoziţia a fost concepută ca instrument de educaţie ideologică împotriva credinţei, fiind organizată atât în Shkodra, cât şi în localităţile din jur. Zeci de mii de persoane au fost aduse să o viziteze, în special elevi şi muncitori, însoţiţi de explicaţii şi prelegeri menite să prezinte religia drept un obstacol pentru progresul societăţii.

În 1973, expoziţia a fost transformată în Muzeu Ateist, într-un oraş cu o tradiţie religioasă profundă şi cu o lungă experienţă de convieţuire interconfesională. La intrarea muzeului era afişat citatul lui Karl Marx: "Religia este opiumul popoarelor". Această formulare stabilea din start interpretarea întregului parcurs expoziţional.

Muzeul era organizat pe două etaje şi mai multe pavilioane tematice. Vizitatorului îi era prezentată o istorie reinterpretată ideologic: "lupta poporului împotriva religiei", "mişcarea din 1967", "caracterul anti-ştiinţific al credinţei", "religia ca instrument politic". Obiecte confiscate din biserici şi moschei, caricaturi, hărţi şi statistici erau folosite pentru a justifica politicile statului. O atenţie deosebită era acordată Bisericii Catolice, percepută de regim drept un adversar ideologic major.

În fapt, muzeul îndeplinea şi o funcţie clară de control ideologic. El a fost creat ca răspuns al statului la faptul că, în ciuda interdicţiilor, credinţa continua să fie practicată în clandestinitate. Anii '70 au fost marcaţi de pedepse extreme pentru acte religioase considerate ilegale. Execuţiile preoţilor Shtjefën Kurti (împuşcat pentru că ar fi botezat un copil), în 1971, şi Mikel Beltoja, în 1974, arată până unde a mers această politică de intimidare.

Între 1973 şi 1976, Muzeul Ateist a fost vizitat de aproape 100.000 de persoane, inclusiv numeroase delegaţii marxist-leniniste din străinătate. Comentariile consemnate în "Cartea vizitatorilor" exprimă entuziasm ideologic şi ostilitate faţă de religie. Citite astăzi, aceste texte arată mai ales presiunea exercitată asupra conştiinţelor într-un sistem care nu tolera alternative.

Unii vizitatori străini au început însă să perceapă contradicţiile acestei construcţii ideologice. Jurnalistul olandez Rudie Kagie, care a vizitat muzeul în 1975, a descris experienţa sub titlul "Dumnezeu ca obiect de muzeu". La decenii distanţă, el a recunoscut public caracterul naiv şi ideologic al acelor reflecţii. Alte publicaţii occidentale au semnalat încă din anii '70 faptul că, deşi religia fusese interzisă, ea continua să fie trăită în mod ascuns.

Au existat şi reacţii critice încă din anii '70, mai ales în presa religioasă occidentală, care semnala contradicţia evidentă: deşi credinţa fusese interzisă oficial, ea continua să fie trăită în clandestinitate, iar muzeul nu era dovada morţii religiei, ci a fricii statului faţă de ea.

Muzeul Ateist şi-a încheiat activitatea la 13 decembrie 1990, în contextul manifestaţiilor anticomuniste din Shkodra. În aceeaşi zi, mulţimea a încercat să dărâme bustul lui Enver Hoxha. Acest moment a marcat prăbuşirea unei construcţii ideologice impuse timp de decenii. Clădirea muzeului a fost atacată, iar instituţia a fost închisă definitiv.

Pentru viaţa Bisericii şi pentru societate, istoria Muzeului Ateist rămâne o lecţie gravă. Ea arată până unde poate merge un stat atunci când încearcă să controleze conştiinţa şi să elimine dimensiunea religioasă din viaţa publică. În acelaşi timp, această istorie arată că credinţa nu a fost distrusă, ci împinsă în tăcere şi trăită cu riscuri mari.

Libertatea credinţei nu este un fapt garantat pentru totdeauna. Ea a fost recâştigată cu suferinţă şi cu jertfe concrete. Amintirea Muzeului Ateist nu urmăreşte redeschiderea unor răni, ci asumarea adevărului. Doar prin memorie şi responsabilitate aceste locuri pot deveni repere ale conştiinţei şi nu simple pagini uitate ale trecutului.

Un fapt mai puţin cunoscut, dar cu o puternică semnificaţie, este că Muzeul Ateist a produs, în mod paradoxal, şi efecte contrare intenţiei sale iniţiale. Mărturii orale arată că, în anii funcţionării muzeului, existau persoane care intrau în aceste săli pentru a se reculege sau chiar a se ruga în tăcere. Prezenţa numeroaselor obiecte de cult confiscate din biserici şi moschei, potire, cruci, icoane, cărţi liturgice, transforma pentru unii acest spaţiu ostil într-un loc de întâlnire discretă cu sacrul. Ceea ce fusese gândit ca instrument de desacralizare devenea, pentru conştiinţe sensibile, un loc de rezistenţă interioară.

Un al doilea efect neaşteptat s-a văzut după căderea regimului comunist. O parte dintre obiectele de cult adunate în Muzeul Ateist au putut fi recuperate şi redate lăcaşurilor de cult, fiind astfel salvate de la distrugere sau risipire. În mod paradoxal, spaţiul creat pentru a dispreţui credinţa a contribuit, fără să vrea, la conservarea unor bunuri liturgice şi artistice care astăzi se află din nou în biserici şi moschei. Această realitate oferă o lecţie profundă: sacrul nu poate fi anulat prin ideologie, iar Dumnezeu îşi găseşte căi de a proteja ceea ce este al său, chiar şi în cele mai potrivnice contexte.

Poate fi vreodată alungat Dumnezeu din inima omului?

Pr. Cristian Bîrnat

*

Material prelucrat după: Mirdita, Pjerin - Nikjari, Xherardo, Muzeul Ateist (1973-1990): Simbol al utopiei antireligioase în Albania comunistă, studiu ştiinţific, Shkodër, 2022.

Fotografiile din poster pot fi vizualizate în albumul Muzeul Ateist din Shkodra (Albania): când prigoana a devenit mărturie (1973-1990).