© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Jubileul Corurilor şi Coralelor (Solemnitatea lui Cristos, Regele Universului, 23 noiembrie 2025)

Preaiubiţi surori şi fraţi,

În psalmul responsorial am cântat: "Vom merge cu bucurie în casa Domnului" (cf. Ps 121). Liturgia de astăzi ne invită, aşadar, să mergem împreună în laudă şi în bucurie spre Domnul Isus Cristos, Regele Universului, Suveran blând şi umil, Cel care este începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor. Puterea sa este iubirea, tronul său este Crucea şi, prin Cruce, Împărăţia sa se iradiază asupra lumii. "De pe Cruce el domneşte" (cf. Imnul Vexilla Regis) ca Principe al păcii şi Rege al dreptăţii care, în Pătimirea sa, revelează lumii imensa milostivire a inimii lui Dumnezeu. Această iubire este şi inspiraţia şi motivul cântării voastre.

Dragi corişti şi muzicieni, astăzi celebraţi jubileul vostru şi îi mulţumiţi Domnului pentru că v-a dat darul şi harul de a-l sluji oferind vocile voastre şi talentele voastre spre gloria sa şi spre edificarea spirituală a fraţilor (cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia Sacrosanctum Concilium, 120). Sarcina voastră este aceea de a-i implica în lauda lui Dumnezeu şi de a-i face părtaşi mai mult de acţiunea liturgică prin cântare. Astăzi exprimaţi pe deplin al vostru "iubilum", exultarea voastră, care vine dintr-o inimă inundată de bucuria harului.

Marile civilizaţii ne-au oferit darul muzicii pentru a putea exprima ceea ce purtăm adânc în inima noastră şi pe care cuvintele nu îl pot exprima întotdeauna. Întreaga gamă de sentimente şi de emoţii care se nasc în noi dintr-un raport viu cu realitatea îşi poate găsi glas în muzică. Cântul, în mod deosebit, reprezintă o exprimare naturală şi completă a fiinţei umane: mintea, sentimentele, corpul şi sufletul se unesc aici împreună pentru a comunica lucrurile măreţe din viaţă. După cum ne aminteşte Sfântul Augustin: "Cantare amantis est" (cf. Sermo 336, 1), anume "cântul este propriu celui care iubeşte": cel care cântă exprimă iubirea, dar şi durerea, duioşia şi dorinţa care sălăşluiesc în inima sa şi, în acelaşi timp, îl iubeşte pe cel căruia îi adresează cântul său (cf. Enarrationes in Psalmos, 72, 1).

Pentru poporul lui Dumnezeu, cântul exprimă invocaţia şi lauda; este "cântecul nou" pe care Cristos Înviat îl înalţă către Tatăl, făcându-i părtaşi pe toţi cei botezaţi, ca un singur trup animat de noua Viaţă a Duhului. În Cristos, devenim cântători ai harului, fii ai Bisericii care găsesc în Cel Înviat cauza laudei lor. Muzica liturgică devine astfel un instrument preţios prin care desfăşurăm slujirea laudei aduse lui Dumnezeu şi exprimăm bucuria noii vieţi în Cristos.

Sfântul Augustin ne mai îndeamnă să mergem cântând, asemenea călătorilor obosiţi care găsesc în cântare o pregustare a bucuriei pe care o vor experimenta când vor ajunge la destinaţie. "Cântă, dar mergi [...] înaintează în bine" (Sermo 256, 3). A face parte dintr-un cor înseamnă, aşadar, a merge înainte împreună luându-i de mână pe fraţi, ajutându-i să meargă alături de noi şi cântând laudele lui Dumnezeu împreună cu ei, mângâindu-i în suferinţe, îndemnându-i atunci când par să cedeze oboselii, dându-le entuziasm atunci când oboseala pare să predomine. Cântatul ne aminteşte că suntem o Biserică pe cale, autentică realitate sinodală, capabilă să împărtăşească cu toţi vocaţia la laudă şi la bucurie, într-un pelerinaj de iubire şi speranţă.

Sfântul Ignaţiu de Antiohia foloseşte şi el cuvinte emoţionante, legând cântarea corului de unitatea Bisericii: "Din unitatea voastră şi din iubirea voastră armonioasă, îi cântăm lui Isus Cristos. Şi fiecare dintre voi să devină un cor, pentru ca în armonia acordului vostru, preluând tonul lui Dumnezeu în unitate, să cântaţi cu un glas prin Isus Cristos Tatălui, pentru ca să vă asculte şi să vă recunoască prin faptele bune" (Sfântul Ignaţiu de Antiohia, Către Efeseni, IV). Într-adevăr, diferitele voci ale unui cor se armonizează între ele, dând viaţă unei singure laude, simbol luminos al Bisericii, care în iubire îi uneşte pe toţi într-o unică melodie dulce.

Aparţineţi unor coruri care îşi desfăşoară activitatea mai ales în slujirea liturgică. Slujirea voastră este o adevărată slujire care cere pregătire, fidelitate, înţelegere reciprocă şi, mai presus de toate, o viaţă spirituală profundă. Dacă vă rugaţi cântând, îi ajutaţi pe toţi să se roage. Este o slujire care necesită disciplină şi spirit de slujire, mai ales atunci când pregătiţi o liturgie solemnă sau un eveniment important pentru comunităţile voastre. Corul este o mică familie de persoane diferite, unite de iubirea pentru muzică şi de slujirea pe care o oferă. Amintiţi-vă, însă, că familia voastră mare este comunitatea: nu staţi în faţa ei, ci faceţi parte din ea, angajaţi să o faceţi mai unită, inspirând-o şi implicând-o. Ca în toate familiile, pot apărea tensiuni sau mici neînţelegeri, care sunt normale atunci când lucraţi împreună şi vă străduiţi să ajungeţi la un rezultat. Putem spune că corul este un fel de simbol al Bisericii care, îndreptată spre scopul său, parcurge istoria lăudându-l pe Dumnezeu. Chiar dacă uneori acest drum este plin de dificultăţi şi de încercări, iar momentele de bucurie alternează cu unele mai dificile, cântatul face călătoria mai uşoară şi aduce alinare şi consolare.

Aşadar, străduiţi-vă să transformaţi tot mai mult corurile voastre într-o minune de armonie şi de frumuseţe, devenind tot mai mult imagine luminoasă a Bisericii care îl laudă pe Domnul său. Studiaţi cu atenţie Magisteriul, care indică în documentele conciliare normele pentru a desfăşura cât mai bine slujirea voastră. Mai ales, fiţi capabili să implicaţi întotdeauna poporul lui Dumnezeu, fără a ceda ispitei spectaculozităţii care exclude participarea activă a întregii adunări liturgice la cântare. În aceasta, fiţi un semn elocvent al rugăciunii Bisericii, care exprimă iubirea sa faţă de Dumnezeu prin frumuseţea muzicii. Vegheaţi ca viaţa voastră spirituală să fie mereu la înălţimea standardelor slujirii pe care o desfăşuraţi, astfel încât să poată exprima în mod autentic harul Liturgiei.

Vă pun pe toţi sub ocrotirea Sfintei Cecilia, fecioara şi martira care aici, la Roma, cu viaţa sa a înălţat cea mai frumoasă cântare de iubire, dăruindu-se în întregime lui Cristos şi oferind Bisericii mărturia sa luminoasă de credinţă şi de iubire. Să mergem înainte cântând şi să ne însuşim, încă o dată, invitaţia psalmului responsorial al liturgiei de astăzi: "Să mergem cu bucurie în casa Domnului".

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu