© Vatican Media

Sâmbătă, la Bari, beatificarea preotului Carmelo De Palma

Erou al confesionalului

"Datorem hilarem diligit Deus! Dumnezeu iubeşte pe cel care dăruieşte cu bucurie!": aceasta a fost mottoul lui Carmelo De Palma, preot din Arhidieceza de Bari-Bitonto, care va fi beatificat sâmbătă, 15 noiembrie 2025, la ora locală 10.00, în Catedrala "Sfântul Nicolae" din capitala Pugliei.

Celebrarea, care începe la ora 10.00, va fi prezidată de cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor şi reprezentantul papei.

De Palma s-a născut la Bari, în oraşul vechi, pe 27 ianuarie 1876, al treilea dintre cinci copii. Familia sa nu era înstărită, iar la vârsta de cinci ani a rămas orfan de ambii părinţi. La zece ani, a intrat în Seminarul "Sfântul Nicolae", completându-şi ulterior studiile teologice la Napoli, unde a fost hirotonit preot în 1898.

Suferind de dureri de cap, a petrecut o perioadă de timp la mănăstirea benedictină din Montecassino, unde l-a întâlnit pe Alfredo Ildefonso Schuster, viitorul cardinal de Milano, beatificat de Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1996, cu care a început o corespondenţă.

Atras de spiritualitatea benedictină, ar fi voit să devină călugăr, dar nu era vocaţia sa, aşa că a decis să rămână în Capitulul de la "Sfântul Nicolae". Cu acea ocazie, cardinalul Schuster i-a scris: "Vei deveni sfânt oricum".

În 1899, pe lângă o licenţă în teologie sacră, a obţinut o licenţă în Litere la Universitatea din Napoli. În 1902, a plecat la Roma pentru a-şi finaliza studiile la Colegiul Leonian şi în acelaşi an a fost numit canonic al Bazilicii "Sfântul Nicolae", unde va ocupa diverse funcţii de-a lungul timpului.

Marele prior al bazilicii i-a încredinţat direcţiunea spirituală a călugăriţelor din Mănăstirea "Sfânta Scolastica", iar el a răspuns cu pasiune şi sârguinţă timp de patruzeci de ani, îngrijind spiritualitatea şi liturgia; de asemenea, s-a îngrijit de oblaţii şi oblatele ale Sfântului Benedict.

În 1926, a fost numit asistent al Tineretului Feminin al Acţiunii Catolice (mai târziu şi al Femeilor) şi a susţinut şi animat Uniunea Apostolică a Clerului (fondată la Bari în 1957). De asemenea, a oferit direcţiune spirituală multor laici, inclusiv slujitorilor lui Dumnezeu Giovanni Modugno (unul dintre cei mai mari pedagogi ai secolului al XX-lea), la a cărui convertire a contribuit enorm De Palma, şi Bina Morfini, fondatoare a Ordinului al Treilea Carmelit din Bari.

Numit "erou al confesionalului", a continuat să exercite această slujire până la sfârşitul vieţii, în pofida diferitelor afecţiuni fizice.

Pierderea progresivă a vederii a impus scutirea sa de la recitarea breviarului, pe care l-a înlocuit cu recitarea întregului Rozariu, şi de la celebrarea Liturghiei proprii din fiecare zi, pe care, din memorie, a înlocuit-o întotdeauna cu Liturghia Sfintei Fecioare Maria.

În ultimele luni ale vieţii sale, a fost constrâns la imobilitate. A murit pe 24 august 1961, din cauza insuficienţei cardiace; pe piatra sa funerară a voit să fie inscripţionat simplu: Carmelus De Palma sacerdos Christi.

Beatificarea sa este atât un dar, cât şi o indicaţie a Duhului Sfânt pentru Biserica lui Cristos care este în Bari, De Palma fiind o figură singulară de preot, promotor al Sfinţilor Părinţi şi al liturgiei, adânc înrădăcinat în tradiţia teologică şi spirituală catolică şi tocmai din acest motiv capabil să aibă grijă cu atenţie, disponibilitate, afect şi eficacitate de toate categoriile de persoane: săraci şi bogaţi, educaţi şi analfabeţi, laici şi consacraţi, tineri şi bătrâni.

A parcurs drumul de sfinţire cu mare dorinţă şi încredere în lucrarea harului de-a lungul existenţei sale pământeşti, fără ezitări, fără oboseală, mereu orientat spre Dumnezeu, susţinut de lungi ore de rugăciune în faţa tabernacolului sau de meditaţie cu Maria asupra vieţii lui Cristos prin rozariu; şi susţinut de celebrarea liturgică, de exercitarea slujirii Reconcilierii şi de milostivirea lui Dumnezeu faţă de cei care se apropiau de el.

A simţit profund, de asemenea, practica direcţiunii spirituale, îndeosebi faţă de tineretul de ambele sexe, împreună cu o pasiune faţă de spiritualitatea benedictină în care s-a cufundat în timpul frecventelor sale şederi la mănăstirea din Montecassino.

În multiplele şi variatele îndatoriri ale vieţii sacerdotale, el a urmărit întotdeauna să se sfinţească pe sine şi să sfinţească pe ceilalţi, practicând o asceză continuă de conformare cu Cristos, pentru el fiind cu adevărat cale, adevăr şi viaţă.

Şi-a trăit slujirea în colaborare loială cu episcopii şi, cu inimă generoasă, a devenit părinte, educator şi frate pentru mulţi. Prezenţă discretă, dar constantă în ţesutul eclezial şi civic al oraşului, a însoţit tineri şi adulţi pe drumul lor de credinţă, sprijinind cu atenţie laicii angajaţi şi oferind ascultare şi mângâiere celor aflaţi în nevoie.

Cuvintele din decretul Presbyterorum ordinis al Conciliului al II-lea din Vatican, referitoare la căile de sfinţire pentru păstori şi preoţi, i se aplică perfect: "Preoţii vor ajunge la sfinţenie în felul lor propriu dacă, în Duhul lui Cristos, îşi exercită funcţiile cu angajare sinceră şi neobosită".

Slujirea sacerdotală este în sine o cale de sfinţire personală, de maturitate şi conformare deplină cu persoana lui Cristos. Într-adevăr, cu cât De Palma şi-a exercitat mai mult slujirea sacerdotală - slujirea Cuvântului lui Dumnezeu, pe care l-a iubit constant; slujirea conducerii şi a educaţiei comunităţii creştine şi a credincioşilor individuali; slujirea sfinţirii poporului lui Dumnezeu cu sacramentele; slujirea carităţii şi a servirii - cu atât se sfinţea mai mult dezvoltând o umanitate atractivă, care radia pace şi convingea inimile să trăiască radical evanghelia, izvor de bine pentru toţi cei care se apropiau de el.

Mulţi martori afirmă că a susţinut şi a sprijinit neobosit numeroase vocaţii şi numeroşi tineri, atent în mod special la preoţi şi săraci, gata să răspundă cu generozitate numeroaselor necesităţi materiale şi spirituale ale poporului lui Dumnezeu.

Dincolo de toate, De Palma a voit întotdeauna să fie asemănător lui Cristos, cel mai frumos dintre fiii omului. Cufundaţi în complexitatea actualei schimbări de epocă, fraza pe care a rostit-o când i s-a oferit un post de profesor de latină şi greacă în licee, pe care autorităţile şcolare de stat au vrut să i-l acorde, dar pe care l-a refuzat, luminează întregul său drum: "Preotul trebuie să fie numai preot!".

Romano Gambalunga, postulator

(După L'Osservatore Romano, 14 noiembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu