© Vatican Media

Papii şi cinematografia, frumuseţe care salvează

Cu ocazia întâlnirii Papei Leon al XIV-lea cu o delegaţie de artişti din lumea cinematografiei, câteva reflecţii ale papilor despre "a şaptea artă". Pentru pontifi, ea poate genera armonie, poate retrezi uimirea, poate reînvia pagini de istorie şi poate promova un umanism înrădăcinat în valorile evangheliei. Şi este, de asemenea, un instrument, nu lipsit de pericole morale, capabil să transmită pasiuni şi idei, să urmeze dictatele conştiinţei şi să lase spaţiu imaginaţiei.

Născută în 1895 pentru a documenta lumea şi activităţile omului, cinematografia a creat o nouă modalitate de comunicare. Imaginile în mişcare au devenit o caracteristică a societăţii contemporane, chiar şi în această eră digitală. Audienţa Papei Leon al XIV-lea cu reprezentanţii "celei de-a şaptea arte" pe 15 noiembrie, în Palatul Apostolic din Cetatea Vaticanului, face parte din această istorie şi din succesiunea întâlnirilor dintre papi şi lumea cinematografiei. Retrăind unele dintre aceste reflecţii, putem construi un fel de paradigmă a ceea ce, potrivit papilor, acest limbaj puternic, născut la sfârşitul secolului al XIX-lea, poate genera în minţile şi, mai ales, în inimile oamenilor.

A genera frumuseţe

Cinematografia, a subliniat Papa Francisc pe 20 februarie 2023, în audienţa sa acordată membrilor Fundaţiei "Instituţia Spectacolului", este o formă de artă capabilă să genereze frumuseţe, să "trezească minunarea".

Îmi place munca pe care o faceţi, munca de cinematografie, munca de artă, munca de frumuseţe ca mare expresie a lui Dumnezeu, care a fost întotdeauna lăsată deoparte, sau cel puţin într-un colţ. Cărţile de teologie vorbesc mult despre verum, despre adevăr; vorbesc despre bonum, despre bun; despre bellum, despre frumuseţe, nu atât de mult: frumosul este ca "slujitoarea". Părea că reflecţia asupra frumuseţii nu avea loc în reflecţia teologico-pastorală. Acea frumuseţe care ne va mântui, cum spunea cineva; acea frumuseţe care este armonie, lucrarea Duhului Sfânt.

Reînvierea paginilor de istorie

Cinematografia poate genera frumuseţe şi poate, de asemenea, să reînvie pagini de istorie, de viaţă. În 2005, în timpul proiecţiei filmului "Ioan Paul al II-lea", Benedict al XVI-lea a amintit în mod special reconstrucţia istorico-biografică, prin limbajul filmului, a anumitor momente din pontificatul Papei Wojtyła.

Scenariul filmului începe cu tentativa de asasinat din Piaţa "Sfântul Petru" şi, după o amplă retrospectivă a anilor polonezi, continuă cu lungul său pontificat. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la ceea ce Ioan Paul al II-lea a scris în testamentul său, referitor la tentativa de asasinat din 13 mai 1981: "Providenţa divină m-a salvat în mod miraculos de la moarte. El, care este unicul Domn al vieţii şi al morţii, el însuşi mi-a prelungit această viaţă; într-un anumit sens, mi-a dăruit-o din nou. Din acest moment, ea îi aparţine şi mai mult lui". Vizionarea acestui film a reînnoit în mine, şi cred că în toţi cei care au avut darul de a-l cunoaşte, un sentiment de profundă recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru că a dăruit Bisericii şi lumii un papă de o asemenea înaltă statură umană şi spirituală.

Promovarea umanismului conectat la evanghelie

Papa Ioan Paul al II-lea, întâlnindu-se cu participanţii la o conferinţă despre cinematografie pe 2 decembrie 1999, a subliniat că această formă de artă poate promova un umanism conectat la valorile Evangheliei, bazându-se pe o bogată varietate de limbaje.

Cinematografia se bucură de o bogăţie de limbaje, de o multiplicitate de stiluri şi de o varietate cu adevărat mare de forme narative: de la realism la fabulă, de la istorie la science fiction, de la aventură la tragedie, de la comedie la ştiri, de la desene animate la documentar. Prin urmare, ea oferă o comoară incomparabilă de mijloace expresive pentru a reprezenta diversele domenii în care se află fiinţa umană şi pentru a interpreta vocaţia sa inevitabilă către frumos, către universal şi către absolut. Astfel, cinematografia poate ajuta la apropierea persoanelor distante, la reconcilierea persoanelor duşmane, la favorizarea unui dialog mai respectuos şi rodnic între diferite culturi, arătând calea unei solidarităţi credibile şi durabile, condiţie prealabilă indispensabilă pentru o lume a păcii. Ştim cât de mult are nevoie omul de pace chiar şi pentru a fi un adevărat artist, pentru a face cinematografie adevărată!

Transmiterea pasiunilor şi ideilor

Audienţa generală din 15 decembrie 1965 a fost "neobişnuită, extraordinară". Papa Paul al VI-lea a descris-o astfel, adăugând că "ar merita un mare comentariu, ar invita la o mare reflecţie", deoarece la această întâlnire, în Bazilica Vaticană, au participat artişti din teatru şi cinema, precum şi profesionişti din domeniul divertismentului. Pontiful le-a reamintit de responsabilităţile "unei misiuni artistice incomparabile".

Voi sunteţi canalul fermecător al sentimentelor, pasiunilor, experienţelor, fanteziilor şi ideilor, pe care le revărsaţi în cei care vă observă; un lucru minunat, un lucru teribil; cu siguranţă vă gândiţi pe voi înşivă; şi asta adaugă un merit, o măreţie cu totul specială artei voastre, dacă ştiţi cu adevărat să o faceţi coresponsabilă pentru viaţa publicului vostru; nu otravă, ci balsam; nu vertij, ci viziune. Un cuvânt vine spontan pe buzele noastre: curaj! Daţi artei voastre aripile geniului, frumuseţii, energiei spirituale; curaj; pentru că oamenii cărora vă adresaţi au nevoie de carisma voastră artistică, şi nu numai pentru alinarea lor recreativă, ci pentru conştiinţa lor de moştenitori şi candidaţi ai unei misiuni artistice incomparabile în istoria civilizaţiei umane şi creştine.

A urma dictatele conştiinţei

Există o dată anume care leagă lumea cinematografiei de Vatican. Era 16 noiembrie 1959, iar Papa Ioan al XXIII-lea a înfiinţat Filmoteca Vaticanului. Scopul acesteia era de a colecta şi cataloga materiale filmate din 1896 până în prezent, care să poată ilustra istoria Bisericii. Această formă de artă, pentru Pontif, poate oferi mari oportunităţi. În scrisoarea sa apostolică emisă în formă de motu proprio, "Boni Pastoris", Papa Roncalli a afirmat că cinematografia, la fel ca radioul şi televiziunea, oferă mari posibilităţi "pentru răspândirea unei culturi superioare, a unei arte demne de numele său şi, mai presus de toate, a adevărului". Dar din lumea cinematografiei pot deriva şi unele pericole.

Pericolele şi daunele morale sunt adesea cauzate de proiecţiile de filme şi de emisiunile de radio şi de televiziune care atacă morala creştină şi însăşi demnitatea omului. Prin urmare, adresăm fiecăruia dintre cei responsabili de astfel de producţii sau emisiuni îndemnul nostru patern şi insistent de a urma întotdeauna dictatele unei conştiinţe drepte şi delicate, aşa cum se cuvine celor cărora li se încredinţează sarcina foarte serioasă de a educa.

A atrage publicul în întunericul sălilor

Pe 21 iunie 1955, Bazilica Vaticană a fost arhiplină pentru audienţa Papei Pius al XII-lea, cu reprezentanţi ai industriei cinematografice italiene. Grupuri de tehnicieni, muncitori şi lucrători specializaţi erau prezente şi în naosul central. "Un public memorabil", intitula ediţia L'Osservatore Romano care relata evenimentul. Cu acea ocazie, pontiful a tradus mai întâi puterea cinematografiei în cifre şi apoi s-a întrebat care este secretul său cel mai ascuns.

Puterea extraordinară a cinematografiei în societatea contemporană este demonstrată de setea sa crescândă pentru aceasta, care, atunci când este exprimată în cifre, constituie un fenomen complet nou şi uimitor. În documentaţia copioasă pe care aţi furnizat-o cu amabilitate, se relatează, printre altele, că în 1954, numărul de spectatori pentru toate ţările lumii la un loc era de 12 miliarde, dintre care 2,5 miliarde au mers către Statele Unite ale Americii, 1,3 miliarde către Anglia, în timp ce Italia, cu 800 de milioane, s-a clasat pe locul al treilea. De unde îşi trage atracţia această nouă artă, care, la aproximativ şaizeci de ani de la prima sa apariţie, a atins puterea aproape magică de a atrage miliarde de oameni în întunericul sălilor sale, şi cu siguranţă nu gratuit? Care este secretul farmecului care face din aceleaşi mulţimi clienţii săi asidui?

Unul dintre secretele acestui farmec, indicat de Papa Pacelli, este "interpretarea liberă şi personală a spectatorului şi anticiparea desfăşurării viitoare a acţiunii". Cinematografia rămâne şi astăzi un spectacol puternic şi dinamic, care poate fi citit şi înţeles chiar şi prin gesturi aparent secundare, cum ar fi mişcarea unei mâini, o ridicare din umeri, o uşă lăsată întredeschisă. Tocmai detaliile, uneori mici şi marginale, fac adesea o istorie inteligibilă şi îi scot la iveală sensul său autentic.

Amedeo Lomonaco

(După Vatican News, 15 noiembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu