Italia: Misiuni populare la Torino cu părintele Cristian Bîrnat

În perioada 28-30 noiembrie 2025, început de Advent al Anului Pastoral 2025-2026, comunitatea catolică românească din Torino a avut onoarea şi marea bucurie de a-l avea ca oaspete pe părintele Cristian Bîrnat, profesor şi formator la Seminarul din Iaşi, care a susţinut misiunile populare cu tema "În căutarea Celui ce vine: dorul aşteptării", dorite de către părintele Iulian Herciu.

Adventul este, prin excelenţă, timp de aşteptare: o aşteptare "aşezată", de durată, diferită de răspunsurile imediate pe care societatea de astăzi le cere, o aşteptare care aduce cu sine speranţa, o aşteptare care ne face să nu uităm să ne fie dor de cer, o aşteptare care se regăseşte atât în exortaţia apostolică Dilexi te a Papei Leon al XIV-lea, cât şi în scrisoarea pastorală a episcopului Iosif Păuleţ, la începutul noului an pastoral, o aşteptare în cinstea căreia părintele predicator a intitulat cuvântările sale: "În căutarea Celui ce vine: dorul aşteptării".

Vineri seară, în prima sa predică, părintele Cristian, plecând de la experienţa dorului, a arătat că dorul nu este o rană, ci un drum: semnul că suntem făcuţi pentru mai mult. Dorul de oameni, de acasă, de sens, devine dor de Dumnezeu. Adventul începe acolo unde inima spune: "Îl caut". Aşteptarea nu are sens dacă nu are un ţel, un obiectiv: iar aşteptarea pe care Adventul ne-o propune nu este una pasivă, ci una care "ne obligă" să ne punem pe un drum, în căutarea obiectivului pe care îl aşteptăm, dar care se lasă, la rândul său, căutat.

În a doua zi a misiunilor, sâmbătă, părintele Cristian Bîrnat a atins realitatea singurătăţii atât de prezentă în lumea noastră. Am descoperit însă că tocmai locurile care dor sunt cele de care Dumnezeu se apropie şi în care se manifestă cel mai mult. Singurătatea nu este un sfârşit, ci locul în care se materializează începutul unei întâlniri, care ne poate conduce la obiectivul pe care îl căutăm, care se manifestă şi în liniştea, în singurătatea pe care câteodată viaţa ne-o propune.

A treia predică, a Liturghiei duminicale de la ora 9.00, l-a pus în lumină pe Iosif, omul care a spus "Da" lui Dumnezeu. Prin încrederea lui tăcută, Sfântul Iosif ne învaţă că şi noi putem primi ceea ce nu înţelegem încă, ştiind că Dumnezeu lucrează chiar şi în nopţile noastre.

La sfârşitul misiunilor, în Biserica "Madonna del Carmine", ultima învăţătură de la Liturghia solemnă de la ora 11.00 - animată de către corul comunităţii condus de dl. Ionel Jitaru Sel - ne-a arătat că trăim într-o lume cu etichetele schimbate şi că doar Cristos ne poate reda adevărata valoare. El ne cheamă să nu amânăm schimbarea şi ne hrăneşte cu Euharistia, care nu este un premiu pentru perfecţi, ci medicamentul inimii noastre, după cum şi Preasfinţitul Iosif Păuleţ ne învaţă în scrisoarea pastorală: "Euharistia este sacramentul speranţei creştine, pentru că actualizează misterul pascal al Domnului şi anticipează venirea sa în slavă. Cristos care va veni în slavă vine deja spre noi prin hrana Sfintei Împărtăşanii şi ne transformă la fiecare Sfântă Liturghie în adevăraţi misionari ai speranţei". Un medicament care poate fi găsit nu în farmacii (aşa cum atâtea spoturi publicitare ale companiilor farmaceutice ne propun încontinuu), dar în sânul comunităţii, mai precis al Bisericii, căci "bisericile comunităţilor noastre au nevoie să devină oaze de speranţă pentru credincioşii care vin împovăraţi de greutatea dificultăţilor economice, sociale şi morale pe care le întâmpină în viaţa de fiecare zi. Dacă Dante Alighieri în celebra sa operă Divina Comedie a văzut înscrisă pe porţile infernului expresia «Lăsaţi orice speranţă, voi, cei care intraţi aici», în mod contrar, uşile bisericilor noastre ar trebuie să poarte inscripţia: «Hrăniţi-vă speranţa, voi, cei care intraţi aici!» În inima Sfintei Liturghii se află misterul credinţei noastre: «Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim până când vei veni.»"

Mulţumindu-i părintelui Cristian Bîrnat pentru aceste profunde învăţături, dorim creştinilor de pretutindeni un Advent binecuvântat, în comuniune sau poate chiar în singurătate, dar călăuziţi mereu de speranţă şi de încredere, hrăniţi de Euharistie, medicamentul care dă viaţă, cu privirea aţintită spre Cel care vine.

Tatiana Ghiurca