© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat eremiţilor italieni care participă la Jubileul Vieţii Consacrate (11 octombrie 2025)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Pacea să fie cu voi! Bună ziua tuturor şi bine aţi venit!

Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc că sunteţi aici. Această întâlnire ne oferă ocazia să reflectăm asupra vocaţiei la viaţa eremitică în Biserică şi în lumea actuală.

Aş dori să încep cu un cuvânt pe care Domnul l-a adresat femeii samaritene şi pe care îl citim în Evanghelia după Ioan: "Vine ceasul - şi acum este - când adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr, căci şi Tatăl astfel de adoratori îşi caută" (In 4,23). Da, Tatăl caută şi cheamă, în fiecare epocă, bărbaţi şi femei să-l adore în lumina Duhului său şi în adevărul revelat de Fiul său unicul-născut. El cheamă femei şi bărbaţi să se dedice în întregime Lui, să-l caute şi să-l asculte, să-l laude şi să-l invoce, zi şi noapte, în taina inimii. "Când te rogi - spune Isus - intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti" (Mt 6,6). Mai întâi, Domnul ne cheamă să intrăm în acest loc ascuns al inimii, săpându-l cu răbdare: ne invită să întreprindem o scufundare interioară care cere un drum de golire şi de despuiere de sine. Odată ajunşi înăuntru, ne cere să închidem uşa pentru gândurile rele pentru a păstra o inimă curată, umilă şi blândă, prin veghere şi luptă spirituală. Numai atunci ne putem abandona cu încredere unui dialog intim cu Tatăl, care locuieşte şi vede în ascuns, şi în ascuns ne umple cu darurile sale.

Voi, eremiţi şi eremite, sunteţi chemaţi să trăiţi această vocaţie la adoraţie şi la rugăciune interioară, proprie fiecărui credincios, într-un mod exemplar, pentru a fi martori în Biserică a frumuseţii vieţii contemplative. Nu este o evadare din lume, ci o regenerare a inimii, pentru ca să fie capabilă să asculte, izvor de acţiune creativă şi rodnică în caritatea pe care Dumnezeu o inspiră în noi. Această chemare la interioritate şi la tăcere, pentru a trăi în contact cu sine, cu aproapele, cu creaţia şi cu Dumnezeu, este necesară astăzi mai mult ca oricând, într-o lume tot mai alienată de exterioritatea mediatică şi tehnologică. De fapt, din prietenia intimă cu Domnul se renasc bucuria de a trăi, uimirea credinţei şi gustul comuniunii ecleziale.

Distanţa voastră de lume nu vă desparte de ceilalţi, ci vă uneşte într-o solidaritate mai profundă. Evagriu Ponticul scrie: "Monahul este cel care, separat de toţi, este unit cu toţi" (Tratat despre rugăciune, 124), pentru că singurătatea rugătoare generează comuniunea şi compasiunea faţă de întregul neam omenesc şi faţă de fiecare creatură, fie în dimensiunea Duhului, fie în contextul eclezial şi social în care sunteţi puşi ca ferment al vieţii divine.

Eremitul diecezan "este o figură în relaţie deschisă cu trupul eclezial şi cu trupul istoriei" (Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, Forma de viaţă eremitică în Biserica particulară. "Ponam in deserto viam (Is 43,19)". Orientamenti (30 decembrie 2021), 10.). Simpla voastră prezenţă şi mărturia voastră rugătoare, prin comuniunea cu episcopul şi relaţiile fraterne cu parohii, devin preţioase şi rodnice, deoarece sporesc "respiraţia spirituală" a comunităţii creştine. Acest lucru este adevărat mai ales în zonele din interiorul ţării, în contexte rurale unde preoţii şi călugării sunt din ce în ce mai rari, iar parohiile sunt epuizate de oportunităţi. Şi în contextele urbane, anonime şi complexe, marcate de o singurătate neplăcută, prezenţele eremitice sunt oaze de comuniune cu Dumnezeu şi cu fraţii.

În timp ce rămâneţi fideli moştenirii primite de la Părinţii Bisericii în păzirea Cuvântului, prin lectio divina şi prin slujirea laudei şi a mijlocirii cu rugăciunea Psalmilor, sunteţi în acelaşi timp chemaţi să interpretaţi noile provocări spirituale cu creativitatea Duhului Sfânt. Într-adevăr, Mângâietorul este cel care vă deschide la dialog cu toţi căutătorii de sens şi de adevăr, învăţându-vă să împărtăşiţi şi să orientaţi căutarea lor spirituală, adesea confuză. Puteţi cu toţii să-l încurajaţi pe aproapele să reintre în el însuşi, să redescopere barometrul inimii, aşa cum ne-a învăţat Papa Francisc în enciclica Dilexit nos. Şi acolo, în adâncul sufletului, fiecare va putea descoperi focul dorinţei după Dumnezeu care arde şi nu se stinge niciodată, aşa cum ne învaţă Sfântul Augustin: "Dorinţa ta este rugăciunea ta; şi dacă este dorinţă continuă, este şi rugăciune continuă" (Epistula 130, 18-20). Voi sunteţi păzitorii şi martorii acestei dorinţe care locuieşte în fiecare persoană, pentru ca fiecare să o poată descoperi şi alimenta în sine.

Preaiubiţilor, acest timp al nostru tulburat vă cere, în sfârşit, să "intraţi în misterul mijlocirii lui Cristos pentru întreaga omenire, acceptând să «vă puneţi la mijloc» între creatură, fragilă şi ameninţată de rău, şi Tatăl milostiv, izvorul a tot binele" (Forma de viaţa eremitică în Biserica particulară, 18). Chemaţi să fiţi la datorie, cu mâinile ridicate şi inima veghetoare, mergeţi mereu în prezenţa lui Dumnezeu, solidari cu încercările omenirii. Ţinând privirea aţintită asupra lui Isus şi deschizând pânzele inimii voastre Duhului său de viaţă, navigaţi împreună cu întreaga Biserică, mama noastră, pe marea furtunoasă a istoriei, spre Împărăţia iubirii şi a păcii pe care Tatăl o pregăteşte pentru toţi. Mulţumesc.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu