Anul pastoral
2025‑2026

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Reflecție: Privirea noastră

Fiecare vârstă are propriile sale caracteristici și cercuri de interes: copiii sunt preocupați în primul rând de joacă, găsesc aproape totul interesant, după care încep să trieze, păstrând ceea ce este captivant pentru ei, și ignorând tot ce nu găsesc atractiv. Ca părinți, nu putem aproba întotdeauna acest lucru, având datoria de a le oferi tot ce considerăm că au nevoie, însă, din perspectiva copiilor, aceștia procedează chiar foarte bine, nu-i așa? De ce ar trebui să se atașeze de lucruri care li se par inutile și să se împovăreze cu informații despre care cred că nu îi vor fi de ajutor?

Vine un moment în care copiii deveniți adolescenți sunt preocupați în mod firesc de tot mai multe lucruri, fiind nevoiți să ia din ce în ce mai multe decizii cu privire la ceea ce este cu adevărat important, descoperind și ce se adeverește a fi doar un miraj. Tot ce este izbitor și atrăgător la prima vedere, pare cel mai interesant, așadar vor să-și investească timpul și să-și concentreze energia pentru a profita la maximum de acestea. Ca adulți, atât de multe lucruri ne ocupă atenția încât, din păcate, ajungem adesea în punctul în care lucrurile cu adevărat importante sunt tot mai mult împinse în plan secund, ca și consecință a dorinței arzătoare de realizare. Care sunt acestea? Cele care aparțin categoriei "poate fi ignorat", "totul funcționează și fără ele", care - ca o capcană - nu sunt fundamental necesare sau vitale pentru îndeplinirea sarcinilor cotidiene. Din nefericire, acestea sunt de foarte multe ori tocmai diferitele forme de a crea și hrăni o relație zilnică cu Dumnezeu.

"Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră", citim în capitolul 12 din Evanghelia după Sfântul Luca, din care izvorăște și învățătura, conform căreia "unde este privirea ta, acolo e gândul tău; unde este gândul tău, acolo e atenția ta; și unde este atenția ta, acolo e inima ta". Să recitim acest gând și, dacă conștiința noastră este locul în care Duhul Sfânt intră în legătură cu noi, ne vom da seama imediat unde greșim în mod repetat, sau de ce anumite lucruri nu se întâmplă așa cum ne-am dori. În primul rând, pentru că nu ne îndreptăm întotdeauna privirea în direcția corectă, iar acest lucru rezultă efecte colaterale, ca o reacție în lanț și, în al doilea rând, pentru că voința noastră poate să nu coincidă întotdeauna cu cea a Tatălui. În rugăciunile sale, Cristos și-a ridicat privirea spre cer, adică s-a dăruit complet Tatălui, subliniind astfel relația sa profundă cu el. Ce gând frumos, care poartă însă adâncimi aproape incomprehensibile: acolo unde ne îndreptăm privirea, adică atenția și timpul nostru ca darurile cele mai prețioase, este inima noastră. Unde ne țintim privirea douăzeci și patru de ore pe zi, în cele peste zece mii de minute ale săptămânii? Unde rătăcește inima noastră? Ce facem din constrângere și după ce tânjește sufletul nostru, precum nevoia de a respira?

Ieșind într-o zi în oraș - ca parte a rendez-vous-ului nostru săptămânal - pentru a fi cu adevărat prezenți unul pentru celălalt, în scopul de a vorbi unul cu celălalt și unul despre celălalt, ne-am întrebat cum va funcționa acest lucru, întrucât sunt și alți oameni în restaurant sau în parc, mediul este mai zgomotos și există atât de mulți factori care acaparează atenția noastră. Totul depinde doar de locul în care privim: poate fi o sală plină sau se pot plimba mulți oameni în jurul nostru, simțim că suntem doar noi și dragostea lui Isus, care făcea posibil ca, privind în ochii și astfel în inima celuilalt, să ne dedicăm cu adevărat prezența unul altuia.

Să avem toată încrederea că el este mereu cu noi, așa cum a promis, nu trebuie decât să privim la el. Când Petru și-a luat ochii de la Isus, a început să se scufunde, adică credința lui a început să se clatine, ceea ce și nouă ni se întâmplă adesea. Să fim, așadar, curajoși și să ne asumăm privirea prin care oricine va recunoaște că aparținem cu adevărat lui Cristos.

Zoltán Csákay

*

Ervin Aranyosi: "Reflecția ferestrei"

Dacă privești prin ea, vezi lumea,
soarele strălucitor, florile care înfloresc afară,
o creangă legănându-se în bătaia vântului,
copaci înrădăcinați în pământ, rămași în picioare.
 
Un nor rătăcitor plutind pe cerul albastru,
Un fluture zburând pe cer, rostogolindu-se pe spatele vântului.
Dacă privești în exterior, îți vezi realitatea,
Lumea ta visătoare pare reală.
 
Dacă privirea ta rătăcește spre fereastră,
Te vezi pe tine însuți în ai tăi ochi frumoși,
Corpul tău lipit de pământ, închis în aspra sa captivitate,
a deschis gratiile care îți țineau captivă inima frumoasă.
 
Corpul tău limitează libertatea sufletului tău,
dorința, gândul care o dizolvă.
Sau ar trebui să ieși afară și să fii liber,
sau să găsești libertatea vie în sufletul tău.
 
Dar, dacă imaginația traversează o oglindă, un grilaj,
și nu mai zăbovește în trecere tăcută,
când obstacolele dispar în sfârșit,
sufletul tău se va deschide către frumusețea la care ai visat.
 
O viață liberă te așteaptă dincolo de fereastră,
Prin care ar trebui să pășești și doar să spui: "Ai vrea să încerci?"
Astăzi, peretele tău de oglinzi este alcătuit din credințele tale,
Șansa ta la frumos este ruinată pe zi ce trece.
 
Creează în sufletul tău numeroasele vise mult dorite,
Traversează peretele oglinzii tale, lumea ta fatidică!
Imaginează-le, creează-le, fă-le să se întâmple!
Ieși din colivie, fii în sfârșit fericit!




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat