© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Audienţa generală de miercuri, 19 noiembrie 2025

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. IV. Învierea lui Cristos şi provocările lumii actuale. 5. Spiritualitatea pascală şi ecologia integrală

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!

În acest An Jubiliar dedicat speranţei, reflectăm asupra relaţiei dintre Învierea lui Cristos şi provocările lumii de astăzi, adică provocările noastre. Uneori, Isus, Cel Viu, vrea să ne întrebe şi pe noi: "De ce plângi? Pe cine cauţi?" Provocările, de fapt, nu le putem înfrunta singuri, iar lacrimile sunt un dar al vieţii atunci când purifică ochii noştri şi eliberează privirea noastră.

Evanghelistul Ioan ne atrage atenţia asupra unui detaliu care nu se regăseşte în celelalte Evanghelii: plângând lângă mormântul gol, Maria Magdalena nu l-a recunoscut imediat pe Isus înviat, dar a crezut că este grădinarul. De fapt, deja în relatarea înmormântării lui Isus, la apusul soarelui din Vinerea Sfântă, textul era foarte precis: "În locul unde fusese răstignit Isus era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou, în care nu fusese pus nimeni niciodată. Aşadar, pentru că era Ziua Pregătirii iudeilor, iar mormântul era aproape, l-au pus pe Isus acolo" (In 19,41-42).

Astfel se încheie, în pacea sabatului şi în frumuseţea unei grădini, lupta dramatică dintre întuneric şi lumină declanşată de trădarea, arestarea, abandonarea, condamnarea, umilirea şi uciderea Fiului, care "iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit" (In 13,1). Cultivarea şi îngrijirea grădinii este sarcina originară (cf. Gen 2,15) pe care Isus a dus-o la împlinire. Ultimul său cuvânt pe cruce - "S-a împlinit" (In 19,30) - ne invită pe fiecare dintre noi să redescoperim aceeaşi sarcină, propria sarcină. Din acest motiv, "plecându-şi capul, şi-a dat duhul" (v. 30).

Iubi fraţi şi surori, Maria Magdalena, aşadar, nu s-a înşelat cu totul crezând că îl întâlneşte pe grădinar! Într-adevăr, a trebuit să-şi asculte încă o dată propriul nume şi să înţeleagă propria misiune de la Omul nou, cel care într-un alt text al lui Ioan spune: "Iată, Eu fac toate lucrurile noi" (Ap 21,5). Papa Francisc, prin enciclica Laudato si', ne-a arătat necesitatea stringentă a unei priviri contemplative: dacă nu este păzitor al grădinii, fiinţa umană devine distrugătorul ei. Speranţa creştină, aşadar, răspunde provocărilor cu care se confruntă întreaga omenire astăzi, oprindu-se în grădina unde Răstignitul a fost depus ca o sămânţă, pentru a învia şi a aduce mult rod.

Paradisul nu este pierdut, ci regăsit. Moartea şi învierea lui Isus sunt, astfel, fundamentul unei spiritualităţi a ecologiei integrale, în afara căreia cuvintele credinţei rămân fără o legătură cu realitatea, iar cuvintele ştiinţei rămân departe de inimă. "Cultura ecologică nu se poate reduce la o serie de răspunsuri urgente şi parţiale la problemele care se prezintă cu privire la degradarea mediului, la epuizarea rezervelor naturale şi la poluare. Ar trebui să fie o privire diferită, o gândire, o politică, un program educativ, un stil de viaţă şi o spiritualitate care să dea formă unei rezistenţe" (Laudato si', 111).

Din acest motiv, vorbim despre o convertire ecologică, pe care creştinii nu o pot separa de schimbarea de direcţie pe care o cere de la ei urmarea lui Isus. Întoarcerea Mariei în acea dimineaţă de Paşte este un semn al acestui fapt: numai prin convertire după convertire trecem din această vale de lacrimi la noul Ierusalim. Această trecere, care începe în inimă şi este spirituală, modifică istoria, ne angajează public, activează solidaritatea care încă de acum protejează persoane şi creaturi de pofta lupilor, în numele şi prin puterea Mielului Păstor.

Astfel, fiii şi fiicele Bisericii pot întâlni astăzi milioane de tineri şi alţi bărbaţi şi femei de bunăvoinţă care au ascultat strigătul săracilor şi al pământului şi s-au lăsat atinşi de acesta. Şi multe persoane doresc, printr-un raport mai direct cu creaţia, o nouă armonie care să le conducă dincolo de atâtea răni. Mai mult, "cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale. Ziua încredinţează zilei mesajul, iar noaptea transmite nopţii cunoaşterea. Nu e vorbire, nu sunt cuvinte ale căror glasuri să se poată auzi, şi totuşi vocea lor străbate tot pământul, vestea lor ajunge la marginile lumii" (Ps 19,2-5).

Duhul să ne dea capacitatea de a asculta glasul celor fără glas. Vom vedea atunci ceea ce ochii noştri încă nu pot vedea: acea grădină, sau Paradis, de care ne apropiem numai primind şi ducând la îndeplinire fiecare propria misiune.

* * *

Poimâine, 21 noiembrie, va fi celebrată în toată Italia comemorarea liturgică a Prezentării la templu a Sfintei Fecioare Maria, ziua "Pro Orantibus". Fie ca toţi fraţii şi surorile noastre din viaţa contemplativă să primească solidaritatea concretă şi ajutorul eficient al comunităţii ecleziale pentru a le asigura supravieţuirea şi continuitatea apostolatului lor tăcut, rodnic şi de neînlocuit.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu