© Vatican Media

"Nu întreba lumina, ci focul"

Meditaţia cardinalului Víctor Manuel Fernández la deschiderea Sesiunii Plenare a Dicasterului pentru Doctrina Credinţei (27 ianuarie 2026)

În ultimele timpuri, în rugăciune, am simţit o puternică invitaţie la umilinţa intelectuală, amintindu-mi acele cuvinte străvechi: "Ubi humilitas ibi sapientia" ["Unde este umilinţă, acolo este şi înţelepciune"]. Aş dori să încep întâlnirea noastră, în acest context de rugăciune, cu o chemare chiar la acea umilinţă intelectuală.

Dumnezeu a dăruit fiinţelor umane capacitatea de gândire, care are o acoperire universală: putem gândi la lume, la istorie, la originile noastre, putem chiar să ne gândim la Dumnezeu. Totuşi, această capacitate universală de gândire nu înseamnă că fiinţele umane posedă o capacitate cuprinzătoare, integrală de a percepe realitatea. Chiar şi cu ajutorul celor mai puternice tehnologii imaginabile, este imposibil ca o minte umană să fie conştientă de realitate în totalitatea sa şi în fiecare aspect al său. Acest lucru este posibil numai pentru Dumnezeu.

Problema este că, din acest motiv, nu putem avea o înţelegere integrală nici măcar a unei mici părţi din această lume, deoarece aceeaşi parte poate fi pe deplin înţeleasă numai în lumina totalităţii în care este integrată: totul este conectat.

Prin urmare, suntem incapabili să interpretăm toate semnificaţiile şi nuanţele unei realităţi, ale unei persoane, ale unui moment istoric, ale unui adevăr.

Toma de Aquino a explicat că bogăţia inepuizabilă a lui Dumnezeu este cel mai bine exprimată în bogăţia întregului, a cărui varietate vine "din intenţia primului agent", astfel încât "ceea ce îi lipseşte fiecărui lucru pentru a reprezenta bunătatea divină este completat de celelalte lucruri". Dacă, însă, ar exista o singură creatură, deşi cea mai perfectă, aceasta ar fi o pierdere, deoarece bunătatea lui Dumnezeu "nu poate fi reprezentată în mod adecvat de o singură creatură" (S. Th I, q. 47, art. 1; art. 2, ad. 1; art. 3). Din acelaşi motiv, a explicat Papa Francisc, "avem nevoie să înţelegem varietatea lucrurilor în multiplele lor relaţii. Aşadar, înţelegem mai bine importanţa şi semnificaţia oricărei creaturi dacă o contemplăm în ansamblul planului lui Dumnezeu" (LS 86).

Cu alte cuvinte, Sfântul Ioan al Crucii a exclamat: "Să pătrundem în desişul lucrărilor tale minunate [...] a căror mulţime este atât de mare şi atât de variată încât poate fi numită densă. Căci în ele este o înţelepciune atât de abundentă şi atât de plină de taine [...] atât de profundă şi imensă încât, oricât de mult o cunoaşte cineva, sufletul poate pătrunde tot mai adânc, căci este imensă şi conţine bogăţii neînţelese" (Cântare 36, 10).

Cu cât ştiinţa şi tehnologia avansează mai mult, cu atât trebuie să menţinem mai mult conştientizarea limitelor noastre, a nevoii noastre de Dumnezeu, pentru a evita să cădem într-o înşelăciune teribilă, aceeaşi care a dus la excesele Inchiziţiei, la războaiele mondiale, la Holocaust, la masacrele din Gaza - toate situaţii justificate cu argumente eronate.

Problema este că acelaşi lucru se poate întâmpla în viaţa noastră a tuturor. De fapt, repetăm acea înşelăciune trăind prea încrezători în ceea ce ştim.

Aceasta ne cheamă să fim conştienţi de două lucruri:

1. Că pentru a înţelege pe deplin orice, trebuie să ne lăsăm luminaţi de Dumnezeu, trebuie să-l invocăm, să ne rugăm lui, să-l ascultăm, să ne lăsăm călăuziţi de el printre umbre. Credinţa ne asigură că putem cu adevărat să facem acest lucru şi că este cu adevărat posibil ca el să ne lumineze pentru a vedea mai bine. Avem încredere în el (credere Deo).

2. Că trebuie să reflectăm, să gândim, să analizăm realitatea, dar să-i ascultăm pe ceilalţi, primind perspectivele lor care ne permit să percepem alte aspecte ale realităţii însăşi, să ne deschidem către alte puncte de vedere. Din acest motiv, este bine să fim atenţi la "periferii" de unde lucrurile sunt văzute diferit.

În acest sens, Papa Leon a susţinut recent că "nimeni nu deţine întregul adevăr; trebuie să-l căutăm cu toţii cu umilinţă şi să-l căutăm împreună". Prin urmare, a propus "o Biserică ce nu se închide în ea însăşi, ci rămâne atentă la Dumnezeu pentru a putea asculta în mod egal pe toţi" (Omilia pentru echipele sinodale, 26 octombrie 2025).

Fireşte, acest lucru este cu atât mai adevărat în ceea ce priveşte adevărurile credinţei. Astăzi, cunoştinţele unui teolog sunt de obicei limitate la o disciplină teologică sau la un subiect izolat, în timp ce misterele credinţei sunt ţesute într-o ierarhie preţioasă, în care totul este iluminat în special de acele adevăruri centrale care constituie inima evangheliei.

Desigur, într-un loc ca acesta, unde avem posibilitatea să dăm răspunsuri cu autoritate, să scriem documente care devin parte a magisteriului obişnuit şi chiar să corectăm şi să condamnăm, riscul de a pierde amplitudinea perspectivelor este mai mare. Dar problema este mai serioasă, pentru că astăzi, pe orice blog, oricine, chiar dacă nu a studiat multă teologie, exprimă propria opinie şi condamnare ca şi cum ar vorbi ex cathedra. Iată de ce trebuie să recuperăm în întreaga Biserică acel realism sănătos propus de marii înţelepţi şi mistici ai Bisericii.

Ceea ce am spus despre limitele minţii noastre se aplică întregii realităţi, naturale şi supranaturale, dar mai ales abisului lui Dumnezeu. Prin urmare, aş dori să închei cu câteva cuvinte ale Sfântului Bonaventura:

În Itinerarium mentis in Deum, el se întreba cui trebuie să adresăm marile întrebări. Şi a răspuns:

"Nu luminii, ci focului care înflăcărează şi transportă toate lucrurile. [...] Acest foc este Dumnezeu, a cărui vatră este în Ierusalim, iar Cristos îl aprinde în fervoarea celei mai arzătoare pasiuni a sa" (It. VII, 6).

Şi la sfârşitul studiului său despre cunoaşterea lui Cristos, el a susţinut că, în acest parcurs, "negaţiile sunt mai potrivite decât afirmaţiile, superlativele mai potrivite decât afirmaţiile pozitive. Tăcerea interioară contribuie mai mult la trăirea ei decât cuvintele. În acest punct, aşadar, discursul nostru trebuie să se încheie şi este mai bine să ne rugăm Domnului ca să ne dăruiască experienţa despre care vorbim" (De Sc. Chti. VII, ad ob 21).

Aşadar v-aş invita să faceţi exact asta. Să cerem acest dar într-un moment de tăcere.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu