© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs la Universitatea Pontificală Laterană pentru inaugurarea anului academic (14 noiembrie 2025)

Iubiţi fraţi şi surori,

Îl salut pe marele cancelar, cardinalul Reina - căruia îi mulţumesc pentru cuvintele sale amabile -, pe rector, Excelenţa Sa Monseniorul Amarante, pe membrii Consiliului Superior de Coordonare, cadrele didactice, studenţii, personalul auxiliar şi autorităţile civile şi religioase prezente.

Sunt bucuros să fiu aici în mijlocul vostru, la Universitatea Pontificală Laterană, pentru inaugurarea celui de-al 253-lea an universitar de la înfiinţarea sa. Este vorba de o ocazie specială, în care, în timp ce privim cu recunoştinţă la lunga istorie care ne precedă, suntem îndreptaţi şi spre misiunea care ne aşteaptă, spre cărările de explorat, spre slujirea de oferit Bisericii în realitatea de astăzi şi în faţa provocărilor viitoare. O privire recunoscătoare asupra trecutului, aşadar, dar şi ochi şi inimi îndreptate spre viitor, pentru că este nevoie de preţiosul serviciu oferit de universitate.

Fiecare universitate, de fapt, este loc de studiu, de cercetare, de formare, de relaţii, de raporturi cu realitatea în care este inserată. În mod deosebit, universităţile ecleziastice şi pontificale, înfiinţate sau aprobate de Scaunul Apostolic, sunt comunităţi în care este elaborată "necesara mediere culturală a credinţei care, articulându-se într-o reflecţie deschisă dialogului cu alte domenii ale cunoaşterii, îşi găseşte izvorul primar şi peren în Isus Cristos" (Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc adresată episcopilor pentru sprijinirea Universităţii Pontificale Laterane, 13 decembrie 2024).

Printre instituţiile academice, Universitatea Laterană are o legătură foarte specială cu succesorul lui Petru, iar aceasta a fost o trăsătură constitutivă a identităţii şi misiunii sale încă de la origini, când în 1773 Clement al XIV-lea a încredinţat şcoala de teologie a Colegiului Roman clerului secular, cerând ca această instituţie să depindă de papa pentru formarea preoţilor săi. De atunci, toţi pontifii care au urmat au menţinut şi consolidat un raport privilegiat cu ceea ce avea să devină actuala Universitate Laterană. Printre aceştia, Fericitul Pius al IX-lea, care a stabilit structura, încă în vigoare, a patru facultăţi: Teologie, Filozofie, Drept Canonic şi Drept Civil, cu puterea de a conferi grade academice in Utroque Iure; Leon al XIII-lea, care a fondat Institutul de Literatură Superioară; Pius al XII-lea, care a înfiinţat Institutul Pastoral Pontifical la Ateneu; Sfântul Ioan al XXIII-lea, care a conferit Ateneului titlul de Universitate; şi Sfântul Paul al VI-lea, care, fost profesor în aceste aule, vizitând universitatea imediat după ce a fost ales, a reafirmat legătura strânsă dintre aceasta şi Curia Romană.

Acest raport special a fost subliniat de Sfântul Ioan Paul al II-lea: "Voi constituiţi - a spus el - într-un mod special, Universitatea Papei: un titlu fără îndoială onorific, dar tocmai din acest motiv împovărător". Cu cuvinte la fel de afectuoase, această legătură a fost reafirmată de Papa Benedict şi de Papa Francisc; acesta din urmă a ales să înfiinţeze două cicluri de studii: în Ştiinţe ale Păcii şi în Ecologie şi Mediu.

Reafirmând şi confirmând tot ceea ce a fost stabilit şi acordat de venerabilii mei predecesori, doresc să subliniez misiunea specială a Universităţii Pontificale Laterane în circumstanţele actuale.

Această universitate, spre deosebire de alte instituţii academice ilustre, inclusiv cele din Roma, nu are o carismă a fondatorului pe care să o păstreze, să o aprofundeze şi să o dezvolte; mai degrabă, orientarea sa unică este magisteriul pontifului. Prin natura şi misiunea sa, constituie, aşadar, un centru privilegiat unde învăţătura Bisericii universale este elaborată, recepţionată, dezvoltată şi contextualizată. Din această perspectivă, este vorba de o instituţie la care şi activitatea Curiei Romane poate să facă referinţă pentru activitatea sa zilnică.

În acelaşi timp, reflecţia academică, inspirată de carisma petrină, se deschide spre perspective interdisciplinare, internaţionale şi interculturale. Această misiune îşi găseşte aplicarea diferenţiată în cele patru facultăţi şi în cele două institute prezente aici şi în cele trei institute ad instar facultatis, cu filiale externe: Institutul Patristic Pontifical Augustinianum, al augustinienilor; Academia Pontificală Alfonsiana pentru Studii de Teologie Morală, a redemptoriştilor; Institutul Pontifical Claretianum de Teologie a Vieţii Consacrate, al claretienilor.

La acestea trebuie adăugate cele 28 de institute asociate în diverse forme pe trei continente - Europa, Asia şi America - atât cu Facultatea de Teologie, cât şi cu Institutum Utriusque Iuris: o realitate amplă şi diferenţiată, expresie a bogăţiei culturilor şi experienţelor şi, în acelaşi timp, a căutării unităţii şi fidelităţii faţă de învăţătura petrină.

Dragi prieteni, astăzi avem nevoie urgentă să gândim credinţa pentru a o putea adapta scenariilor şi provocărilor culturale actuale, dar şi pentru a contracara riscul unui vid cultural care, în epoca noastră, devine tot mai omniprezent. În mod deosebit, Facultatea de Teologie este chemată să reflecteze asupra depozitului credinţei şi să scoată la iveală frumuseţea şi credibilitatea sa în diferitele contexte contemporane, astfel încât să apară ca o propunere pe deplin umană, capabilă să transforme viaţa fiecăruia în parte şi a societăţii, să declanşeze schimbări profetice faţă de tragediile şi de sărăciile timpului nostru şi să încurajeze căutarea lui Dumnezeu. Această misiune cere ca credinţa creştină să fie comunicată şi transmisă în diferitele sfere ale vieţii şi acţiunii ecleziale şi, din acest motiv, consider serviciul desfăşurat de Institutul Pastoral de o importanţă vitală.

La Universitatea Laterană, studiul filozofiei (cf. Veritatis gaudium, art. 81 § 1) trebuie să fie orientat spre căutarea adevărului prin resursele raţiunii umane, deschisă dialogului cu culturile şi în special cu Revelaţia creştină, pentru o dezvoltare integrală a persoanei umane în toate dimensiunile sale. Este vorba de o angajare importantă, chiar şi în faţa unei atitudini uneori defetiste care caracterizează gândirea contemporană, precum şi în ceea ce priveşte formele emergente de raţionalitate legate de trans-umanism şi post-umanism.

Facultăţile juridice, de drept canonic şi civil, care au distins universitatea noastră timp de secole, sunt chemate să studieze şi să predea dreptul prin cea mai largă valorizare a comparaţiei dintre sistemele juridice de drept civil şi cel al Bisericii Catolice. În mod deosebit, vă încurajez să luaţi în considerare şi să studiaţi în profunzime procesele administrative, o provocare urgentă pentru Biserică.

În cele din urmă, o menţiune specială merită făcută programelor de studiu în Ştiinţe ale Păcii şi Ecologie şi Mediu, care vor căpăta o formă instituţională mai definită de-a lungul anilor. Temele pe care le abordează sunt o parte esenţială a recentului Magisteriu al Bisericii, care, stabilită ca semn al alianţei dintre Dumnezeu şi omenire, este chemată să formeze făcători ai păcii şi dreptăţii care construiesc şi mărturisesc Împărăţia lui Dumnezeu. Pacea este cu siguranţă un dar al lui Dumnezeu, dar cere în acelaşi timp femei şi bărbaţi capabili să o construiască zilnic şi să sprijine procesele către o ecologie integrală la nivel naţional şi internaţional. Prin urmare, cer universităţii mele să continue să dezvolte şi să potenţeze aceste două programe de studiu la nivel inter- şi trans-disciplinar şi, dacă este necesar, să le integreze cu alte parcursuri.

Toate acestea privesc mission educaţională a universităţii în general, dar aş vrea, de asemenea, să imaginez împreună cu voi Universitatea Laterană ca un spaţiu care - aşa cum am spus la început - are ochii şi inima îndreptate spre viitor şi se lansează în provocările contemporane prin intermediul unor dimensiuni unice pe care le voi evidenţia pe scurt.

Prima este următoarea: reciprocitatea şi fraternitatea trebuie să fie în centrul educaţiei. Astăzi, din păcate, cuvântul "persoană" este adesea folosit ca sinonim pentru individ, iar atracţia individualismului drept cheie a unei vieţi reuşite are implicaţii tulburătoare în fiecare domeniu: se subliniază autopromovarea, se încurajează primatul eului, iar cooperarea este dificilă, prejudecăţile şi barierele faţă de ceilalţi, în special faţă de cei diferiţi, cresc, responsabilitatea este schimbată cu o conducere solitară şi, în cele din urmă, neînţelegerile şi conflictele se înmulţesc. Formarea academică ne ajută să ieşim din autoreferenţialitate şi promovează o cultură a reciprocităţii, a alterităţii, a dialogului. Împotriva a ceea ce enciclica Fratelli tutti defineşte "virusul individualismului radical" (nr. 105), vă cer să cultivaţi reciprocitatea prin relaţii marcate de gratuitate şi experienţe care să ajute fraternitatea şi confruntarea între culturi diferite. Universitatea Pontificală Laterană, îmbogăţită de prezenţa studenţilor, a cadrelor didactice şi a personalului din cele cinci continente, reprezintă un microcosmos al Bisericii universale: fiţi, aşadar, semn profetic de comuniune şi de fraternitate.

A doua dimensiune pe care aş vrea să o subliniez este excelenţa ştiinţifică, ce trebuie promovată, apărată şi dezvoltată. Serviciul academic adesea duce lipsă de aprecierea cuvenită, parţial din cauza unor prejudecăţi adânc înrădăcinate care, din păcate, persistă şi în cadrul comunităţii ecleziale. Uneori întâlnim ideea că cercetarea şi studiul nu servesc scopurilor vieţii reale, că ceea ce contează în Biserică este practica pastorală, mai degrabă decât pregătirea teologică, biblică sau juridică. Riscul este acela de a aluneca în tentaţia de a simplifica problemele complexe pentru a evita truda gândirii, cu pericolul ca, şi în acţiunea pastorală şi în limbajele acesteia, să coborâm în banalitate, în aproximare sau în rigiditate.

Cercetarea ştiinţifică şi efortul de cercetare sunt necesare. Avem nevoie de laici şi preoţi pregătiţi şi competenţi. Prin urmare, vă îndemn să nu vă lăsaţi în pace în ceea ce priveşte excelenţa ştiinţifică, ducând înainte o căutare pasionată a adevărului şi o confruntare strânsă cu celelalte ştiinţe, cu realitatea, cu problemele şi luptele societăţii.

Aceasta necesită ca universitatea să aibă un corp profesoral bine pregătit, echipat - pastoral, juridic şi financiar - pentru a se dedica vieţii academice şi cercetării; ca studenţii să fie motivaţi şi entuziaşti, dispuşi să se angajeze în studiul riguros. Necesită ca universitatea să dialogheze cu alte centre de studiu şi de învăţământ, astfel încât, din această perspectivă inter- şi trans-disciplinară, să poată fi întreprinse parcursuri încă neexplorate.

A treia dimensiune pe care o amintesc pe scurt este cea a binelui comun. Scopul procesului educaţional şi academic, de fapt, trebuie să fie acela de a forma persoane care, în logica gratuităţii şi în pasiunea pentru adevăr şi dreptate, să poată construi o lume nouă, solidară şi fraternă. Universitatea poate şi trebuie să răspândească această cultură, devenind semn şi expresie a acestei lumi noi şi a căutării binelui comun.

Preaiubiţi prieteni, un distins teolog al acestei universităţi, profesorul Marcello Bordoni, într-una dintre reflecţiile sale despre relaţia dintre cristologie şi înculturare, afirmă că este necesar să ne asumăm sarcina de a gândi credinţa şi că "dialogul cu lumea, cu istoria sa schimbătoare şi care adesea provoacă credinţa creştinului în faţa noilor probleme şi a situaţiilor de viaţă, constituie terenul de antrenament pentru această angajare, care este «truda conceptului»" (M. Bordoni, Reflecţie teologică asupra adevărului revelaţiei creştine, în Path 2002/2, 263).

Vă urez să continuaţi să exploraţi misterul credinţei creştine cu această pasiune şi să practicaţi mereu dialogul cu lumea, cu societatea, cu întrebările şi provocările de astăzi. Universitatea Laterană ocupă un loc special în inima papei, iar papa vă încurajează să visaţi măreţ, să imaginaţi spaţii posibile pentru creştinismul din viitor, să lucraţi cu bucurie pentru ca toţi să-l poată descoperi pe Cristos şi, în el, să găsească plinătatea la care aspiră.

Mulţumesc! Şi un bun an academic!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu