Anul pastoral
2025‑2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat Delegației Ecumenice din Finlanda (19 ianuarie 2026)

Eminență,

Excelențe,

Iubiți frați și surori,

Cu ocazia pelerinajului vostru ecumenic la Roma, vă adresez cele mai calde salutări, în timp ce celebrați și sărbătoarea Sfântului Henric. În special, îi spun bun venit arhiepiscopului Tapio Luoma: vă mulțumesc pentru cuvintele dumneavoastră îndrăznețe, în care ați făcut referire la cea de-a 750-a aniversare a Arhidiecezei de Turku și ați transmis un mesaj din partea președintelui Republicii Finlanda, domnul Alexander Stubb, căruia îi sunt recunoscător. Îi salut, de asemenea, pe arhiepiscopul Elia de Helsinki și a întregii Finlande și pe episcopul Raimo Goyarrola de Helsinki, care reprezintă, respectiv, credincioșii ortodocși și catolici din Finlanda.

Vizita voastră la Roma are loc în mod fericit în cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, a cărei temă din acest an este preluată din Scrisoarea Sfântului Paul către Efeseni: "Este un singur trup și un singur Duh, după cum ați și fost chemați la o singură speranță" (4,4). Această speranță își are temelia sigură în "singurul Botez spre iertarea păcatelor" (Crezul niceeano-constantinopolitan), care este însăși rădăcina oricărei fraternități creștine. Într-un moment în care oamenii sunt adesea ispitiți de un sentiment de lipsă de speranță, avem misiunea esențială, ca mesageri creștini ai speranței, de a aduce lumina Domnului în cele mai întunecate colțuri ale lumii noastre. Deși Jubileul Speranței s-a încheiat acum odată cu recenta închidere a Porții Sfinte a bazilicii "Sfântul Petru", speranța noastră creștină nu cunoaște sfârșit și nici limită. Astfel, încurajați și întăriți de harul lui Isus Cristos, care este însăși întruparea speranței pentru toți, suntem chemați și trimiși să mărturisim acest adevăr mântuitor cu cuvinte ziditoare și fapte caritabile.

În acest sens, apreciez numeroasele semne de speranță care se găsesc printre creștinii din Finlanda. În special, am fost încântat să aflu că Finlanda a fost descrisă drept "o țară model pentru ecumenism". Într-adevăr, știu că episcopii de Helsinki, într-o declarație trilaterală ortodoxă-luterană-catolică, încearcă să promoveze o "cultură a speranței, demnității și compasiunii" și au afirmat împreună că "dezvoltarea îngrijirilor paliative și de la sfârșitul vieții trebuie să continue". De asemenea, este demn de remarcat faptul că Conferința Episcopilor Catolici Nordici a recunoscut documentul Dialogului Național Catolic-Luteran, "Comuniune în creștere", în propria sa "Declarație de receptare" din septembrie anul trecut, numindu-l o "etapă de hotar valoroasă pe parcursul ecumenismului". Astfel de exemple de cooperare, împreună cu tradiția îndelungată de a celebra în comun ziua sfântului Henric, sunt semne elocvente ale unui ecumenism practic și rodnic și pot servi la încurajarea celei de-a șasea faze a Dialogului Internațional Catolic-Luteran, care începe luna viitoare. Sunt sigur că episcopul Goyarrola, în calitate de copreședinte, va duce aceste experiențe pozitive ale ecumenismului finlandez în cadrul acestui dialog.

Dragi prieteni, cu aceste gânduri, vă doresc o vizită plăcută și productivă la Roma. Fie ca voi să fiți întăriți ca "purtători de speranță" prin mijlocirea sfinților apostoli Petru și Paul și a sfântului Henric. Asigurându-vă de rugăciunile mele, invoc cu bucurie asupra voastră, asupra tuturor celor pe care îi reprezentați, binecuvântările îmbelșugate ale Dumnezeului atotputernic.

Și ca semn al prieteniei noastre în Cristos, aș dori acum să vă invit pe toți, pe noi toți, să ne rugăm împreună Tatăl Nostru în limba engleză:

Tatăl nostru...

Mulțumesc foarte mult.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

*

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, în meniul Biblioteca > Ecumenism.




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat