© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Mesaj cu ocazia Congresului Internaţional de Filozofie

Iubiţi fraţi şi surori,

Aş dori să transmit salutările mele în primul rând Excelenţei Sale Mons. Francisco Javier Pistilli Scorzara, Pr. Sch., mare cancelar al Universităţii Catolice Nuestra Señora de la Asunción, precum şi tuturor organizatorilor şi participanţilor la acest congres internaţional, care îşi propune să analizeze rolul şi semnificaţia gândirii filozofice creştine în configuraţia culturală a continentului, cu scopul de a ilumina provocările contemporane din perspectiva credinţei.

Congresul îşi propune să fie un spaţiu de "întâlnire, diagnostic, dialog şi proiecţie". Căutarea întâlnirii este un propunere lăudabilă, care se opune tentaţiei celor care au văzut în reflecţia raţională - având în vedere originile sale în păgânism - o ameninţare ce ar putea "contamina" puritatea credinţei creştine. Pius al XII-lea, în enciclica Humani generis, a avertizat împotriva atitudinii celor care, pretinzând că preamăresc cuvântul lui Dumnezeu, au ajuns să denigreze raţiunea umană (nr. 4). Această neîncredere în filozofie este percepută şi la unii autori moderni, cum ar fi teologul reformat Karl Barth. Ca răspuns la aceasta, Sfântul Augustin amintea: "Cine condamnă fără discriminare orice filozofie condamnă însăşi iubirea de înţelepciune" (De Ordine, I, 11, 32). De aceea, credincioşii nu ar trebui să rămână distanţi de ceea ce propun diferitele şcoli filozofice, ci mai degrabă să intre în dialog cu ele prin intermediul Sfintei Scripturi.

În acest fel, gândirea filozofică este un spaţiu pentru întâlnirea privilegiată cu aceia care nu împărtăşesc darul credinţei. Ştiu din experienţă că necredinţa este adesea legată de o serie de prejudecăţi istorice, filozofice şi de altă natură. Fără a reduce filozofia la un simplu instrument apologetic, există un bine imens pe care un filozof credincios îl poate realiza cu mărturia vieţii sale şi cu ceea ce ne încurajează apostolul Petru să facem: "Sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră" (1Pt 3,15).

Al doilea scop, diagnosticul, ne permite să demascăm pretenţia de a atinge cunoaşterea transcendentă prin simpla analiză raţională, până la punctul de a confunda beneficiile unei vieţi "conform raţiunii" cu cele care ne pot veni numai prin harul divin. În antichitate, călugărul Pelagius susţinea că voinţa umană era suficientă pentru a împlini poruncile fără ajutorul indispensabil al harului, o teză la care Sfântul Augustin a răspuns într-un mod pe cât de complet, pe atât de profund. În timpurile moderne, G.W.F. Hegel, cu speculaţiile sale despre "spiritul absolut", a ajuns să subordoneze credinţa dezvoltării raţionale a spiritului. Aceeaşi iluzie poate fi întâlnită la diverşi gânditori, şi anume credinţa că raţiunea şi voinţa sunt suficiente în sine pentru a ajunge la adevăr.

Nu trebuie să uităm că filozofia, fiind o sarcină anevoioasă a inteligenţei umane, poate urca pe vârfuri care luminează şi înnobilează, dar poate şi coborî în abisuri întunecate ale pesimismului, mizantropiei şi relativismului, unde raţiunea, închisă la lumina credinţei, devine o umbră a ei însăşi. Nu tot ceea ce este îmbrăcat în numele de "raţional" sau "filozofic" posedă, în sine, aceeaşi valoare: rodnicia sa se măsoară prin conformitatea sa cu adevărul fiinţei şi prin deschiderea sa către harul care luminează orice inteligenţă. Cu o empatie autentică faţă de toţi, trebuie să oferim contribuţia noastră pentru ca nobila sarcină de a filozofa să dezvăluie mai mult şi mai bine demnitatea omului creat după chipul lui Dumnezeu, distincţia clară dintre bine şi rău şi structura fascinantă a realităţii care conduce la Creator şi Mântuitor.

Următorul pas este esenţial: dialogul. Acesta s-a dovedit extraordinar de rodnic pentru marii gânditori, teologi şi filozofi creştini. Ei au arătat cum raţionalitatea umană este un dar dorit în mod expres de Creator şi cum cea mai profundă căutare a inteligenţei noastre tinde spre înţelepciune, care se manifestă în creaţie şi îşi atinge punctul culminant în întâlnirea cu Domnul nostru Isus Cristos, care ni-l revelează pe Tatăl. Din această perspectivă, deja recunoscută în secolul al II-lea la Sfântul Iustin, filozof şi martir, şi extinsă ulterior la figuri eminente precum Sfântul Bonaventura şi Sfântul Toma de Aquino, este clar că credinţa şi raţiunea nu numai că nu se opun, ci se susţin şi se completează reciproc într-un mod admirabil. Aşa cum spunea predecesorul meu, Sfântul Ioan Paul al II-lea: "Relaţia intimă dintre înţelepciunea teologică şi cunoaşterea filozofică este una dintre cele mai originale bogăţii ale tradiţiei creştine în aprofundarea adevărului revelat" (Fides et Ratio, 105).

Gânditorul creştin este chemat să fie o amintire vie a vocaţiei filozofice autentice ca o căutare onestă şi perseverentă a Înţelepciunii. În vremuri în care atât de multe lucruri, şi chiar persoanele înseşi, sunt văzute ca fiind de unică folosinţă şi în care multiplicarea progreselor tehnologice pare să ascundă cele mai transcendente probleme, filozofia are multe de pus sub semnul întrebării şi multe de oferit, în dialogul dintre credinţă şi raţiune şi dintre Biserică şi lume.

În cele din urmă, proiecţia ni se propune ca o sarcină în domeniul intersectării dintre filozofie şi credinţă. Fără îndoială, filozofia, chiar mai mult prin întrebările sale decât prin răspunsurile sale, ne permite să investigăm nucleul valorilor şi defectelor prezente în fiecare popor. În această linie, munca filozofilor credincioşi nu se poate limita la proclamarea, chiar şi într-un limbaj elaborat, a caracterului exclusivist al propriei culturi. Cultura, în acest sens, nu poate fi scopul. Sfântul Augustin afirmă că nu trebuie să iubim adevărul pentru că a fost cunoscut de cutare sau cutare înţelept sau filosof, "ci pentru că este adevărul, chiar dacă niciunul dintre acei filozofi nu l-a cunoscut" (Scrisoare către Dioscor, nr. 118, IV, 26). Dimpotrivă, fără a pierde din vedere bogăţiile culturale, aceşti gânditori trebuie să ne ajute să-i situăm în cadrul ansamblului marilor tradiţii de gândire; în acest fel, contribuţia lor va fi magnifică şi, dacă, în plus, episcopii, preoţii şi misionarii care sunt chemaţi să aducă vestea bună sunt instruiţi cu aceste cunoştinţe, mesajul mântuitor va fi transmis într-un limbaj mai uşor de înţeles şi mai relevant pentru toţi.

Încredinţând Domnului rodul lucrărilor voastre, invoc asupra voastră a tuturor ocrotirea Preasfintei Fecioare Maria, Scaunul Înţelepciunii, şi vă împart binecuvântarea apostolică drept garanţie de binecuvântări cereşti abundente.

Din Vatican, 3 octombrie 2025

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu