© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Audienţa generală de miercuri, 12 noiembrie 2025

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. IV. Învierea lui Cristos şi provocările lumii actuale. 4. Spiritualitatea pascală animă fraternitatea. "Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum eu v-am iubit pe voi" (cf. In 15,12)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!

A crede în moartea şi învierea lui Cristos şi a trăi spiritualitatea pascală insuflă speranţă în viaţă şi ne încurajează să investim în bine. În special, ne ajută să iubim şi să cultivăm fraternitatea, care este, fără îndoială, una dintre marile provocări pentru omenirea contemporană, aşa cum a văzut clar Papa Francisc.

Fraternitatea se naşte dintr-un element profund uman. Suntem capabili de relaţii şi, dacă vrem, ştim cum să construim legături autentice între noi. Fără relaţii, care ne susţin şi ne îmbogăţesc încă de la începutul vieţii noastre, nu am putea să supravieţuim, să creştem, să învăţăm. Aceste relaţii sunt multiple, diferite prin modalitate şi profunzime. Dar este sigur că umanitatea noastră se împlineşte cel mai bine atunci când suntem şi trăim împreună, când reuşim să experimentăm legături autentice, nu formale, cu persoanele de lângă noi. Dacă suntem retraşi în noi înşine, riscăm să ne îmbolnăvim de singurătate şi chiar de un narcisism care se preocupă de ceilalţi numai din interes personal. Celălalt este atunci redus la cineva de la care luăm, fără să fim vreodată cu adevărat dispuşi să dăm, să ne dăruim.

Ştim bine că nici astăzi fraternitatea nu poate fi considerată de la sine înţeleasă, nu este imediată. Multe conflicte, atâtea războaie răspândite în lume, tensiuni sociale şi sentimente de ură ar părea să demonstreze contrariul. Totuşi, fraternitatea nu este un vis frumos imposibil, nu este dorinţa câtorva amăgiţi. Dar pentru a depăşi umbrele care o ameninţă, trebuie să mergem la izvoare şi, mai ales, să luăm lumină şi forţă de la Cel care singur ne eliberează de otrava duşmăniei.

Cuvântul "frate" provine dintr-o rădăcină foarte veche, care înseamnă a îngriji, a preţui, a sprijini şi a susţine. Aplicat fiecărei persoane umane, devine un apel, o invitaţie. Adesea ne gândim că rolul de frate, de soră, se referă la rudenie, la a fi înrudit prin sânge, la a face parte din aceeaşi familie. În realitate, ştim bine cum dezacordul, fractura, uneori ura pot devasta chiar şi relaţiile între rude, nu numai între străini.

Aceasta demonstrează necesitatea, astăzi mai urgentă ca niciodată, de a reconsidera salutul cu care Sfântul Francisc de Assisi se adresa tuturor, indiferent de originile geografice şi culturale, religioase sau doctrinare: omnes fratres era modul incluziv în care Sfântul Francisc punea toate fiinţele umane pe acelaşi nivel, tocmai pentru că le recunoştea în destinul comun de demnitate, de dialog, de primire şi de mântuire. Papa Francisc a repropus această abordare a Sărăcuţului din Assisi, valorizând actualitatea sa după 800 de ani, în enciclica Fratelli tutti.

Acel "toţi", care pentru Sfântul Francisc însemna semnul primitor al unei fraternităţi universale, exprimă o trăsătură esenţială a creştinismului, care încă de la început a fost proclamarea veştii bune destinată mântuirii tuturor, niciodată în formă exclusivă sau privată. Această fraternitate se bazează pe porunca lui Isus, care este nouă pentru că a fost realizată de el însuşi, împlinire supraabundentă a voinţei Tatălui: datorită lui, care ne-a iubit şi s-a dat pe sine însuşi pentru noi, putem la rândul nostru să ne iubim şi să ne dăm viaţa pentru ceilalţi, ca fii ai unicului Tată şi adevăraţi fraţi în Isus Cristos.

Isus ne-a iubit până la sfârşit, spune Evanghelia lui Ioan (cf. 13,1). Pe măsură ce se apropie pătimirea, Învăţătorul ştie bine că timpul său istoric se apropie de sfârşit. Se teme de ceea ce urmează să se întâmple, experimentează chinul ce mai cumplit şi abandonarea. Învierea sa, în a treia zi, este începutul unei istorii noi. Şi discipolii devin pe deplin fraţi, după atâta timp de viaţă împreună, nu numai atunci când trăiesc durerea morţii lui Isus, ci, mai ales, atunci când îl recunosc drept Cel Înviat, primesc darul Duhului şi devin martorii lui.

Fraţii şi surorile se sprijină reciproc în încercări; nu întorc spatele celor aflaţi în nevoie: plâng şi se bucură împreună în perspectiva activă a unităţii, a încrederii, a credibilităţii reciproce. Dinamica este aceea pe care Isus însuşi ne-o dăruieşte: "Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum eu v-am iubit pe voi" (cf. In 15,12). Fraternitatea dăruită de Cristos mort şi înviat ne eliberează de logica negativă a egoismului, a dezbinării, a aroganţei, şi ne restabileşte vocaţia noastră originară, în numele unei iubiri şi al unei speranţe care se reînnoiesc în fiecare zi. Cel Înviat ne-a arătat calea de parcurs împreună cu el, pentru a ne simţi şi pentru a fi "toţi fraţi".

* * *

Sâmbăta trecută, la Kochi, în statul indian Kerala, a fost beatificată maica Eliswa Vakayil, fondatoarea Celui de-al Treilea Ordin al Carmelitelor Tereziene Desculţe. Angajarea sa curajoasă pentru emanciparea fetelor cele mai sărace este o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care lucrează pentru demnitatea femeii în Biserică şi în societate.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu