Traian: Invitație la zi de reculegere pentru personalul social și medical
Secțiunea Activități Socio-Caritative a Diecezei de Iași organizează o zi de reculegere pentru personalul implicat în domeniul social și medical din cadrul organizațiilor și asociațiilor din Dieceza de Iași. Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 6 decembrie 2025, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian.
Noul an pastoral ne provoacă să reflectăm împreună asupra retrezirii credinței noastre printr-o mai mare atenție acordată Euharistiei care ne hrănește speranța.
Dorind să reînsuflețim angajamentul nostru la școala Cuvântului divin care s-a întrupat pentru noi în sânul Maicii Preacurate, vă propunem și vă încurajăm să dați curs invitației de a participa la o zi de reculegere în ziua de sâmbătă, 6 decembrie 2025, pentru o mai bună pregătire și aprofundare a sărbătorii Nașterii Mântuitorului în lume, dar și în sufletul fiecăruia dintre noi.
Pentru a ne organiza din timp, vă rugăm să vă înscrieți până joi, 4 decembrie, accesând acest formular. 
Contribuția personală pentru această zi este de 50 lei.
Programul zilei:
9.30 - Sosiri
10.00 - Deschiderea zilei: Meditația I
11.00 - Meditație personală
11.30 - Sfântul Rozariu, spovezi
12.00 - Sfânta Liturghie
13.00 - Prânzul
14.00 - Meditația II
14.30 - Adorație euharistică
15.00 - Plecarea participanților
Persoane de contact: Celina Romila, asistent social Programul "Servicii de Îngrijire la Domiciliu" Caritas Iași (tel. 0751/294303) și pr. Mihai Galațanu, capelan pentru bolnavii din spitalele din Iași (tel. 0725/566170)
Celina Romila