Iaşi: 10 decembrie, Liturghie în cinstea Fericitului Anton Durcovici

La 10 decembrie 2025 s-au împlinit 74 de ani de la moartea episcopului martir Anton Durcovici, în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei. În cinstea celui declarat fericit în anul 2014 s-a fixat ca dată de comemorare în calendarul liturgic ziua morţii sale. În Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, PS Iosif Păuleţ a celebrat o Sfântă Liturghie solemnă, începând cu ora 18.00. Au fost prezenţi preoţi din episcopie şi de la Seminarul Mare din Iaşi. Cântările au fost animate de seminarişti, iar predica a fost ţinută de Mons. Isidor Iacovici.

Salutându-i la început pe toţi cei prezenţi la sărbătoare în calitate de paroh şi decan, pr. Daniel Iacobuţ a spus că 10 decembrie este ziua morţii episcopului Anton Durcovici şi totodată ziua naşterii sale pentru cer, fixată ca dată de comemorare liturgică.

Culoarea roşie a veşmintelor preoţeşti amintea de suferinţele şi moartea prin înfometare a păstorului Diecezei de Iaşi între anii 1948 şi 1951. Lecturile proclamate, din cartea Înţelepciunii, Scrisoarea către Romani şi Evanghelia după Sfântul Ioan ilustrau misterul morţii şi valoarea ataşamentului faţă de Cristos şi evanghelie.

În cuvântul său de învăţătură, Mons. Isidor Iacovici şi-a structurat gândurile în trei puncte inspirate din evanghelia în care Isus îi asigura pe ucenici de aceeaşi soartă pe care a avut-o şi el în rândul generaţiei timpului său: respingere, prigoană şi moarte. În primul punct s-a referit la ura din partea lumii asupra celor chemaţi din lume. Episcopul Anton a fost ales din lume. Dumnezeu l-a adus din Austria la Iaşi, apoi la Bucureşti. După ce a fost la Roma, s-a întors la Bucureşti, ca mai apoi să revină la Iaşi. Aflat în staţiunea finală a drumului său, el nu a acceptat niciun fel de compromis. Citându-l pe pr. Eduard Ferenţ, predicatorul a spus: "Subliniez încă o dată că unicul motiv al maltratărilor sale până la moartea ca martir a fost ura faţă de credinţă, ura faţă de Cristos." În al doilea punct a subliniat gândul cristic: "Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi." În cele 18 declaraţii date în faţa anchetatorilor, şi-a justificat atitudinea fermă în credinţă. A vorbit, şi-a argumentat viaţa ancorată în Cristos. Al treilea punct, strâns legat de al doilea, a evidenţiat că persecuţia trebuie să fie din cauza lui Isus. Episcopul Durcovici a adoptat şi atitudinea de tăcere, iar pe aceasta a învăţat-o de la Isus, care a tăcut în timpul procesului său. Oriunde un creştin este persecutat, este persecutat Cristos, iar "episcopul Anton a mers cu ochii deschişi spre martiriu şi moarte".

Înainte de binecuvântarea finală, episcopul Iosif a ţinut să le mulţumească tuturor pentru participare. I-a mulţumit Fericitul Anton Durcovici pentru "nenumăratele haruri revărsate asupra diecezei noastre, asupra celor care îl cheamă în ajutor". A recomandat ca fericitul martir să fie luat ca model de pregătire spirituală pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, căci el "în închisoarea din Sighetu Marmaţiei a trăit ultimul Advent pentru a face sărbătoarea Crăciunului cu toţi sfinţii şi îngerii din cer".

După binecuvântarea finală, s-a înălţat o rugăciunea către episcopul martir şi a fost incenzat relicvarul care conţine pământ din cimitirul unde a fost înmormântat.

Dumnezeu să primească lauda pe care o aducem fericiţilor şi sfinţilor săi şi, prin mijlocirea lor, să ne ofere harul statorniciei în credinţa creştină şi în purtarea perseverentă a crucii.

Fericite Anton Durcovici, roagă-te pentru noi!

Pr. Cristian Diac

* * *

Predica rostită de Mons. Isidor Iacovici:

Fericitul Anton Durcovici, o viaţă de slujire a lui Cristos până la capăt

Suntem adunaţi în această sărbătoare care, de 11 ani, ne adună în fiecare decembrie, pe data de 10, pentru a-l sărbători pe fericitul nostru Anton Durcovici, despre care, spunea părintele Daniel Iacobuţ, acum 74 de ani avea să îşi dea viaţa pentru Cristos.

Am ascultat Evanghelia după Sfântul Ioan şi în această seară aş vrea să vă propun trei puncte, pe scurt, pe care le-am extras din această pericopă evanghelică, puncte pe care episcopul Durcovici le-a împlini întocmai.

Ura lumii

Primul punct: Cristos ne spune că lumea ne va urî dacă vom urma exemplul lui.

Dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe mine m-a urât înainte de voi! Creştinul care-l urmează pe Cristos este chemat să trăiască în lume contrar a ceea ce trăieşte lumea. Cine încearcă să trăiască şi să iradieze iubirea lui Cristos va fi persecutat şi răstignit de persoane şi de societate. Aceasta a fost soarta lui Isus. De aceea, când un creştin este prea elogiat de puternicii acestei lumi şi este propus ca model pentru toţi prin mijloacele de comunicare pe care acum le avem la dispoziţie, e bine să nu ne încredem în aceştia. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi este propriu, dar pentru că nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales din lume, pentru aceasta lumea vă urăşte.

A fost alegerea lui Cristos de a-i separat pe apostoli de lume, de a-i separat pe sfinţii şi martirii celor 2000 de ani... de lume. Bazându-ne pe această alegere şi chemare gratuită a lui Isus, vom avea şi noi forţa de a suporta persecuţia şi ura, acceptând-o cu bucurie în ciuda tuturor dificultăţilor care ne vor fi în cale. Cristos este cel care l-a ales pe Fericitul Anton Durcovici încă din sânul mamei sale pentru o misiune specială. L-a purtat din Austria în România, la Iaşi, la Bucureşti, la Roma şi iarăşi la Bucureşti şi, în cele din urmă la Iaşi, ca episcop. Cristos l-a chemat pentru ca să realizeze planul său din veşnicie. Durcovici a acceptat şi a corespuns planului divin, dar nu fără încercări şi persecuţii. "Pentru aceasta vă urăşte lumea" şi Durcovici a experimentat pe propria piele consecinţa urmării lui Cristos. A fost urmărit pe timp de libertate şi a fost persecutat şi schingiuit după arestarea sa până la martiriu. Fericitul Anton nu a căutat şi nu a acceptat niciun fel de compromis şi niciun fel de titlu din partea prigonitorilor care l-ar fi putut elibera din închisoare. A rămas până la urmă fidel chemării lui Cristos până la sânge....

Mărturia de credinţă ajunsă la dăruirea totală a vieţii episcopului Durcovici a fost prezentată de părintele Eduard Ferenţ în următorii termeni: "Subliniez încă o dată că unicul motiv al maltratărilor până la moartea sa ca martir a fost numai ura faţă de credinţă, ura împotriva lui Dumnezeu pe care el îl slujea cu toată fiinţa sa de preot, precum şi distrugerea Bisericii Catolice din România, al cărei păstor fidel şi exemplar era. Era urât datorită credinţei sale profunde; era urât datorită fidelităţii sale integre faţă de comuniunea eclezială cu Sfântul Scaun de la Roma; era urât şi datorită faptului că a avut curajul să se opună oricărui compromis cu autorităţile; Durcovici era urât, până la urmă, datorită vieţii sale de sfânt şi curate, care era un reproş continuu faţă de cei care erau în contrast cu propria conştiinţă şi cu Dumnezeu."[1]

Şi de ce toate astea? Pentru că...

Nu este sclavul mai mare decât stăpânul său

Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi; dacă au păzit cuvântul meu, îl vor păzi şi pe al vostru, ne spune Evanghelia de astăzi. Isus a insistat asupra acestui aspect atunci când a spălat picioarele apostolilor... Ceea ce fac eu să faceţi şi voi. Şi apoi, într+o altă ocazie, când îi trimite pe toţi în misiune. Mergeţi şi predicaţi evanghelia. Această identificare cu Isus, după moartea şi învierea sa, a dat apostolilor şi primilor creştini puterea de a continua calea de credinţă, fiind exemplul atâtor experienţe mistice pentru sfinţii şi martirii celor 2000 de ani.

La umbra Crucii, în faţa Tabernacolului, în faţa Marelui Prizonier – aşa cum îl chema –, Fericitul Anton Durcovici a înţeles că adevăratul discipol al lui Cristos nu poate fi mai mare decât Stăpânul său. Asemenea Răstignitului, în faţa persecutorilor Durcovici tăcea. Potrivit mărturiilor pe care le avem, episcopul Anton a deschis gura pentru a-şi apăra identitatea de chemat al lui Cristos, de episcop de Iaşi, de păstor al Bisericii Catolice şi de păstrător al legăturii cu Sfântul Părinte. Ştim cele 18 declaraţii pe care le-a dat în Ministerul de Interne şi apoi când a ajuns la Sighetu Marmaţiei. Dar de la cine a învăţat Durcovici să tacă în faţa prigonitorilor? Dacă ne amintim bine în Joia Mare şi în Vinerea Mare, atunci când Isus era judecat de Pilat, de Caiafa şi i se puneau tot felul de întrebări, evanghelistul menţionează scurt: Şi Isus tăcea. Isus a deschis gura atunci când a trebuit să îşi apere identitatea: Da, eu sunt Fiul lui Dumnezeu. Tu eşti rege? Da, tu ai spus că eu sunt rege. La fel ca Cristos, Durcovici nu deschide gura decât atunci când trebuie să se apere pentru formarea pe care a ales-o, pentru vocaţia pe care a ales-o, pe care Cristos i-a dat-o şi pentru misiunea pe care o avea de episcop şi păstor al Diecezei noastre de Iaşi şi al Biserici.

Persecuţie din cauza lui Isus

În al treilea rând, persecuţiile trebuie să fie din cauza lui Isus.

În vremurile noastre, şi nu numai, sunt tot felul de persecuţii, dar Evanghelia de astăzi se referă la una precisă. Dacă vrei să fii printre sfinţi şi martiri, va trebui să fii persecutat pentru Cristos şi pentru evanghelie.

Evanghelistul ne explică care este cauza ultimă a opoziţiei. Însă toate acestea vi le vor face din cauza numelui meu, pentru că nu-l cunosc pe cel care m-a trimis. Aceste cuvinte sunt reluate de mai multe ori în Sfintele Evanghelii, iar primii creştini au înţeles că urmarea lui Cristos va atrage persecuţii şi prigoane. Începând cu persecuţia de pe vreme împăratului Nero după Cristos şi până spre finalul primului secol, creştinii trăiau conştienţi că vor fi urmăriţi, acuzaţi, închişi şi, în cele din urmă, ucişi. Forţa care îi susţinea în toate aceste momente era certitudinea pe care Cristos le-a dat-o că Dumnezeu va fi cu ei.

Mărturia episcopului Anton a dus la îndârjirea persecutorilor şi l-au condamnat la moarte prin înfometare. Spuneam... acum 74 de ani, pe o vreme friguroasă, la Sighetu Marmaţiei, fără apă, fără hrană, fără căldură, cu geamurile sparte la celula unde şi-a dat sfârşitul.

Fericitul Anton era convins de soarta pe care urmăritorii lui i-o pregătesc. Aşa cum am afirmat câţiva ani în urmă într-un articol, episcopul Durcovici a mers cu ochii deschişi spre martiriu şi spre moarte. Ne consolează faptul că Isus însuşi continuă să fie persecutat oriunde este persecutat un creştin. Cristos este prezent acolo lângă creştinul persecutat. Am auzit în lectura de astăzi: "Sufletele celor drepţi sunt în mâna lui Dumnezeu şi niciun chin nu se va atinge de ele." Atât de frumos spunea Papa Ioan Paul al II-lea, atunci când a vizitat România: "Ştiu de martirii voştri, ştiu că erau legaţi, ştiu că erau încătuşaţi, şi cu toate acestea ei erau liberi, pentru că îl urmau pe Cristos. Erau liberi în sufletele lor." Atunci când a fost în România Papa Ioan Paul al II-lea, ne consola cu aceste cuvinte: "Am venit în aceste zile să aduc omagiu poporului român, care în istorie este semn al iradierii civilizaţiei romane în această parte a Europei, unde i-a perpetuat amin­tirea, limba şi cultura. Am venit să aduc omagiu unor fraţi şi surori care au sfinţit acest pământ prin mărturia credinţei lor, făcând să înflorească pe el o civilizaţie inspirată din evanghelia lui Cristos, unui popor creştin mândru de identitatea sa, adesea apărată cu mare preţ, în chinurile şi vicisitudinile care i-au marcat existenţa"[2].

"Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?" Papa Francisc într-o omilie a sa la "Sfânta Marta", din 4 martie 2014, afirma: "A-l urma pe Isus înseamnă a ne bucura de generozitatea sa, dar şi a îndura persecuţii în numele său, aşa cum scrie Marcu în textul din Evanghelie (10,28-31): Discipolii, imediat după coborârea Duhului Sfânt, au început să predice şi au început şi persecuţiile. Petru a mers în închisoare, Ştefan a mărturisit cu moartea, ca şi Isus, cu martori falşi. Şi apoi au mai fost atâţia alţi martori, până în ziua de astăzi. Crucea este mereu pe drumul creştin"[3]. În aceeaşi omilie din 4 martie 2014 la "Sfânta Marta", cu referinţă la diferitele misiuni în Biserică şi la motivele persecuţiei şi martiriului, Sfântul Părinte Francisc afirma: "Noi vom putea avea atâţia călugări, atâtea călugăriţe, atâtea mame, atâţia taţi, atâţia fraţi în comunitatea creştină... dar vom avea şi persecuţia, pentru că lumea nu tolerează divinitatea lui Cristos, nu tolerează vestirea evangheliei, nu tolerează fericirile."[4]

Dacă vrem să fim discipolii lui Cristos, va trebui să nu ne amestecăm cu această lume, ci să facem opoziţie. Abia atunci ura acestora va fi vrednică, ne va duce la mântuire. Să nu uităm că nu este sclavul mai mare decât stăpânul său. Iar noi, aşa cum a făcut Cristos în Joia Mare, va trebui să ne aplecăm şi să spălăm picioarele fraţilor noştri. Persecuţia pe care o vom simţi asupra noastră să nu fie pentru alte motive, ci pentru evanghelie şi pentru Cristos.

Bine şi-a ales episcopul Durcovici mottoul pe care l-a pus pe stema sa: "Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!" Mai mult de atât nici nu trebuia. Noi suntem cei care l-am avut de păstor, noi îi datorăm episcopului Durcovici credinţa pe care părinţii ne-au transmis-o şi este rândul nostru, acum, cu toată conştiinciozitatea, cu hotărâre, să continuăm această mărturie, ca să putem fi vrednici de episcopul care ne-a precedat. Îi cerem în această seară ajutorul, pentru că el, de acolo, de sus, ne poate ajuta. O rugăm şi pe Măicuţa Sfântă să ne ocrotească şi să ne poarte sub mantia ei divină.

(10 decembrie 2025, Iaşi)

Note:

[1] Positio Super Martyrio, Antonii Durcovici, p. 268.

[2] Insegnamenti di Giovanni Paolo II, vol. XXII/1, p. 931

[3] Francisc, Meditaţia de dimineaţă în capela din "Domus Sanctae Martae". Martiriul nu aparţine numai trecutului, în "L’Osservatore Romano", 154 (2014) n. 052, miercuri, 5 martie 2014, p. 3.

[4] Francisc, Martiriul nu aparţine numai trecutului, p. 3.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10 decembrie: Iaşi (catedrală): Comemorarea Fericitului episcop Anton Durcovici, la 74 de ani de la martiriu. Foto: Ovidiu Bişog

* * *

Secţiunea "Ep. Anton Durcovici" (in memoriam) pe www.ercis.ro