© Vatican Media

Leon al XIV-lea: Fratele Lorenzo ne învaţă bucuria de a trăi fiecare zi în prezenţa lui Dumnezeu

Publicăm textul integral al introducerii Papei Leon la cartea fratelui carmelit Lorenzo, "Practica prezenţei lui Dumnezeu", în noua ediţie a Libreria Editrice Vaticana, apărută vineri, 19 decembrie 2025. Această carte a unui călugăr francez simplu şi umil, care a trăit în secolul al XVII-lea, este un text care, alături de altele, a marcat viaţa spirituală a lui Robert Prevost.

Această carte mică pune în centru experienţa, sau mai degrabă practica, prezenţei lui Dumnezeu, aşa cum a fost trăită şi învăţată de fratele carmelit Lorenzo della Risurrezione, care a trăit în secolul al XVII-lea. După cum am spus, alături de scrierile sfântului Augustin şi de alte cărţi, acesta este unul dintre textele care mi-au influenţat cel mai mult viaţa spirituală şi m-au format pe drumul cunoaşterii şi iubirii Domnului.

Calea pe care ne-o indică fratele Lorenzo este simplă şi anevoioasă în acelaşi timp: simplă pentru că nu necesită nimic mai mult decât o amintire constantă a lui Dumnezeu, cu mici şi continue acte de laudă, rugăciune, implorare, adoraţie, în fiecare acţiune şi în fiecare gând, avându-l numai pe el ca orizont izvor şi scop. Anevoioasă pentru că cere un drum de purificare, de asceză, de renunţare şi de convertire a părţii celei mai intime din noi înşine, a minţii noastre şi a gândurilor noastre, mult mai mult decât a acţiunilor noastre. Iată ce le-a scris Sfântul Paul credincioşilor din Filipi: "Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus" (Fil 2,5): prin urmare, nu numai atitudinile şi comportamentele noastre trebuie să fie conforme cu Dumnezeu, ci însăşi sentimentele noastre, însăşi simţirea noastră. În această interioritate găsim prezenţa sa, prezenţa iubitoare şi arzătoare a lui Dumnezeu, atât de "alta" şi totuşi familiară inimii noastre. După cum scrie Sfântul Augustin, "omul cel nou va cânta cântecul nou" (Discursuri 34,1).

Experienţa unirii cu Dumnezeu, descrisă în paginile fratelui Lorenzo ca un raport personal alcătuit din întâlniri şi colocvii, din momente ascunse şi din surprize, din abandonare încrezătoare şi totală, aminteşte de experienţele marilor mistici, in primis Tereza de Avila, care a mărturisit şi ea această familiaritate cu Domnul, atât de mult încât a vorbit despre un "Dumnezeu al oalelor şi tigăilor". Totuşi, ea indică o cale practicabilă de toţi, tocmai pentru că este simplă şi zilnică.

Ca mulţi mistici, şi fratele Lorenzo vorbeşte cu mare umilinţă, dar şi cu umor, căci ştie bine că toate lucrurile pământeşti, chiar şi cele mai grandioase şi chiar dramatice, sunt banale în faţa iubirii infinite a Domnului. Astfel, poate spune ironic că Dumnezeu l-a "înşelat", pentru că, intrând poate oarecum încrezut în mănăstire pentru a se jertfi şi a ispăşi cu asprime păcatele tinereţii sale, a găsit în schimb o viaţă plină de bucurie.

Prin drumul pe care ni-l propune fratele Lorenzo, pe măsură ce prezenţa lui Dumnezeu devine treptat familiară şi ocupă spaţiul nostru interior, bucuria de a fi cu el creşte, harurile şi bogăţiile spirituale înfloresc şi chiar şi treburile zilnice devin lesne şi uşoare.

Scrierile şi mărturiile acestui frate laic carmelit din secolul al XVII-lea, care a străbătut cu o credinţă luminoasă evenimentele turbulente ale secolului său, cu siguranţă nu mai puţin violent decât al nostru, pot fi o inspiraţie şi un ajutor şi pentru viaţa noastră, bărbaţilor şi femeilor din cel de-al treilea mileniu. Ne arată că nicio circumstanţă nu ne poate despărţi de Dumnezeu, că fiecare acţiune a noastră, fiecare ocupaţie a noastră şi chiar fiecare greşeală a noastră dobândesc o valoare infinită dacă sunt trăite în prezenţa lui Dumnezeu, oferite lui încontinuu.

Toată etica creştină poate fi cu adevărat rezumată în această amintire constantă a faptului că Dumnezeu este prezent: el este aici. Această amintire, care este mai mult decât o simplă amintire, deoarece implică sentimentele şi afectele noastre, depăşeşte orice moralism şi orice reducere a evangheliei la un simplu set de reguli şi ne arată că, într-adevăr, aşa cum ne-a promis Isus, experienţa încredinţării noastre lui Dumnezeu Tatăl ne dăruieşte deja însutit aici pe pământ. A ne încredinţa prezenţei lui Dumnezeu înseamnă a gusta o anticipare a paradisului.

Cetatea Vaticanului, 11 decembrie 2025

LEO PP. XIV

(După Vatican News, 19 decembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu