© Vatican Media

Cu privire la nota doctrinară "Mater Populi fidelis"

Icoana neasemănării

Chestiunea titlului de "Corăscumpărătoare", ridicată şi clarificată de Nota doctrinară Mater Populi fidelis, nu este o simplă dispută terminologică. Este simptomul unui eşec al analogiei. Limbajul uman, atunci când încearcă să vorbească despre Dumnezeu şi despre opera sa, este constrâns să recurgă la analogie. Însă analogia autentică, mai ales în teologie, nu este o asemănare convenabilă; este o cale pe marginea unui abis, unde neasemănarea este întotdeauna mai mare decât asemănarea.

Instinctul care duce la născocirea termenului "Corăscumpărătoare" este acelaşi care, aplicat în mod naiv, construieşte o analogie prin asemănare: Maria se aseamănă cu Cristos în lucrarea mântuirii, aşa că o putem numi "co-răscumpărătoare". Este o analogie care încearcă să îmblânzească misterul, să-l facă inteligibil şi controlabil printr-un paralelism. Dar tocmai aici analogia tradiţională, dacă nu este "răsturnată", se trădează pe sine însăşi şi generează monştri teologici.

Analogia prin asemănare duce instinctiv (adică fără un control critic) la naşterea "paralelismului mântuitor". Documentul, cu o precizie chirurgicală, demontează titlul nu pentru că Maria nu ar coopera, ci pentru că termenul construieşte o imagine înşelătoare. Analogia prin asemănare funcţionează astfel: a. izolează un punct de contact (atât Cristos, cât şi Maria au suferit pentru mântuirea noastră. Amândoi au fost asociaţi cu evenimentul răscumpărător); b. extinde asemănarea (dacă Cristos este Răscumpărătorul, iar Maria este asemenea lui în această lucrare, atunci ea poate fi numită "Corăscumpărătoare"); c. minimizează neasemănarea (în acest proces, diferenţa abisală - Cristos acţionează ca Dumnezeu şi Om, izvor primar şi autonom al harului; Maria acţionează ca o creatură, răscumpărată şi transformată, un canal derivat şi subordonat - este aplatizată. Neasemănarea devine o anexă, o notă de subsol).

* * *

Aşa se constituie, aproape instinctiv, un "parcurs paralel al mântuirii". Documentul avertizează tocmai împotriva acestui lucru: "Pericolul de a întuneca rolul exclusiv al lui Isus Cristos [...] nu ar constitui o adevărată onoare pentru Mamă" (nr. 22). Analogia prin asemănare, eşuând în sarcina sa primară de a păzi misterul, ajunge să creeze o diarhie în care Maria nu mai este numai prima dintre cei răscumpăraţi, ci aproape un izvor complementar de răscumpărare.

"Corăscumpărătoarea" devine punctul culminant al unei analogii rău aplicate.

Analogia Răsturnată nu neagă asemănarea, ci o supune unei convertiri radicale. Nu începe cu asemănarea şi apoi adaugă diferenţe, ci porneşte de la neasemănarea constitutivă pentru a interpreta, în lumina acesteia, singura asemănare posibilă. Este o schimbare epocală de perspectivă.

Aplicată rolului Mariei în mântuire, Analogia Răsturnată ne întreabă: a. care este neasemănarea absolută şi irevocabilă? Unicitatea lui Cristos ca Răscumpărător. El singur este "singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni" (1Tim 2,5). Mijlocirea sa este cauzală, izvorâtoare, hipostatică (în sensul unirii hipostatice). Aceasta nu este o diferenţă de grad, ci de natură. Este faptul primar, nenegociabil; b. în lumina acestei neasemănări, ce fel de asemănare este posibilă? Asemănarea poate fi decât participată, derivată, subordonată şi, mai presus de toate, receptivă. Maria nu "face" ceva similar cu ceea ce face Cristos dintr-o poziţie de egalitate sau complementaritate. Ea primeşte în mod unic şi perfect lucrarea lui Cristos şi, în virtutea acestei plinătăţi primite, poate fi asociată la răspândirea sa.

Documentul este un maestru în această aplicare. Nu spune: "Maria este asemenea lui Cristos în răscumpărare, dar în mod subordonat". Spune, mai degrabă: "mijlocirea unică a Răscumpărătorului nu exclude, ci suscită în făpturi o cooperare variată, ce provine de la unicul Izvor" (nr. 28). Asemănarea (cooperarea) este consecinţa şi efectul neasemănării (unică mijlocire). Este o acţiune pe care Cristos, în gloria sa, o "suscită". Asemănarea Mariei nu constă în a "răscumpăra" cu el, ci în a fi creatura plăsmuită de Răscumpărare în mod atât de total încât să devină semnul cel mai transparent al eficacităţii sale.

* * *

Prin această perspectivă, multe pasaje ale documentului revelează o nouă profunzime:

Maternitatea spirituală ca asemănare "răsturnată": titlul "Mamă" nu este o analogie slabă, ci unica asemănare posibilă după afirmarea neasemănării. Cristos este Fiul Unicul Născut. Maria este mamă prin adopţie gratuită ("fiica Fiului tău", aşa cum îşi aminteşte Dante). Maternitatea sa faţă de credincioşi nu este un paralelism cu generarea veşnică a Cuvântului, ci rodul ultim al acelei generări în timp. Este o asemănare care există numai în interiorul şi datorită neasemănării trinitare.

Mijlocirea nu este o mediere paralelă: documentul distinge cu atenţie mijlocirea maternă a Mariei de mijlocirea unică a lui Cristos. Analogia Răsturnată ne ajută să vedem acest lucru: mijlocirea sfinţilor (şi în mod eminent a Mariei) este o asemănare posibilă numai pentru că există o neasemănare radicală. Cristos mijloceşte ca Mare Preot din interiorul Treimii, în virtutea jertfei sale. Maria mijloceşte ca o creatură răscumpărată, a cărei rugăciune este eficace nu printr-o putere proprie, ci pentru că "însuşi Cristos îşi arată gloria în micimea noastră" (nr. 90). Asemănarea (a ne ruga pentru alţii) este posibilă şi puternică numai prin neasemănare (El este Preotul, noi suntem templul).

"Mijlocirea participată" este un oximoron care confirmă regula: însăşi expresia "mijlocire participată", folosită de document (nr. 28), este un oximoron care păzeşte misterul. Dacă mijlocirea este prin definiţie unică a lui Cristos, a vorbi despre "mijlocire participată" este un mod de a spune: "Există o asemănare atât de profundă în a fi un canal al harului, încât putem folosi acelaşi cuvânt, dar numai dacă ne amintim că aici neasemănarea este atât de enormă încât distorsionează semnificaţia termenului". Acesta este apogeul Analogiei Răsturnate: cuvântul "mijlocire" este folosit, dar semnificaţia sa este răsturnată şi purificată de neasemănarea care o precedă şi o susţine.

* * *

De aici decurg consecinţele necesare pentru o devoţiune purificată. A abandona "Corăscumpărătoare" nu este o pierdere, ci un câştig în profunzime. În lumina Analogiei Răsturnate, Maria încetează să fie un "cvasi-Cristos" într-un paralelism mântuitor periculos. În schimb devine Icoana neasemănării creaturale în faţa lui Dumnezeu.

Măreţia ei nu constă în "a face" ceva asemenea lui Dumnezeu, ci în a fi creatura care, mai mult decât oricare alta, a consimţit să fie făcută, să fie răscumpărată, să fie umplută. "Fiat"-ul ei nu este un contract de colaborare între egali, ci "da"-ul total al creaturii care devine pământ bun pentru ca Semănătorul divin să-şi poată îndeplini lucrarea sa unică. Faptul de a sta sub Cruce nu este o "co-jertfire", ci cel mai profund act de credinţă al unei mame care, străpunsă, primeşte misterul de nepătruns al Răscumpărării realizate numai de Fiul.

Adevărata devoţiune mariană, aşadar, nu este aceea care multiplică titlurile pentru a o apropia de Cristos, ci aceea care, contemplând frumuseţea sa incomparabilă, este îndreptată cu forţă şi mai mare către unicitatea absolută a Mântuitorului. După cum aminteşte documentul, Maria este Od?g?tria, cea care arată Calea. Şi există o singură Cale: Isus Cristos.

Mater Populi fidelis, citită cu cheia Analogiei Răsturnate, nu este un document restrictiv, ci unul eliberator. Ne eliberează de un limbaj închis în asemănări periculoase şi ne invită la un salt calitativ: de la căutarea paralelismelor la contemplarea tăcută a unui mister asimetric. Dumnezeu nu este o fiinţă mai mare într-o linie de continuitate cu noi. El este Celălalt absolut, Izvorul oricărei fiinţe, a cărui acţiune ajunge la noi nu prin asemănare, ci prin dar gratuit. Maria, cea "plină de har", este capodopera acestui dar. A o cinsti nu înseamnă a o ridica pe un tron alături de cel al lui Cristos cu titluri ambigue, ci a recunoaşte în ea realizarea perfectă a vocaţiei fiecărei creaturi: de a fi un vas, transparent şi plin, al unicei, nepătrunsei, diferitei Milostiviri a lui Dumnezeu.

Data viitoare când vom fi tentaţi să căutăm în Maria o reflectare a lui Cristos bazată pe asemănare, să ne amintim de Analogia Răsturnată. Şi, în loc să forţăm limbajul, să ne oprim în tăcere în faţa acestei Femei, a cărei măreţie constă tocmai în a nu fi Răscumpărătoarea, ci Discipola sa cea mai perfectă capodopera sa şi Mama care, arătându-ne micimea sa glorificată, ne indică abisul infinit al Iubirii care este Fiul său.

Mons. Antonio Staglianò,
preşedinte al Academiei Pontificale de Teologie

(După L'Osservatore Romano, 11 noiembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu