© Vatican Media

Duminică, 19 octombrie, canonizarea în Piaţa "Sfântul Petru"

María Carmen Rendiles Martínez (1903-1977), fondatoarea Congregaţiei "Slujitoarele lui Isus"

Pentru nevoiaşii din Venezuela

O întreagă existenţă dedicată slujirii în parohii, în şcoli şi alături de cei mai nevoiaşi. Aceasta a fost viaţa lui María Carmen Elena Rendiles Martínez, călugăriţă venezueleană fondatoare a Congregaţiei "Surorile Slujitoarele lui Isus".

Născută pe 11 august 1903, la Caracas şi botezată pe 24 septembrie, a treia dintre cei nouă copii din căsătoria lui Ramiro Rendiles şi Ana Antonia Martínez, a fost crescută cu respect faţă de valorile religioase. Moartea fratelui mai mic în 1921 şi cea a tatălui trei ani mai târziu au condus-o încă de la o vârstă fragedă să se deschidă milostivirii şi generozităţii, dezvoltând un puternic simţ al maternităţii spirituale, însoţind creşterea fraţilor săi mai mici şi ajutându-şi mama, cu toate că încă de la naştere îi lipsea un braţ. De fapt, toată viaţa a purtat o proteză grea, ceea ce, însă, nu a împiedicat-o să studieze, să muncească şi să ducă o viaţă normală.

Deşi reprezenta un sprijin ferm pentru familia sa, în aceşti ani s-a dedicat apostolatului în parohie: catehism pentru Prima Împărtăşanie, opere de caritate şi un drum de discernământ vocaţional.

În 1926, Slujitoarele lui Isus din Preasfântului Sacrament - fondate în 1857 la Toulouse, Franţa - au deschis în Caracas o casă, pe care Carmen a cunoscut-o şi a frecventat-o până când a cerut să fie admisă.

Pe 8 septembrie 1927, a intrat în congregaţia călugărească: luând la îmbrăcarea hainei numele de Maria, s-a remarcat prin sârguinţa în muncă şi în ajutorarea surorile în vârstă, precum şi prin spiritul său de ascultare. A aprofundat iubirea sa faţă de Isus Ostie şi a înţeles importanţa slujirii aduse preoţiei catolice, elemente fundamentale ale carismei noii congregaţii pe care o va fonda în 1965.

Pe 8 septembrie 1932 - după o perioadă de formare la Toulouse - a depus voturile perpetue, iar în 1935 a fost numită maestră a novicelor la casa din Caracas, slujire căreia i s-a dedicat cu mare zel până în 1943.

În 1945, s-a îmbolnăvit de artrită, o afecţiune care avea să o însoţească până la sfârşitul vieţii.

În aceşti ani (1940-1957), Congregaţia "Slujitoarele lui Isus din Preasfântul Sacrament" s-a consolidat şi s-a răspândit în Venezuela: Maica Maria Carmen a participat activ şi din 1946 îndeosebi ca superioară. Au construit şcoli, au desfăşurat apostolat în parohii şi au slujit în seminarii şi în curii episcopale; în 1952, au fondat o casă în Cúcuta, prima din Columbia.

Între 1957 şi 1959, Congregaţia "Slujitoarele lui Isus din Preasfântul Sacrament", după un discernământ atent, a decis să se transforme în institut secular, solicitând acest lucru Sfintei Congregaţii pentru Călugări.

Surorile venezuelene, dorind să-şi păstreze statutul lor de călugăriţe, după o discuţie cu surorile lor franceze în spirit caritabil, au solicitat crearea unei noi congregaţii călugăreşti cu case în Venezuela şi Columbia. La 23 noiembrie 1965, Sfânta Congregaţie pentru Călugări a emis decretul de înfiinţare a unei noi congregaţii călugăreşti de drept diecezan: "Slujitoarele lui Isus". Decretul a intrat în vigoare la sărbătoarea Bunei Vestiri, 25 martie 1966. Aprobarea drept congregaţie călugărească de drept pontifical a venit la 16 mai 1985.

Sora Carmen Rendiles a scris: "Viaţa mea nu trebuie să fie o viaţă umană, ci o viaţă în întregime supranaturală, ca mireasă a unui Dumnezeu, mireasa trăieşte viaţa soţului său, se bucură de viaţa soţului său, se hrăneşte cu hrana soţului său".

Încrederea absolută în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, în milostivirea infinită a Fiului lui Dumnezeu şi în ungerea Duhului Sfânt pentru a se lăsa plăsmuite, au reprezentat pilonii pentru obţinerea unei consacrări perfecte faţă de Dumnezeu care se reflectau în viaţa şi în operele Maicii María Carmen Elena Rendiles Martínez. Ea care în sânul iubirii Fiului s-a făcut mamă pentru slujirea adusă Bisericii şi a transmis darul credinţei fiicelor sale spirituale, dedicate adoraţiei Euharistiei şi slujirii preoţiei catolice.

Încrezându-se în Dumnezeu, şi-a deschis inima tuturor, înainte de toate săracilor. Pentru fetele nevoiaşe a fondat, în afară de Colegiul "Sfânta Ana" din Caracas, şi pe cele din Mérida, Valencia şi Belén. Preoţii au fost, de asemenea, obiectul devoţiunii sale şi al îngrijirilor sale, iar pentru mulţi ea a devenit o consilieră înţeleaptă şi maternă. De asemenea, faţă de fiicele sale spirituale a fost bună şi caritabilă. A fost deosebit de atentă faţă de bolnave, vizitându-le, sprijinindu-le, slujindu-le şi ajutându-le în orice fel.

Ultima încercare pe care a trăit-o Maica Maria Carmen în timpul dificilei sale vieţi pământeşti a fost accidentul de maşină pe care l-a suferit în 1974. În timpul convalescenţei, a spus: "Este încă o aşchie din crucea lui Cristos şi eu o port cu entuziasm şi bucurie".

A continuat să lucreze într-un scaun cu rotile şi chiar în cârje, vizitând toate casele congregaţiei până pe 9 mai 1977, ziua morţii sale. Mulţi au participat la înmormântarea sa, admirându-i sfinţenia şi viaţa sa de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică.

În virtutea faimei de sfinţenie, la curia ecleziastică din Caracas a fost celebrată investigaţia diecezană între 1995 şi 1996. Validitatea juridică a fost recunoscută de fosta Congregaţie pentru Cauzele Sfinţilor printr-un decret din 18 octombrie 1997.

Pe 5 iulie 2013, Papa Francisc a autorizat publicarea decretului despre virtuţile eroice, iar pe 18 decembrie 2017, a decretului despre miracol.

Ceremonia de beatificare a avut loc la Caracas pe 16 iunie 2018. În vederea canonizării, postulatura a prezentat o presupusă vindecare a tinerei Fabiola de Abreu Obadia, petrecută în 2018 la Caracas.

În octombrie 2015, tânăra a suferit prima dintr-o serie de intervenţii chirurgicale, iar în mai 2018, o altă operaţie, în timpul căreia a dezvoltat o infecţie gravă a sistemului nervos central. Externată pe 10 mai în stare generală bună, a fost internată din nou în spital două zile mai târziu şi a necesitat noi intervenţii neurochirurgicale. În cele din urmă, a fost externată în iulie, cu un tablou clinic grav. Rugăciunile de mijlocire către Fericita Maică Rendiles au fost corale şi au început de la internarea tinerei în spital până la externare, continuând şi pe tot parcursul îngrijirii la domiciliu. Rugăciuni pentru însănătoşirea Fabiolei au fost rostite şi în timpul ceremoniei de beatificare a Maicii Carmen, care a avut loc pe 16 iunie 2018, la Caracas. Brusc, pe 19 septembrie acelaşi an, Fabiola a început să mănânce autonom şi să vorbească, iar a doua zi a fost examinată de neurochirurg, care a constatat că tânăra era în stare clinică bună. Situaţia pozitivă a fost confirmată în timpul controalelor ulterioare, odată cu reluarea activităţii obişnuite.

Papa Francisc a autorizat decretul privind miracolul pe 28 martie. În consistoriul din 13 iunie, Leon al XIV-lea a stabilit ca să fie celebrată canonizarea în Bazilica "Sfântul Petru" pe 19 octombrie 2025, împreună cu "medicul săracilor", José Gregorio Hernández Cisneros. Este vorba de primii doi sfinţi din Venezuela.

Silvia Correale, postulatoare

(După L'Osservatore Romano, 17 octombrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu