© Vatican Media

Conciliul explicat de papi

Papa Leon al XIV-lea a început un nou ciclu de cateheze, "Conciliul al II-lea din Vatican prin documentele sale". Să recitim acest eveniment, căutând să-i înţelegem sensul şi perspectivele prin reflecţiile pontifilor.

Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican "ne-a ajutat să ne deschidem către lume şi să percepem schimbările şi provocările epocii moderne prin dialog şi responsabilitate comună". Aceste cuvinte, rostite de Papa Leon al XIV-lea în prima audienţă generală a anului, sunt şi o invitaţie la reflecţie asupra acestui eveniment central din istoria Bisericii. Întrebările esenţiale despre conciliu, despre natura sa şi despre roadele sale pot fi, îndeosebi, punctele focale ale unui parcurs care se ramifică prin reflecţiile pontifilor.

Cine a convocat conciliul?

Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican a fost convocat de Papa Ioan al XXIII-lea şi a fost deschis pe 11 octombrie 1962. Papa Benedict al XVI-lea a participat la acest eveniment, mai întâi drept consilier teologic al cardinalului Frings de Köln, apoi ca expert. Pe 11 octombrie 2012, în timpul Liturghiei de deschidere a Anului Credinţei, pontiful german a amintit cuvintele rostite de Papa Roncalli la inaugurarea acelui eveniment.

În discursul de deschidere, el a prezentat scopul principal al conciliului în aceşti termeni: "În linii mari acest lucru îl urmăreşte conciliul: ca depozitul sacru al doctrinei creştine să fie păstrat şi învăţat în formă mai eficace (...) Scopul principal al acestui conciliu nu este, deci, discutarea acestei sau acelei teme din doctrină... Pentru aceasta nu era necesar un conciliu... Este necesar ca această doctrină sigură şi imutabilă, care trebuie să fie respectată cu fidelitate, să fie aprofundată şi prezentată în aşa fel încât să răspundă exigenţelor timpului nostru" (AAS 54 [1962], 790.791-792). Aşa spunea Papa Ioan la inaugurarea conciliului. În lumina acestor cuvinte, se înţelege ceea ce eu însumi am avut atunci ocazia să experimentez: în timpul conciliului exista o tensiune emoţionantă cu privire la misiunea comună de a face să strălucească adevărul şi frumuseţea credinţei în ziua de azi a timpului nostru, fără a o sacrifica exigenţelor prezentului şi fără a o ţine legată de trecut: în credinţă răsună prezentul veşnic al lui Dumnezeu, care transcende timpul şi totuşi poate să fie primit de noi numai în prezentul nostru irepetabil.

De ce a fost convocat conciliul?

Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican se desfăşoară "într-un moment în care Biserica simte o dorinţă mai intensă de a-şi întări credinţa cu o nouă forţă şi de a se contempla pe sine în imaginea uluitoare a propriei unităţi". Aceasta este ceea ce a subliniat Papa Ioan al XXIII-lea în constituţia apostolică Humanae salutis. În acest document, Papa Roncalli detaliază şi motivul pentru care a fost convocat conciliul.

Am considerat că este de datoria noastră urgentă să ne îndreptăm atenţia, unind forţele tuturor fiilor noştri, pentru a ne asigura că Biserica se dovedeşte tot mai capabilă să rezolve problemele omenirii contemporane. Din acest motiv, ca şi cum am asculta de o voce interioară şi am fi sugeraţi de o inspiraţie venită de sus, am considerat că este momentul potrivit pentru a oferi Bisericii catolice şi întregii comunităţi umane un nou conciliu ecumenic care să continue seria celor douăzeci de mari concilii, care au contribuit mult de-a lungul secolelor la creşterea harului ceresc în sufletele credincioşilor şi la progresul creştinismului.

Ce a fost conciliul?

Conciliul a răspuns provocării "de a înţelege mai intim, într-o perioadă de schimbări rapide, natura Bisericii şi relaţia sa cu lumea". Papa Ioan Paul al II-lea, care a participat la acest mare eveniment în calitate de părinte conciliar, a subliniat semnificaţia acestui eveniment în discursul său la o conferinţă internaţională privind implementarea conciliului în anul 2000.

Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican a fost un dar al Duhului Sfânt pentru Biserica sa. Din acest motiv, rămâne un eveniment fundamental nu numai pentru înţelegerea istoriei Bisericii la această cumpănă de secol, ci şi, mai presus de toate, pentru verificarea prezenţei durabile a Domnului Înviat alături de Mireasa sa în mijlocul evenimentelor lumii. Prin Adunarea conciliară, care a văzut episcopi din toate colţurile lumii adunându-se la Scaunul lui Petru, a fost posibil să se vadă cum patrimoniul a două mii de ani de credinţă a fost păstrat în autenticitatea sa originală. Cu conciliul, Biserica a experimentat în primul rând credinţa, abandonându-se lui Dumnezeu fără rezerve în atitudinea celui care se încrede şi are certitudinea că este iubit. Tocmai acest act de abandonare lui Dumnezeu, dintr-o examinare calmă a Actelor, reiese suprem. Oricine abordează conciliul făcând abstracţie de această cheie de lectură s-ar priva de ocazia de a-i pătrunde sufletul profund. Numai dintr-o perspectivă a credinţei evenimentul conciliar se deschide în faţa ochilor noştri ca un dar a cărui bogăţie încă ascunsă trebuie să o înţelegem.

Ce lasă în urmă conciliul?

Trebuie să privim la moştenirea conciliului, care este o sursă mereu vie pentru viitorul Bisericii. Paul al VI-lea, la audienţa generală din 12 ianuarie 1966, a reflectat asupra acestui "eveniment atât de rar şi de mare". Memoria, explică Papa Montini, se referă la un eveniment trecut: "Memoria o colectează, istoria o consemnează, tradiţia o păstrează; dar întregul proces priveşte un moment finit, un eveniment trecut". Evenimentul conciliului, însă, nu este închis în trecutul său.

Conciliul lasă ceva în urmă, ceva care dăinuie şi continuă să acţioneze. Conciliul este ca un izvor din care izvorăşte un râu; izvorul poate fi îndepărtat, dar curentul râului ne urmează. Se poate spune că conciliul se lasă în seama Bisericii, care l-a celebrat. Conciliul nu ne obligă să privim înapoi, la actul celebrării sale; ci ne obligă să privim la moştenirea pe care ne-a lăsat-o, care este prezentă şi va dăinui în viitor. Care este această moştenire? Moştenirea conciliului este constituită din documentele care au fost promulgate în diferitele momente conclusive ale discuţiilor sale şi deliberărilor sale; aceste documente sunt de natură diferită: şi anume constituţii (patru), decrete (nouă) şi declaraţii (trei); dar toate împreună formează un corp de doctrine şi de legi, care trebuie să ofere Bisericii reînnoirea pentru care a fost promovat conciliul. Cunoaşterea, studierea şi aplicarea acestor documente este datoria şi norocul perioadei post-conciliare.

Ce indică astăzi Bisericii conciliul?

Trebuie să redescoperim conciliul "pentru a reda primatul lui Dumnezeu, esenţialului". Pe 11 octombrie 2022, la a 60-a aniversare a începutului Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican, Papa Francisc a reamintit calea pe care Biserica este chemată să o urmeze astăzi, călcând pe urmele părinţilor conciliari.

Conciliul indică Bisericii această rută: o face să se întoarcă, precum pe Petru în Evanghelie, în Galileea, la izvoarele primei iubiri, pentru a redescoperi în sărăciile sale sfinţenia lui Dumnezeu (cf. Lumen gentium, 8c; cap. V). Şi noi, fiecare dintre noi are propria Galileea, Galileea primei iubiri, şi cu siguranţă şi fiecare dintre noi este invitat să se întoarcă la Galileea proprie pentru a auzi glasul Domnului: "Urmează-mă". Şi acolo, pentru a regăsi în privirea Domnului răstignit şi înviat bucuria pierdută, pentru a ne concentra asupra lui Isus. A regăsi bucuria: o Biserică ce a pierdut bucuria a pierdut iubirea. Pe la sfârşitul zilelor sale, Papa Ioan scria: "Această viaţă a mea care se îndreaptă spre asfinţit nu ar fi rezolvată mai bine decât în a mă concentra în întregime în Isus, fiu al Mariei... intimitate mare şi continuată cu Isus, contemplat în imagine: prunc, răstignit, adorat în sacrament" (Jurnalul sufletului, 977-978). Iată privirea noastră în sus, iată izvorul nostru mereu viu: Isus, Galileea iubirii, Isus care ne cheamă, Isus care ne întreabă: "Mă iubeşti?". Fraţilor, surorilor, să ne întoarcem şi la izvoarele de iubire ale conciliului.

Cum putem înţelege patrimoniul conciliului?

Cum putem apropia conciliul de drumul zilnic al Bisericii? Această întrebare însoţeşte cateheza lui Leon al XIV-lea la audienţa generală din 7 ianuarie 2026. Trebuie să cunoaştem din nou conciliul "îndeaproape". Şi acesta trebuie să fie un pas făcut "nu prin acel «din auzite» sau prin interpretările care i s-au dat".

Apropiindu-ne de documentele Conciliului al II-lea din Vatican şi redescoperind profeţia şi relevanţa lor, îmbrăţişăm bogata tradiţie a vieţii Bisericii şi, în acelaşi timp, ne interogăm cu privire la prezent şi reînnoim bucuria de a alerga în întâmpinarea lumii pentru a-i duce evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu, împărăţie a iubirii, a dreptăţii şi a păcii.

A reciti documentele sale şi a reflecta asupra conţinutului lor. Aceasta este, aşadar, principala cale pentru a redescoperi frumuseţea şi importanţa acestui eveniment eclezial. O întâlnire fundamentală "faţă în faţă" şi pentru a înţelege ce a fost cu adevărat conciliul şi ce roade, chiar şi astăzi, continuă să aducă în drumul Bisericii.

Amedeo Lomonaco

(După Vatican News, 7 ianuarie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu