© Agenţia SIR

Board of Peace. Buonomo: "Un nou instrument de cooperare internaţională în afara schemei ONU"

Profesorul de drept internaţional analizează crearea şi formalizarea Consiliului pentru Pace promovat de Statele Unite: natura sa juridică, contextul multilateral fără precedent, diferenţele faţă de sistemul ONU şi posibilele implicaţii pentru Gaza, Ucraina şi Groenlanda.

Semnarea oficială a aşa-numitului Board of Peace [Consiliul Păcii], care a avut loc la Davos la iniţiativa Statelor Unite, marchează o nouă etapă în relaţiile internaţionale. Nu mai este un proiect în discuţie, ci un instrument formalizat, susţinut de un grup de state şi conceput ca o platformă de cooperare în implementarea acordurilor de pace şi reconstrucţia post-conflict. Încă unic prin natura sa în comparaţie cu arhitectura instituţională construită în jurul ONU în ultimii optzeci de ani, Consiliul ridică întrebări juridice şi politice semnificative. Profesorul Vincenzo Buonomo, profesor de drept internaţional, discută cu SIR despre Consiliu, analizând originile, funcţia şi potenţialele implicaţii ale acestuia pentru scenariile de criză actuale.

Domnule profesor, odată cu semnarea sa la Davos, Consiliul Păcii este acum un document oficial. Care este semnificaţia sa şi ce înseamnă pentru relaţiile internaţionale?

Ne confruntăm cu un document de acum formalizat pe deplin. Nu mai este un proiect sau o ipoteză în discuţie, ci este ceva care s-a materializat, cel puţin dintr-o perspectivă juridico-formală. Este o iniţiativă care implică mai multe ţări, aliniate în jurul unui proiect promovat de Statele Unite, iar relaţiile internaţionale trebuie să recunoască acest lucru, chiar dacă este un model care duce dreptul internaţional înapoi în secolul al XIX-lea.

Este acesta un model întâlnit anterior în istoria recentă?

Nu este prima dată când vedem acest tip de dinamică în relaţiile internaţionale. Există precedente, atât istorice, cât şi mai recente, în care grupuri de state se organizează în afara unei participări universale pentru a urmări obiective specifice. Acesta este primul nivel de interpretare a actului semnat. Modelul pare a fi cel care a apărut la Viena în 1815, Concertul European, un acord între monarhiile continentului pentru restaurarea post-napoleonică şi care a fost extins ulterior şi în alte domenii în care au operat statele europene.

Care este funcţia specifică a Consiliului pentru Pace?

Instrumentul fusese deja propus în noiembrie anul trecut, cu referire la aşa-numita a doua fază de implementare a acordurilor de pace şi reconstrucţia structurii sociale din Gaza, nu numai a infrastructurii sale. Nu este o coincidenţă faptul că, pe 17 noiembrie, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluţia 2803, care se referea la posibilitatea existenţei acestui Consiliu ca instrument pentru a asigura implementarea acordurilor.

Deci referinţa nu se referă numai la Gaza?

Exact. Analizând cele 13 articole ale textului aşa cum sunt prezentate în presă, rezultă că referinţa nu mai este Gaza. Este un instrument general, conceput pentru a asigura forme de cooperare multilaterală între state, dar într-un context complet nou, şi anume, în fiecare zonă a planetei.

"Nou" în ce sens?

Consiliul are o structură care este menită să amintească, în parte, de cea a unei organizaţii internaţionale: un consiliu, un consiliu de administraţie, un director. Cu toate acestea, este profund diferit de organizaţiile cu care ne-am obişnuit în ultimii optzeci de ani, începând cu sistemul construit în jurul Cartei Naţiunilor Unite.

Ce tip de discontinuitate reprezintă aceasta în raport cu ONU?

Este aproape o revenire la un drept internaţional care este anterior naşterii sistemului ONU. Un drept fondat pe relaţii multilaterale între state, dar nu ancorat într-o organizaţie universală înzestrată cu puteri bazate pe principii comune. Este o logică diferită, care marchează o abatere semnificativă de la cadrul juridic consolidat din 1945. Întrebarea este dacă vom avea o multipolaritate care să funcţioneze şi într-o formă organizată şi nu numai expresia voinţei unor indivizi "puternici" ai momentului.

Contează şi contextul în care s-a născut acest instrument?

Mult. Marile organizaţii internaţionale se nasc din conferinţe între state: mă gândesc, de exemplu, la Conferinţa de la San Francisco din 1945 pentru Carta ONU. Aici, însă, geneza a avut loc în cadrul unui forum non-guvernamental, în care au fost prezenţi diferiţi actori: categorii economice, sociale şi chiar guvernamentale. O contextualizare complet diferită. Ar putea fi acesta noul model de relaţii internaţionale? Spun asta pentru că nu putem defini ceea ce s-a întâmplat numai ca un episod, ci, având în vedere modul în care sunt structurate relaţiile internaţionale, această iniţiativă trebuie considerată un fenomen şi un fapt, dincolo de împărtăşirea conţinutului şi metodelor sale.

Trump şi Zelenski se întâlnesc şi ei astăzi. Are acest dialog vreo semnificaţie specială în lumina Consiliului pentru Pace?

L-aş interpreta prin prisma obişnuită a relaţiilor internaţionale. Relaţiile bilaterale dintre Statele Unite şi Ucraina fac parte din natura «normală» a conflictului în curs. Nu văd niciun element excepţional: acestea sunt dinamici care s-ar putea extinde apoi la alţi actori.

O altă problemă deschisă este Groenlanda. Care este evaluarea dumneavoastră asupra acestei situaţii?

Se pare că se caută o soluţie în cadrul unei organizaţii internaţionale precum NATO. În acest moment, avem numai interpretări parţiale. Din perspectiva dreptului internaţional, însă, un principiu esenţial rămâne central: autodeterminarea popoarelor. În acest caz, vorbim despre inuiţii care locuiesc în Groenlanda.

Filippo Passantino

(După Agenţia SIR, 22 ianuarie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu