© Vatican Media

A fost prezentat Raportul 2025 despre libertatea religioasă în lume al Kirche in Not

Libertatea religioasă - un bastion esenţial, dar fragil

Dreptul la libertate religioasă este un "bastion esenţial" care permite fiecărei persoane să "urmărească adevărul şi să construiască societăţi echitabile". Este un drept care "trebuie recunoscut în viaţa juridică şi instituţională a fiecărei naţiuni" şi a cărui apărare trebuie trăită şi promovată "în viaţa de zi cu zi a indivizilor şi comunităţilor". Fără această libertate, "ţesătura etică a societăţii se destramă inevitabil, ducând la cicluri de subjugare şi conflict". Iată, aşadar, că protejarea şi garantarea libertăţii religioase nu se referă numai la credincioşi sau la Biserică; se extinde dincolo de aceasta, implicând întreaga societate, instituţiile publice internaţionale, este semn de civilizaţie, "o piatră unghiulară a edificiului drepturilor umane contemporane".

Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a reiterat aceste concepte de mai multe ori în discursul său de marţi dimineaţă, 21 octombrie 2025, la Institutul Patristic Pontifical Augustinianum, deschizând prezentarea Raportului 2025 despre libertatea religioasă în lume, publicat de fundaţia de drept pontifical Kirche in Not. Un dosar - a spus cardinalul - care "oferă o analiză cuprinzătoare a dinamicilor globale şi revelează un tablou îngrijorător: libertatea religioasă este sever restricţionată în 62 din 196 de ţări, afectând aproximativ 5,4 miliarde de persoane. Cu alte cuvinte, aproape două treimi din populaţia lumii trăieşte în ţări în care au loc încălcări grave ale libertăţii religioase", a specificat el, subliniind că ediţia aniversară de 25 de ani a acestui raport este "cea mai extinsă" de la lansarea sa, indicând faptul că încălcările sunt în creştere an de an.

În discursul său în limba engleză - intitulat 25 Years of ACN Religious Freedom Report: Why Religious Freedom Matters Globally [25 de ani de raport ACN privind libertatea religioasă: De ce contează libertatea religioasă la nivel global], Parolin a folosit două referinţe cheie pentru a explica de ce libertatea religioasă este importantă la nivel global: declaraţia conciliară Dignitatis humanae, despre dreptul indivizilor şi comunităţilor la libertate socială şi civilă în materie de religie, şi articolul 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevede că "orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie" şi că acest drept "include libertatea de a-şi schimba religia sau credinţa şi libertatea, fie singur, fie în comunitate cu alţii, în public sau în privat, de a-şi manifesta religia sau credinţa prin învăţătură, practică, cult şi respectarea ritului". Cardinalul, amintind de cea de-a şaizecea aniversare a Dignitatis humanae (care va avea loc pe 7 decembrie), a definit-o "o piatră de hotar semnificativă în promovarea libertăţii religioase ca aspect fundamental al existenţei umane". Apoi s-a concentrat asupra diferitelor aspecte abordate de document, inclusiv limitele libertăţii religioase, educaţia la exercitarea libertăţii, libertatea actului de credinţă. El a afirmat: "Conciliul adresează Bisericii o invitaţie de a îmbrăţişa libertatea religioasă fără a compromite vreodată adevărul". În acest sens, Parolin citează integral un pasaj din discursul rostit de Paul al VI-lea la 28 iunie 1965, adresat mai multor grupuri de pelerini, anunţând "preţioasele învăţături" care aveau să rezulte din sesiunea în curs a Conciliului Ecumenic: Cristos "invită la sine; invită la credinţă; produce o obligaţie morală pentru cei la care ajunge invitaţia, o obligaţie mântuitoare; dar nu constrânge, nu ia libertatea fizică a omului, care trebuie să decidă singur, în mod conştient, destinul său şi raportul său în faţa lui Dumnezeu. Astfel, veţi auzi o mare parte din această doctrină capitală rezumată în două propoziţii celebre: în ceea ce priveşte credinţa, ca nimeni să nu fie împiedicat! ca nimeni să nu fie constrâns! Nemo impediatur! Nemo cogatur! Doctrină care se completează cu cunoaşterea cuvântului lui Cristos, despre care discutăm: există o chemare divină, există o vocaţie universală la mântuire adusă de Cristos; există o datorie de a informa şi de a fi informat; există o poruncă de a instrui şi de a fi instruit; există, în faţa problemei religioase, o responsabilitate supremă; faţă de care, însă, trebuie şi se poate răspunde numai într-un singur mod: liber, adică; ceea ce înseamnă, din iubire, cu iubire; nu cu forţa. Creştinismul este iubire".

© acninternational.org

Libertatea de religie, ca orice altă libertate, are "limite practice" care trebuie identificate prin "prudenţă politică". Secretarul de stat le arată citând din nou declaraţia conciliară: protejarea drepturilor cetăţenilor şi, prin urmare, "asigurarea faptului că exercitarea credinţei de către un grup nu încalcă libertăţile celorlalţi"; cultivarea păcii publice, deoarece "adevărata armonie nu izvorăşte din uniformitate, ci dintr-o libertate ordonată, în care persoanele trăiesc împreună în respect reciproc, în dreptate şi în bunăvoinţă"; susţinerea moralităţii publice, deoarece "societatea cere o protecţie diligentă împotriva practicilor care au potenţialul de a eroda fundamentele etice, cum ar fi incitarea la violenţă sau la exploatarea deghizată în exprimare religioasă". În esenţă, Dignitatis humanae "ţese o tapiserie de libertate temperată de responsabilitate, încurajând societăţile să construiască punţi mai degrabă decât să ridice bariere în căutarea adevărului".

Însă realizarea acestei libertăţi dăruite de Dumnezeu, adânc înrădăcinată în ţesătura naturii umane, "nu ar trebui să fie împiedicată de bariere personale, sociale sau guvernamentale", deoarece "dorinţa umană înnăscută de a căuta sensul şi transcendenţa ultime" trebuie recunoscută şi respectată. Prin urmare, "bărbaţii şi femeile de pretutindeni merită libertatea faţă de orice formă de constrângere în materie de credinţă, fie că este vorba de presiuni sociale subtile sau obligaţii statale evidente" şi "este datoria guvernelor şi comunităţilor să se abţină de la a forţa pe cineva să-şi încalce convingerile cele mai adânci sau să le împiedice practicarea autentică". La nivel colectiv, această garanţie permite comunităţilor de persoane de credinţe diferite "să trăiască împreună, să contribuie la societate şi să se angajeze într-un dialog constructiv fără teama de persecuţie", a remarcat Parolin, care în discursul său a reiterat în repetate rânduri discursul Papei Leon al XIV-lea ţinut la 10 octombrie 2025, când a primit în audienţă o delegaţie a fundaţiei Kirche in Not.

Articolul 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948) este "omologul secular al Dignitatis humanae". Potrivit cardinalului Parolin, acesta "a fost o piatră de temelie a regimului internaţional al drepturilor umane, reprezentând o respingere colectivă a ideologiilor totalitare care au dus la holocaust şi la multe alte atrocităţi, în care sacralitatea credinţelor individuale a fost ştearsă sistematic. Este un pact de curaj neînfrânt care afirmă că împărăţia credinţei transcende limitele efemere ale introspecţiei personale şi constituie o simfonie rezonantă a expresiei comunitare, întrupată, răspândită şi transmutată fără constrângere sau trepidaţie". Acest articol "subliniază demnitatea intrinsecă şi autonomia spiritului uman: afirmă că libertatea religioasă nu este un privilegiu contingent, ci un drept inalienabil, indispensabil pentru realizarea deplină a potenţialului uman". Un drept, a concluzionat cardinalul cu amărăciune, care, din păcate, este încălcat sistematic în multe părţi ale lumii astăzi.

Giovanni Zavatta

(După L'Osservatore Romano, 21 octombrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu