© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Jubileul Spiritualităţii Mariane (Duminica a XXVIII-a de peste an, 12 octombrie 2025)

Preaiubiţi fraţi şi surori,

Apostolul Paul se adresează astăzi fiecăruia dintre noi, aşa cum i s-a adresat lui Timotei: "Adu-ţi aminte de Isus Cristos, din seminţia lui David, care a înviat din morţi" (2Tim 2,8). Spiritualitatea mariană, care hrăneşte credinţa noastră, îl are în centru pe Isus. Precum duminica, ce deschide fiecare săptămână nouă în orizontul Învierii sale din morţi. "Adu-ţi aminte de Isus Cristos": numai asta contează, asta face diferenţa dintre spiritualităţile umane şi calea lui Dumnezeu. "Legat ca un răufăcător" (v. 9), Paul ne recomandă să nu pierdem centrul, să nu golim numele lui Isus de istoria sa, de crucea sa. Ceea ce noi considerăm excesiv şi răstignim, Dumnezeu învie pentru că "nu se poate renega pe sine" (v. 13). Isus este fidelitatea lui Dumnezeu, fidelitatea lui Dumnezeu faţă de sine însuşi. Aşadar, duminica trebuie să ne facă creştini, adică să ne umple sentimentele şi gândurile cu amintirea incandescentă a lui Isus, transformând convieţuirea noastră, locuirea noastră pe pământ. Fiecare spiritualitate creştină se dezvoltă din acest foc şi contribuie la a-l face mai viu.

Lectura din a doua Carte a Regilor (5,14-17) ne-a amintit de vindecarea lui Naaman sirianul. Însuşi Isus a comentat acest text în sinagoga din Nazaret (cf. Lc 4,27), iar efectul interpretării sale asupra locuitorilor satului a fost descumpănitor. Faptul că Dumnezeu l-a salvat pe acest străin bolnav de lepră, mai degrabă decât pe cei care erau în Israel, a stârnit o reacţie generală: "Toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo" (Lc 4,28-29). Evanghelistul nu menţionează prezenţa Mariei, care ar fi putut să fie acolo şi să experimenteze ceea ce îi fusese anunţat de bătrânul Simeon când l-a adus pe nou-născutul Isus la templu: "Iată, acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie - ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi - iar o sabie va străpunge sufletul tău" (Lc 2,34-35).

Da, preaiubiţilor, "cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri; el pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii" (Evr 4,12). Astfel, Papa Francisc a văzut în evenimentul lui Naaman sirianul un cuvânt pătrunzător şi oportun pentru viaţa Bisericii. Adresându-se Curiei Romane, el a spus: "Acest om este constrâns să trăiască împreună cu o tragedie teribilă: este lepros. Armura sa, aceeaşi armură care îi aduce faimă, acoperă în realitate o umanitate fragilă, rănită, bolnavă. Adesea găsim această contradicţie în viaţa noastră: uneori marile daruri sunt armura care acoperă marile fragilităţi. [...] Dacă Naaman ar fi continuat numai să acumuleze medalii pentru a le pune pe armura sa, în cele din urmă ar fi fost devorat de lepră: aparent viu, da, dar închis şi izolat în boala sa" (Discurs adresat membrilor Colegiului Cardinalilor şi ai Curiei Romane pentru prezentarea urărilor de Crăciun, 23 decembrie 2021).

Din acest pericol, Isus ne eliberează, el care nu poartă armură, ci se naşte şi moare gol; el care oferă darul său fără a-i forţa pe leproşii vindecaţi să-l recunoască: doar un samaritean, în Evanghelie, pare să-şi dea seama că a fost mântuit (cf. Lc 17,11-19). Probabil, cu cât ne putem lăuda cu mai puţine titluri, cu atât este mai clar că iubirea este gratuită. Dumnezeu este dar pur, numai har, dar câte voci şi credinţe ne pot despărţi şi astăzi de acest adevăr gol şi exploziv!

Fraţilor şi surorilor, spiritualitatea mariană este în slujba evangheliei: dezvăluie simplitatea ei. Afectul faţă de Maria din Nazaret ne face, împreună cu ea, discipoli ai lui Isus, ne învaţă să ne întoarcem la el, să medităm şi să conectăm evenimentele vieţii în care Cel Înviat încă ne vizitează şi ne cheamă. Spiritualitatea mariană ne cufundă în istoria asupra căreia s-a deschis cerul, ne ajută să-i vedem pe cei mândri risipiţi în gândurile inimii lor, pe cei puternici răsturnaţi de pe tronuri, pe cei bogaţi trimişi cu mâinile goale. Ne angajează să-i umplem cu bunuri pe cei flămânzi, să-i înălţăm pe cei smeriţi, să ne amintim de milostivirea lui Dumnezeu şi să ne încredem în puterea braţului său (cf. Lc 1,51-54). De fapt, Împărăţia sa vine să ne implice, aşa cum i-a cerut Mariei "da"-ul, rostit o dată şi apoi reînnoit zi de zi.

De fapt, leproşii din Evanghelie care nu se întorc să mulţumească ne amintesc că harul lui Dumnezeu poate să ajungă la noi şi să nu găsească niciun răspuns, poate să ne vindece şi să nu ne implice. Să ne ferim, aşadar, de acea urcare la templu care nu ne conduce la urmarea lui Isus. Există forme de cult care nu ne conectează cu ceilalţi şi ne amorţesc inimile. Atunci nu reuşim să trăim întâlniri adevărate cu aceia pe care Dumnezeu îi pune pe drumul nostru; nu participăm, aşa cum a făcut Maria, la schimbarea lumii şi la bucuria din Magnificat. Să ne ferim de orice instrumentalizare a credinţei, care riscă să-i transforme pe cei diferiţi - adesea pe săraci - în duşmani, în "leproşi" de evitat şi respins.

Drumul Mariei este în urma lui Isus, iar cel al lui Isus este spre fiecare fiinţă umană, în special spre cei săraci, răniţi, păcătoşi. Pentru aceasta spiritualitatea mariană autentică face actuală în Biserică duioşia lui Dumnezeu, maternitatea sa. "Pentru că - aşa cum citim în exortaţia apostolică Evangelii gaudium - de fiecare dată când privim la Maria credem din nou în forţa revoluţionară a duioşiei şi a afectului. În ea vedem că umilinţa şi duioşia nu sunt virtuţi ale celor slabi ci ale celor puternici, care nu au nevoie să-i maltrateze pe alţii pentru a se simţi importanţi. Privind la ea descoperim că aceea care-l lăuda pe Dumnezeu pentru că «i-a dat jos de pe tronuri pe cei puternici» şi «pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale» (Lc 1,52.53) este aceeaşi care asigură căldură familială căutării noastre de dreptate" (nr. 288).

Preaiubiţilor, în această lume însetată de dreptate şi pace, să păstrăm vie spiritualitatea creştină, devoţiunea populară faţă de acele evenimente şi locuri care, binecuvântate de Dumnezeu, au schimbat pentru totdeauna faţa pământului. Să o facem un motor de reînnoire şi de transformare, aşa cum cere Jubileul, timp de convertire şi de restituire, de reflecţie şi de eliberare. Să mijlocească pentru noi Maria Preasfântă, speranţa noastră, şi să ne călăuzească din nou şi pentru totdeauna către Isus, Domnul răstignit. În el este mântuirea pentru toţi.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu